Capitolul 3
- Hanna!
Țipă o voce la mine și tocmai atunci îmi dau seama că ațipisem.
- Da, zic ușor bulversată din cauza somnului care încă își făcea prezența chiar dacă era deja ora prânzului.
- Ce ai? Era să te înjunghi cu foarfeca, spune Miruna. Nu, ai dormit aseară,nu?
- Normal că nu, zic și încep să așez lucrurile de pe masă. N-am putut închide un ochi toată noaptea.
- Poate ar fii bine să pleci acasă, nu ai prea multe de pierdut azi.
- Nu, lasă mă descurc eu...cumva.
Casc și scutur din cap ca să-mi revin. Continu-i din a strânge materialele rămase pe masă și le pun pe toate într-o cutie, care o așez lângă.
- Și ce program ai azi?
- Păi clar o să dorm, când o să ajung acasă.
- Doar nu o să dormi toată ziua, acum serios deabea ai venit și noi nu am apucat să sărbătorim.
- Miruna, crede-mă nu am niciun chef de petrecere.
- Da cine a adus vorba de vreo petrecere?
***
Nici acum nu-mi vine să cred că am acceptat să fac asta. "Haide o să fie frumos" asta e ce mi-a spus ea, înainte să plecăm în "escapada" noastră de 2 zile la munte. Acum, a ajuns cel mai infern weekend.
Parchează cu grijă mașina în fața cabanei, care din căte am înțeles este a părințiilor ei, și cobor rămânând uimită de priveliște. Era superbă, mai ales acum la începutul toamnei se vedeau perfect cum frunzele începeau să prindă o culoare perfect arămie.
- Vezi ți-am spus că o să fie frumos, zice radiînd de fericire.
Pufăi enervată, dar îi confirm spusele sarcastic.
- Cât timp mai avem? întreb "ne mai așteptând" momentul acela.
- Cam...10 secunde, zice și arată către intrarea pe aleea cabanei.
Pff, deja erau aici. Cine? Cei doi fantastici! Arunc niște înjurături în șoaptă și deschid borbagajul, apucând bagajul meu din el. Intru direct în cabană și rămân și mai uimită. Cu un șemineu în fața a două fotolii mari, totul făcut din lemn vechi, arăta precum cabanele din filmele care le obijnuiam să le văd cu tata. Pff, acum observ cât de dor îmi era de ei.
Nu după mult timp își fac prezența Miruna și ei, arucând bagajul undeva pe lângă ușă și așezându-se pe canapea. Pufăi exasperată și mă așez pe un fotoliu din fața canapelei.
- Ce sunteți așa tăcuți? întreabă Miruna după un timp mai îndelungat de liniște.
- Și ce-ai vrea să spunem? îi trântesc nervoasă întrebarea.
- Ok,ok haide-ți că o să fie mișto. Acum recunoaște-ți toți aveam nevoie de o vacanță mică.
- Fata asta are dreptate.
- Mersi, Louis. Acum pentru că se va însera și s-ar putea să se facă răcoare, cineva trebuie să se ducă după lemne.
- În mijlocul pădurii?! Vrei să căutăm lemne? întreb eu confuză.
- Nu! Normal că nu. Este un fel de debara în apropiere de cabană care are lemne.
- Ok, mă duc eu, zic repede și mă ridic ca un fulger de pe canapea.
