Monstruleți pe-o coardă-n jos, îmbracă lemnu-n scorțișoară. Din minte-mi sare iar o geană, iar genetic am ce n-am.
Și orbii caută lumină, le pictez ochii cu antigel până la ora 4
că la 5 mi-am uitat bidineaua mâine, lângă covrigul de ieri și turnesolul fuge,
acid sulfuric țin în pumni și tu te-ntrebi ce-i cu atâta chimie în mine.
Dă-i carbonului viață și va începe să miște.
Dar nu.
Când și infamul e infam, poți să adopți un pui de ebola și să-l hrănești cu tei și rădăcini și toți paramecii te vor privi dubios mestecând o fibră de broccoli.
Aici trăim, pe plante, plante suntem, parameci devenim și ne e foame de file de carte, în special cele de la mister sunt gustoase.
Adolescenții le ating și fie vorba între noi, ca de la protozor la amibă, cât mai ducem pe flagel și susanul și otrava, și tot?
Prea multe-ntrebări pun, sunt vizată.
Paramecilor le dau colții deja și nu pot face altceva decât să mă prefac ca sunt un simplu protozor.
Nu mă mulțumesc cu un broccoli, nici cu cinci, dar frunzele de gutui parcă sunt bune.
CITEȘTI
Felii de psihoză
PoetryVreau să știu cum va fi să dau mâna cu eternitatea. Și când voi afla, din mine nu vor mai rămâne decât litere și foi.
