O voce ca mierea mi-a rostit numele şi m-am întors. Luke era cel care mă striga şi alerga acum către mine.
-Deci ?
-Deci ce ? am spus continuând să mergem.
-Cum a fost ?
-Aaa...bine. Ce alte talente ascunse mai ai ? am spus sarcastic.
-Păi nu vreau să mă laud dar –şi se apropie de mine- mă pricep bine la arta numită "sărutat", spuse făcându-mi cu ochiul.
Pufni.
-Ce păcat că n-o să poţi să-mi arăţi "talentul" ăsta al tău.
-Nu se ştie. Poate îţi fac mai târziu o surpriză şi îţi demonstrez.
-Atât îţi trebuie blondule.
-Ştii cum se zice: niciodată nu spune niciodată, spuse şi intrarăm în clasă.
Numele noastre au fost strigate din părţi diferite. Pe mine mă strigaseră trei persoane : Rebeca, Ally şi Nick, iar pe Luke îl strigaseră prietenii săi, Michael, Calum şi Ashton. Aşa că fiecare ne-am dus la cei care ne strigaseră şi ne-am aşezat în bănci dar băncile în care eram eu şi Luke erau în colţurile opuse ale sălii. Profesorul din faţa noastră începuse să vorbească. Însă numai atentă nu eram eu la profesor. Şi din câte observam, nici Luke nu era atent. Ne priveam pe furiş. Serios, chiar nu ştiu de ce mă uitam la el. Era.. drăguţel... Avea părul blond şi nişte ţepi uşor ciufuliţi, ochii albaştri ca marea şi avea un corp bine făcut. Ca să nu mai spun de buze... nişte buze sărutabile rău. Clar încep s-o iau razna. Mă rog, nu pot nega ce e real. Însă am fost trezită din transă de Nick.
-Pământul către Aleeeeex.
-Ăăă... ce ? Scuze, spusei repede, întorcând capul spre Nick.
-Te-a vrăjit Hemmings rău de tot.
-Cine ? Nu. Nu mi-a făcut nimeni nimic.
-Luke Hemmings. Blondul cu care ai intrat în clasă, mă lămuri Ally.
-Serios ? Îl cheamă Hemmings ? Mă duce cu gândul la homar. Şi cu toţii izbucnirăm în râs. Apoi profesorul începu să ne spună orarul. La finalul programului, adică pe la 4 p.m, fiecare student a plecat în treaba lui. Am stabilit împreună cu Ally, Reb şi Nick să ieşim în oraş. Aşa că am mers în cameră, am făcut un duş şi m-am schimbat. Când mă pregăteam să ies, a intrat Luke în cameră.
-Încotro?
-La plimbare cu nişte prieteni.
-Prietenii fiind Nick, Ally şi Rebeca ?
-...da.
-Atunci aşteaptă-mă că mi-au spus băieţii că ieşim toţi.
-Nicio şansă să scap de tine, nu ?
-Din moment ce suntem colegi de cameră... niciuna.
-Pffff.
-Chiar aşa rău te enervez ? mă întrebă în timp ce îşi schimba tricoul. Şi nu puteam observa că avea un abdomen parcă din reviste.
-Da. Nu că ar fi vreun motiv anume dar mi-eşti antinpatic... pur şi simplu. Sau mă rog, un mic motiv ar fi ăla că ne ciocnirăm azi-dimineaţă.. din cauza ta.
-A mea ? sări ca ars. Nu eu eram ăla care dormea din picioare.
-Îmbracă-te şi taci, am spus ţâfnoasă, iar Luke începu să râdă. Atunci luai perna şi dădui în el. Luă perna din mâna mea şi o aruncă prin cameră, după care mă prinse de ambele mâini şi mă trase lângă el, corpurile noastre fiind lipite. Îi simţeam respiraţia pe faţă şi mă îmbătam cu ea. Mă fixa cu ochii săi albaştri pătrunzători şi eram ca o pradă prinsă în capcană. Apoi fără alte cuvinte, mă sărută. Îmi venea să-l plesnesc dar îmi ţinea mâinile strânse într-ale sale şi eram aproape imobilizată. E mult mai talentat decât zicea el la chestia asta. Am fi putut rămâne aşa mult şi bine. Dar câteva secunde mai târziu, sărutul s-a întrerupt. Ne-am privit în ochi şi m-a îmbrăţişat.
