Capitolul 22
Mișc ușor capul în jurul meu și cu fiecare mișcare simt cum în interiorul meu se răsucește din ce în ce mai adânc un pumnal. Fiind de două zile în spital și după o operație fiecare om s-ar simți rău. Dar fiind o operație la picior, durerea mea nici nu era din această cauză. Dezamăgirea și supărarea pe sine erau mult mai puternice decât micile furnicături din picior.
Eram dezamăgită de mine, mai rău ca niciodată. Mă uram pentru faptul că m-am lăsat dusă de orgoliu și gelozie. Și cel mai prost era că l-am dezamăgit pe el...
- Pot intra, aud o voce subțire de după ușă.
Înghit în sec și îmi șterg repede micile lacrimi care apăruse în colțul ochiului.
-Intră, șoptesc parcă fără glas.
Privesc ușa și aud scârțâitul ei, văzând-o imediat pe Miruna intrând. Îmi zâmbește larg, dar tot ce fac este să o urmăresc cu privirea până când se așează pe scaunul de lângă mine.
- Cum te mai simți?
- Bine, spun sec și strâng colțul plapumii.
- Doctorul a spus că vei fi externată peste două zile.
- Mhm, o privesc scurt și îmi întorc capul către geam. Deja era apropierea iernii..asta însemnând că Crăciunul, revelionul se apropiau, dar înainte de toate astea urma ziua mea.
- Ce te macină, Hanna?
- Trebuia să te ascult, spun și o privesc iar. Când mi-ai spus că e doar o coincidență. M-am îmbătat ca proasta și uite unde am ajuns..
- Hanna..,zice și se ridică de pe scaun așezându-se pe spațiul gol care mai era pe pat, luându-mă strâns în brațe. Acum numai contează a trecut și e bine că ai trecut așa peste toată poveste asta.
- Alex nu mă v-a ierta niciodată..
- Nu fii așa sigură, e aici de când te-a adus și nu s-a mai mișcat din fața salonului.
- Atunci de ce nu a intrat până acum.
Doar dă din umeri și se ridică brusc. O privesc confuză și după îmi dau seama. Scârțâitul ușii se auzise din nou..Ridic capul și zăresc privirea lui Alex. Dau drumul păturii instantaneu și doar îl privesc. Înghit în sec și îmi mușc din instinct buza inferioară.
- Vă las singuri, aud pe fundal vocea Mirunei.
Scutur din cap și rup contcatul vizual cu el, lăsând capul în jos către mâinile mele. Aud ușa cum este închisă și clar acum, în următoarele minute, v-a trebui să clarificăm totul. Eu sincer numai puteam trăi cu frica că el poate fi oricând cu ea. Era oribil sentimentul că poate în aceste două zile când nu a venit la mine a fost cu ea..Eram paranoică să cred asta atâta timp cât Miruna îmi spusese că fusese aici tot timpul, dar o făceam în continuare.
Tresar când simt cum mâna dreaptă îmi este luată ușor din poala mea și dusă între palmele lui. Mi-o strânge ușor și îmi sărută vârful degetelor.
- Te simți mai bine?
- Sincer? întreb, dar nici nu era o întrebare atâta timp cât eram convinsă că o să continui cu sau fără acordul lui. Fizic, da. Psihic, nu.
Spun și îmi ridic privirea fixându-mi-o pe el. Nu schițase nicio mișcare și nici nu dădea vreun semn că ar spune ceva. Doar privea în gol.. Strâng din ochii și îmi mișc piciorul încet. Nu mă durea..așa că l-am mișcat și pe celălalt, nici acesta nedurându-mă. Strâng din dinți și îmi cobor ușor picioarele din pat, între ale lui Alex, acum stând fix în fața lui.
