-Îmi pare rău. Iartă-mă. A fost... n-ar fi trebuit să fac asta.
Thomas se îndepărtă puţin de mine şi îmi evită privirea.
-Thomas... e în regulă. Să ne prefacem că nu s-a întâmplat.
-Da, cred că ai dreptate. Voiam să te liniştesc după ce ai văzut dar cred că am întrecut măsura.
-E ok, Thomas. Nu ai făcut nimic greşit... faţă de alţii.
-Nici acum nu vrei să îl crezi?
Am dat din cap.
-Încăpăţânată mai eşti.
-Nu iert uşor, iar pe el nu ştiu dacă îl voi ierta.
-Şi dacă îţi va aduce dovezi că totul a fost o înscenare pentru tine făcută de Anne şi Maddison?
-Vom vedea la momentul acela.
Discuţia ne fu întreruptă de un ciocănit în uşă. Am spus "Intră! " şi pe uşă se ivi Dylan foarte bine dispus.
-Cum te simţi ?
-Eh...
-Am o veste bună pentru tine, spuse zâmbind cu gura până la urechi şi îl privi pe Thomas care probabil înţelese scopul fericirii lui Dylan.
-Sunt numai urechi.
-Mâine dimineaţă la prima oră te duci acasă. Harry, Daniel şi încă câţiva băieţi de-ai lor vor pleca până la graniţa cu Canada aşa că noi vom putea pleca liniştiţi după. Restul de aici sunt de partea noastră şi nu vor să mai suferi.
-V... vorbeşti serios ?
-Cât se poate de serios. Susan îşi pregăteşte şi ea bagajul.
-Deci veniţi cu mine, spun întorcându-mă către Thomas, iar acesta dădu din cap încântat. Dylan nici că puteai să îmi dai o veste mai bună. Dar cum l-ai convins pe Harry să te lase cu noi?
-El a venit cu ideea şi eu am fost mai mult decât încântat să accept.
Eram atât de fericită de vestea asta încât uitasem de ce plânsesem înainte dar imediat mi-am adus aminte.
-Din fericire nu prea am ce împacheta.
Seara veni repede şi abia aşteptam să vină ziua de mâine. Eram cu Susan în camera ei şi vorbeam cu încântare despre scăparea noastră de aici.
-Aleex! Nu îmi vine să cred că în sfârşit voi ieşi din infernul ăsta. Sunt aşa fericită că datorită ţie, eu şi Tommy plecăm. Nu ştiu dacă plecam vreodată dacă nu veneai.
-Se pare că am avut şi eu un rol până la urmă în toată nebunia asta.
-Şi unul important. Nu ştiu dacă vom putea vreodată să îţi mulţumim.
-Până la urmă băieţii sunt cei cărora trebuie să le mulţumim că au făcut planul de a ne scoate de aici.
-Da, da, nici nu încape îndoială. Dar tu ai fost cu ideea. Noi renunţasem de mult la speranţa de a mai scăpa de aici dar de când ai venit şi ne-ai propus asta, am vorbit imediat cu Tommy şi i-am spus că poate am mai avea o şansă acum cu tine .
-Păi, mă bucur să ştiu că am reuşit să vă dau o speranţă.
Susan zâmbi şi mă sărută. Ce-i drept, nu mă gândisem vreodată că voi întâlni o persoană bisexuală deşi nu am nimic împotriva acestora. Însă pot mărturisi că e interesant. Şi cu toate astea, în acea noapte tot am făcut dragoste cu ea, iar asta se poate adăuga pe lista experienţelor chiar interesante.
-Mulţumesc, spuse ea în timp ce ne odihneam. Chiar a fost o seară frumoasă.
-Meriţi, Susan.
-Eşti fericită că mergi acasă ?
-Foarte. Chiar aşa! Voi unde o să staţi ?
-Nu îţi face griji în privinţa noastră. Avem un apartament.
Mi-a spus adresa unde locuiau şi...
-Vaai ! Păi stăm faţă în faţă. Blocul din faţa voastră e cel în care stau eu.
-Tu glumeşti? Asta e incredibil! exclamă ea de fericire şi mă strânse tare în braţe. Ăăă, Alex?
-Da!
-Cu Luke ce vei face?
Asta-i o întrebare bună.
-Nu ştiu. Va trebui să nu mă mai gândesc la el.
Dimineaţa ne-a găsit pe amândouă îmbrăţişate. Ştiam semnificaţia acestei zile aşa că am început să ţipăm de fericire, probabil atât de tare încât au venit băieţii îngrijoraţi ca să vadă ce se întâmplă.
-Cum adică ce? Noi plecăm de aici şi voi ne întrebaţi ce se întâmplă ?spuse Susan.
-Mda, ai dreptate. Ar trebui sã plecăm. Harry şi ceilalţi au plecat de o oră, spuse Thomas. Eu şi Susan ne-am pregătit imediat. În sfârşit puteam pleca de aici. Abia aştept să fiu acasă la mine.
Am coborât din cameră, ne-am luat adio de la ceilalţi şi ne-am urcat în maşină. Eu şi Susan eram în spate, Thomas şi Dylan în faţă, cel din urmă fiind şofer. Am ieşit pe autostradă şi am mers o bucată bună de vreme. Însă nu părea că ne îndreptăm spre New York. Nu aveam un sentiment bun în legătură cu asta. O vai! Ne îndreptam spre Canada. Ce naiba?! Dylan părea foarte relaxat, la fel şi Thomas. Susan părea prinsă în gândurile ei. Curând am văzut nişte maşini negre şi am cunoscut una. Era de-a lui Harry. O nu, e de foarte rău.
*** Hei! Ştiu că a trecut muuuult timp de când nu am mai postat şi aţi văzut că am pus cartea în pauză dar am revenit cu un capitol nou. Nu vă promit că o sa postez des, dar o să postez. Spe că v-a plăcut acest capitol cu toate că e cam scurt :D Vă pup!
