Capitolul 20
După înmormântare am hotărât să plecăm la prima oră după, acasă. Așa am și făcut. Ne-am luat rămas bun celor prezenți, defapt mi-am pentru că Alex nu era de găsit nicăieri.
Am ieșit din cimitir și am aruncat privirea prin parcare până când am zărit jeep-ul negru a lui Alex. Mă îndrept într-acolo și urc pe locul șoferului, luându-mi telefonul și apelând numărul lui.
Aștept câteva secunde și îmi dă ton de ocupat. Pff închid apelul și trântesc telefonul pe bancheta din spate. Unde o fii?!
- Haide să mergem, aud vocea lui după câteva minute.
Scot capul din mașină și îl văd în spatele mașinii venind către mine.
- Ai de gând să conduci tu? mă întreabă zâmbind și dau doar negativ din cap ridicându-mă de pe locul lui.
Ocolesc mașina și deschid portiera așezându-mă pe locul pasagerului. La fel face și el, urcându-se pe locul șoferului și pornind motorul după ce ne pusesem centurile de siguranță.
- Unde ai fost? întreb încet după ce iese pe strada principală. Te-am sunat și mi-a dat ton de ocupat.
Îl privesc și reacția lui mă surprinde cu totul. Bagă mâna în buzunarul pantalonilor și scoate telefonul dându-mi-l.
- Deschide la istoricul apelelelor.
- Nu vreau să știu cu cine ai vorbit, zic nervoasă și îi pun telefonul în suport. Te-am întrebat unde ai fost!
- Ai chef de ceartă?
- Ceartă?! repet iar confuză. Alex tatăl tău a fost îngropat și tu nu erai acolo! Nu e normal să te întreb unde ai fost?
- Am avut treabă, spune sec și simt cum accelerează ușor ajungând la peste o 100 km/h.
Numai zic nimic și deschid geamul din partea mea fixându-mi privirea pe priveliștea de afară.
Nu pot înțelege cum poate fii așa rece. La naiba vroiam doar să-l ajut să treacă peste și chiar dacă totuși mi s-a deschis în faţa mea, tot continuă să ocolească subiectul ăsta.
*
- Aeroportul e în partea cealaltă, zic după ce observ că o luase la stânga.
- Știu.
- Nu-mi spune că ai de gând să conduci până în Chicago! zis după ce îmi dau seama.
- Exact asta o să fac Hanna.
- Ești nebun?! Aseară nu ai dormit deloc. Mai degrabă o să ajungem într-un stâlp nici de cum acasă.
- Stai liniștită ne oprim la primul motel dacă mi se face somn.
Pufăi enervată până peste cap de comportamentul lui și îi i-au telefonul. Asta clar o să-l enerveze. Observ că nu schițează niciun gest și îl deblochez știindu-i parola. Dau la istoric și văd doar un număr.
- Știai că nu o să știu numărul de-aia mi l-ai dat, zic și mă uit la el.
- Ce faci?! spune și zâmbesc. Hehe se pare că e nervos.
- Nu tu mi l-ai dat? întreb și fac ochii de cățeluș.
- Și tu ai spus că nu vrei să știi, spune sec și îmi trage telefonul din mână.
- Ee uite că curiozitatea nu s-a lăsat așa ușor.
Numai zice nimic și pune telefonul în buzunar văzându-și de drum. Perfect se pare că planul meu s-a dus dracu. Trebuie să gândesc la altceva...
- Oprește pe dreapta! zis repede.
- Ţie rău?
- Am zis să oprești pe dreapta, spun mai tare și îi arăt unde.
Așa cum credeam oprește și cum aud că motorul se oprește, cu o mișcare ajung în brațele lui cu picioarele de o parte și de alta. Îi apuc maxilarul, ridicându-i privirea către mine.
- A cui era numărul?
- Crede-mă numai la număr nu-mi stă gândul acum, zice și își lasă privirea în jos.
- Perversule, spun și îl apuc mai strâns ridicându-i iar privirea către mine. A cui era numărul, silabisesc.
- Chiar vrei să știi? mă întreabă și se apropie de mine.
- Ţi se pare cumva că nu vreau?
- Amalia, zice repede. A vrut să îmi spună condoleanțe pentru tata.
- Aţi vorbit mai mult de cinci minute, așa mult i-a luat, spun afectată și îmi trag mâna ușor în jos.
- Da, zice încet și îmi prinde mâna. Unde ţie verigheta? mă în crunt și observ că el o avea.
- Am uitat-o în Chicago, mormăi.
- De acum să nu o mai scoți, spune tăios.
- Că altfel ce? O să vadă alții că nu sunt luată?! Nici tu nu o porți în fiecare zi.
- Da, dar Amalia știe că sunt luat, zice tăindu-mi tot tupeul. Hanna încetează să mai crezi că este ceva între mine și ea sau că va fii.
- Da, dar nu-mi dai nici motiv să nu cred asta, zic bosumflată.
- Te iubesc ce motiv mai mare ai vrea?!
- Să-mi demonstrezi asta, zic tristă și mă dau de pe el punându-mă înapoi pe locul meu. Haide pornește, nu de alta dar Miruna deja a înnebunit pentru că am lăsat-o singură.
Înghit în sec și deschid geamul, luând o gură mare de aer.
*
Tot drumul nu am mai scos nicio vorbă și am butonat telefonul meu în continu până când bateria lui s-a descarcat. Am luat telefonul lui Alex la fel și căștile lui și am început să ascult muzică. Se pare că avea câteva care chiar îmi plăceau. Ciudat. Dau întreaga listă și văd că avea melodia de la nuntă.
- Ţi-ai descarcat melodia de la nuntă, spun și îmi las o cască jos.
- Mhm, mormăie și după cască.
- Ar trebuii să oprim undeva ca să dormi.
- Sunt bine, zice și mă privește câteva secunde după întorcându-se cu privirea la drum.
- Nu, nu ești. Uite acolo, zic și arăt către un motel.
Îl aud cum pufăie, dar virează la dreapta intrând în parcare. Oprește mașina și își scoate centura.
- Așteaptă aici, zice și iese din mașină trântind portiera.
Îl urmăresc cu privirea până intră în motel și în timpul ăsta îmi strâng lucrurile. Îmi scot centura și ies din mașină fix când și el iese.
- Au o cameră.
- Ok, zic și mă îndrept către portbagaj deschizându-l și luând rucsacul din el.
Îl închid și mă îndrept către Alex care deja acea cheia camerei. Ajungem în faţa ușii și o deschide intrând înăuntru.
Pășesc înăuntru și las rucsacul pe pat arucându-mă pe el. Ah era așa moale. Plimb mâna prin pat până dau de o pernă și o trag sub cap, găsindu-mi o poziție mai comodă.
- Se pare că nu numai mie îmi era somn, aud vocea lui Alex și simt cum se așează pe pat.
Încerc să deschid ochii, dar îmi era prea somn și doar zâmbesc. Simt cum își încolăcește mâinile în jurul meu și mă trage mai sus, acum fiind cu capul pe pieptul lui. Mă sărută pe frunte și rămâne așa câteva momente bune, astfel adormind.
