Capitolul 6
D.P.A.
Hârtii peste hartii și trebuie să mă ocup singur de toate astea chiar și cu moralul meu la pământ. Unde o fi Louis? Oare de ce mă mai întreb, niciodată nu e aici când ai nevoie de el.
Închid dosarul din faţa mea și îl arunc undeva pe birou, lăsându-mă pe spate pe scaun. Dacă iar își lasă treburile pentru Miruna o să o încurce rău. Apuc nervos telefonul și dau să apelez numărul lui, dar pentru norocul lui tocmai atunci intrase în birou.
- Unde ai fost omule?
- Am avut o treabă, spune parcă tulburat și se trântește pe scaunul lui.
- Să ghicesc aceea treabă era Miruna.
- Da cine ești tu să-mi ceri socoteală?
- Sunt omul cu care ai creat această casă de modă și nu o pot conduce singur ok!?
- Poate ar mai trebuii să ieși și tu din sacou și cămașă uneori și să vezi că unele persoane au nevoie de tine, Nu de dl. Williams.
- Fac ce vreau cu viața mea!
- Așa și eu!
Pufăi nervos și ies din birou. Trec pe lângă secretara mea care tot îmi spunea când e următoarea ședință și intru în lift, apăsând pe tasta care indica parterul. Ies în parcare și intru în mașină, pornind motorul și ieșind pe strada principală. Concentrat la drum nu-mi dau silința să răspund la telefon care suna intruna.
Poate frustrările care le am în legătură cu Hanna, mă fac să nu-mi mai dau seama că am o viață și mă scufund în treburile de la firmă. O fii având dreptate Louis, dar nu puteam să mă întorc iar la viața mea.
Răspund într-un sfârșit la telefon și apăs pe difuzor.
- Alo!?
- Ce faci măi străine, dacă nu te sun eu tu nu dai niciun semn de viață.
- Pff doctore, ce să fac..să spunem că bine, tu?
- La fel ca tine. Vroiam să văd dacă ești liber și să vii pe la mine.
- S-a întâmplat ceva grav?
- Nu, doar vreau să vorbim despre ceva și nu putem prin telefon.
- Ok, mă îndrept imediat către tine. Pa!
Întorc de volan, îndreptându-mă către spital. Pot și jura că defapt nu s-a întâmplat nimic și vrea să mă vadă. Am fost cei mai buni prieteni în liceu, iar acum întâlnindu-ne din când în când ne făcea bine amândurora mai ales mie. Ajung în faţa spitalului în mai puțin de zece minute și parchez mașina. Urc scările, intrând în spital și mă îndrept către cabinetul lui. Nici nu aveam cum să uit emblema mare care era scrisă pe ușa lui "Dr. Ginecolog". Pff numai dacă m-ar vedea cineva intrând aici, cine o știi ce speculații s-ar ivi.
- Mai repede decât credeam! spune și se ridică de pe scaun îmbrățișându-l. Ia loc, se așează înapoi și îmi arată scaunul din faţa biroului lui.
- Și ce s-a mai întâmplat?
- Știi că îmi fac doar treaba.
- Haide din câte fete de vizitează pe zi nu îmi spune mie ca nu ţi-a căzut niciuna cu tronc.
- Cele care mă vizitează ori au probleme din punct de vedere sexual ori sunt însărcinate.
- Deci niciuna, neah.
- Dar tu cum mai ești cu dragostea?
- Mda, la fel cum mă știi. Hanna nu vrea de loc să mă vadă, defapt nici nu a mai trecut pe la orele de practică în ultimul timp.
- Aha...Pff și eu sunt varză la subiectul ăsta. În loc să-mi caut pe cineva dau sfaturi ca unele să nu avorteze. Proastă meserie mi-am ales și eu.
- Ce să faci dacă fetele astea de 16 ani nu se gandesc înainte să facă ceva.
- A stai nu e una de 16, asta ma mirat și pe mine. Are 20 dacă nu mă înșel și azi dimineață am avut intervenția, zice și deschide un sertar cu dosare și scoate unul dintre ele trântindu-mi-l în faţă.
