-Robert, mi-e greu, sa stii. A trecut prea mult.
-Da, Victoria, treci peste. Nu asta conteaza acum. Conteaza sa-mi spui daca o sa fii la club peste jumatate de ora.
-Da, Robert. Ajung in jumatate de ora, nu-ti face probleme.
-Bine. Sper sa nu intarzii la propria ta aniversare.
-Nu, nu intarzii. O sa fiu acolo. Acum lasa-ma sa ma imbrac, altfel nu mai ajung. Pa.
Nu mai astept niciun raspuns de la el, ci pur si simplu ii inchid in nas. Trebuie sa ma imbrac, sa ma machez ca sa arat macar decent si sa pieptan claia de par din cap. N-am mai iesit la o plimbare de o saptamana, pur si simplu am zacut in pat. Stiu ca mama a zis sa nu mai zac sau sa stau imbufnata, dar vointa mea n-a fost de ajuns.
Si da, astazi fac optsprezece ani. In alte tari sunt considerata majora, dar aici inca n-am voie sa consum bautura alcoolica, deci inca nu e interesant. Chestia asta ma intristeaza. Stiu ca ar trebui sa fiu fericita, sa ma simt mai libera, dar nu pot. Inca nu pot sa fiu entuziasmata sau cel putin fericita.
Incep sa cotrobai prin dulap dupa ceva decent, dar n-am nici cea mai vaga idee despre ce as putea purta. Poate o rochie, poate ceva mai comod, poate ceva elegant. Chiar nu stiu.
-Vic, poti sa cobori putin? striga mama de ma parter.
Ies val vartej din camera, apoi cobor scarile in graba pana ajung in capul scarilor. Mama sta in fata usii, cu un buchet imens de trandafiri rosii. Ma priveste bucuroasa. Eu sunt pur si simplu uimita. De ce mi-ar trimite cineva asa ceva?
-Soneria s-a auzit acum cateva secunde, iar cand m-am dus sa deschid, nu mai era nimeni. Pur si simplu era buchetul asezat pe scara.
Nu-mi vine sa cred. Mereu mi-am dorit sa primesc asa ceva, iar acum visul meu a devenit realitate. Cineva chiar s-a gandit ca un astfel de gest m-ar bucura. Dar cine ar putea fi? Unei singure persoane i-am spus ca imi doresc asa ceva, dar e imposibil da fie acel cineva. Acel cineva nu stie unde stau, iar acel cineva e probabil sa fie foarte departe, dar la fel de probabil si foarte aproape.
-Si scrie pe undeva de la cine sunt? intreb eu in timp ce iau buchetul imens in brate.
Trec cu o mana peste ei. Petalele lor sunt catifelate si moi, iar mirosul imbietor imi inunda narile. Trandafirii acestia sunt minunati. Dar... un biletel roz iese la iveala cand trec cu mana a doua oara peste flori. Scotandu-l dintre petalele catifelate in plimb printre degete uitandu-ma la mama.
-L-ai vazut pe asta mai devreme?
-Nu aveam de unde, spune ea.
Il intorc pe fata pentru a putea sa il citesc. Mesajul imi face ochii sa lacrimeze si un zambet tamp imi rasare pe fata.
"Sper ca ti-am facut seara mai frumoasa. Sa nu uiti ca te iubesc mai mult ca orice.
-Stii cine sunt."
Bine-nteles ca stiu cine esti. N-as putea niciodata sa te uit. Nu as putea niciodata sa spun ca nu te iubesc. Ar fi cea mai mare minciuna pe care am spus-o.
Fiind pierduta in lumea mea, nu aud din prima telefonul din buzunarul pantalonilor mei. Ca sa il aud, mama trebuie sa imi scuture umerii si sa imi spuna de cateva ori numele.
-Pentru numele lui Dumnezeu, unde esti?
Vocea lui Robert este iritata.
-Acasa. A trecut deja jumatate de ora? intreb eu, uitandu-ma la ceasul telefonului.
-A trecut mai mult de jumatate de ora, Vic. Te asteptam aici ca fraierii. Ai face bine sa-ti misti fundul aici daca nu vrei sa ma enervezi si mai tare.
CITEȘTI
Tabăra
Teen Fiction"Fiecare sentiment, de la durere la fericire, de la agonie la extaz, îmi aduce aminte de el. Numai Dumnezeu știe cât de mult îl iubesc și cât de mult vreau să îl simt." Victoria (Shailene Woodley) ajunge într-o tabără de vară obligată de mama ei, cu...