-Ăăăă... Luke ?
-Da !
-Ce faci ? Adică... de ce mă îmbrăţişezi ?
-Nu ştiu, aşa mi-a venit. Deşi dacă n-ar trebui să plecăm, aş vrea să rămânem aşa.
Doar el ? Şi eu cam voiam dar n-aveam ce face.
-Dacă ! Dar trebuie să plecăm.
-Hmm... Ai dreptate.
Mi-a dat drumul, s-a uitat la mine şi a zâmbit. Şi avea gropiţe. Şi culmea : mie-mi plac gropiţele dar ale lui sunt demenţiale.
-Hai să mergem că ne aşteaptă gaşca, spuse făcându-mi cu ochiul. Efectiv rămăsesem imobilizată... ca o statuie. Parcă nu mai puteam mişca niciun muşchi. Însă mi-am revenit. Ne-am luat jacketele şi am ieşit. Ne-am întâlnit cu prietenii noştri în campus.
-Deci unde mergem ? întrebă Calum.
-Pizza ! strigarăm toţi deodată.
-Pizza atunci, fu de acord Calum şi ne indreptarăm spre o pizzerie din apropiere. Am stat acolo vreo două ore, deoarece pizza noastră întârziase vreo 20 minute. Apoi am plecat şi ne-am plimbat prin oraş. Ne-am distrat pe cinste şi îmi fusese dor de aşa ceva. Ne-am întors la miezul nopţii super obosiţi. Habar n-am cum am ajuns în pijamale şi apoi în pat.
Trrrrrrrrr. Alarmă tâmpită. M-am întins s-o opresc dar mă oprea ceva. Nişte braţe. M-am întors încet să văd ale cui erau şi.... să vezi şi să nu crezi. Erau ale lui Luke. Am făcut ochii cât cepele. Ce papuci căutam în braţele lui Hemmings ? Eram, se pare, în patul lui. Să-l fi nimerit din greşeală pe al său aseară ? Se prea poate. La cât de obosită eram, bine că n-am mai făcut altceva. Am încercat să ies dar el mă ţinea strâns. Aşa că l-am trezit.
-Încă cinci minute, mamă. Şi adu-mi pinguinul meu de pluş, spuse somnoros. Era aşa dulce când dormea.
-Pinguinule trezeşte-te că nu eşti acasă şi nu maică-ta te va trezi de acum înainte, am spus, reuşind să iau o pernă şi dau în el.
-Mamă de ce mă baţi ? spuse, apărându-se şi eliberandu-mă.
-Luke Hemmings cred că o să te bat până o să-ţi sune apa în cap. Trezirea pinguin puturos ce eşti.
A deschis ochii încet şi m-a zărit. A zâmbit şi m-a tras lângă el.
-Deci aşa o să mă trezesc în fiecare dimineaţă. Binecuvantată fie minunea care te-a adus aici, lângă mine.
-Hemmings dă-mi drumul că întârziem la ore.
-Dă-le încolo de ore, Alex.
-Vorbesc serios. Şi dacă nu mă asculţi... , n-o să primeşti pinguinul ăla de pluş, am spus tachinându-l şi râzând.
-De unde ştii de Domnul Pufos ? întrebă uimit. Atunci izbucni în râs.
-De la tine. Ai zis acum două minute de el.
-Bine, mă ridic. Dar să nu spui nimănui de el.
-Bine bine. Hai azi, am spus dând cu perna în el şi ridicându-mă. Mi-am ales nişte haine din dulap şi am mers la baie. M-am uitat în oglindă după ce am terminat şi parcă eram schimbată. Aveam ceva în ochi.. şi în obraji. Pfff.... Am de toate. Am ieşit şi l-am găsit pe Luke, stând lângă birou aşteptându-mă. A intrat şi el în baie şi a ieşit după cinci minute.
-Apropo... ce făceai lângă mine azi-dmineaţă ?
-Jur că nu ştiu. Bine că eram îmbrăcaţi.
Începu să râdă. Avea un râs aşa cristalin. Asta mă făcea să mă gândesc la sărutul nostru de ieri. Doamne ce buze avea ! Ne-am luat ghiozdanele şi am ieşit.
Editat