Apuc leneș ne prea fiind interesat, dar deschid dosarul citesc primele chestii până privirea îmi cade pe numele tipei. Scap dosarul din mână șocat și mă ridic în picioare.
- În câte săptămâni era?! urlu către el.
- În două și ceva, dar de unde știi că erau săptămâni? întreabă confuz.
Ies fără să mai îi spun ceva și trec pe lângă oameni ca un vartej, ieșind din spital și intrând în mașină. Pornesc nervos motorul mașini și numai gândul că Hanna mi-a omorât copilul mă făcea să urlu.
- Aa, urlu și dau cu pumnul în volan.
Nu puteam crede asta și trebuia să o văd cu ochii mei. Ies cum mașina din parcare și apăs accelerația tare.
Ajung în fața casei și scot cheile din contact, sărind din mașină. Ajung în faţa ușii și încep să bat în ușă, dar nimic. Scot cheia de sub preș știind de i-a de la tatăl ei și deschid ușa. Intru înăuntru și arunc o privirea până când zăresc un plic pe măsuța de cafea. Deschid plicul, mai mult rupându-l la ce nervi aveam și scot foile alea. Ahh! Așa cum credeam erau foile care confirmau avortul. Le strâng cât pot de tare în pumn, încercând să nu urlu de nervi și ies din casă, dar fix pe alee dau peste Louis.
- Ce ai pățit? mă întreabă și după cred că își dă seama când îmi vede foile în mână. Ai aflat..
- Așa perfect, și tu știai și nu mi-ai spus nimic!!
- Alex ascultă..
- Nu ascult nimic! Acum, spun și mă apropii de el, zi-mi unde este Hanna.
- Las-o în pace.
- Zi-mi unde e!!
- La Miruna..
Prefect! Urc în mașină fără să mai ascult rugămințile lui de a rămâne pe loc și pornesc cu cea mai mare vitează către casa Mirunei, ajungând după un sfert de oră. Ies din mașină și urc scările către ușa ei dau să o deschid, dar era închisă.
- Miruna, deschide!! ţip dar nu mă opresc din a bătea în ușă.
O ţin așa câteva minute până aud cheia în ială și o văd pe Miruna în dreptul ușii. O dau la o parte și arunc o privire în living, ne văzând nicio urmă de Hanna. Urc la etaj și intru în primul dormitor , dând peste Hanna care stătea cu spatele la ușă. Mă apropii de ea și o întorc de mână cu faţa la mine.
- Cum ai putut face așa ceva!! îi urlu în faţă ne mai păsându-mi de lacrimile care curgeau de zor pe faţa ei.
- Eu.. Eu., încearcă să spună printre lacrimi și gâfâieli.
- Tu nimic!! Ești doar o criminală nenorocită! Cum ai putut să-i iei viața unei persoane nevinovate!!
- Nu.. Am.. Vrut.., spune fără vlagă dar nimic Nu m-ar fi oprit din nervi pe care îi aveam.
- Ai omorât ce era al meu așa și eu o să-ţi distrug ce iubești.
- Alex las-o!! urlă Miruna în spatele meu.
- Cât o să mai trăiesc o să te fac să regreți că te-ai întors și că nu ai rămas în Londra, spun și îi dau drumul din strânsoarea mea. Să nu îmi mai apari niciodată în cale!!
O las să cadă pe jos și trec pe lângă Miruna, dar tocmai îmi amintiserăm de foile din mâna mea. Mă întorc înapoi către ea și îi arunc foile în faţa ei, după coborând jos și ieșind din casă.
D.P.M.
Închid ușa încet și cobor jos la Louis.
- Hey, ce mai face?
- De-abia am putut să o adorm. Nici nu știi cum e să stai toată ziua și să o auzi plângând, jignindu-se și tu să nu poți face nimic.
- Pff, știi tot m-am gândit la asta de când mi-ai spus că e însărcinată și după de avort. Poate ar trebui să îi chemăm pe tatăl ei și pe Niall.
- Poate..
