Felii de psihoză

Cald verzui

E cald în sabie, la mal, și mă strivește timpul cu-n păduche sedentar pe cal călare

lângă ciumă și petice de cauciuc proaspăt plantate pe bordură.

Și ninge-n hrean, plouă-n cutie, cartonul se sinucide.

O poartă-n beci se crapă-n lung și-mi intră oxigenu-n os.

Pe când pe sus, pe-acoperiș, e verde - mușchi, licheni și vomă de albine,

în sud schizofrenia adună clei de copaci

într-un coș de picnic în care nu are altceva în afară de un schelete de hamsiu și prune furate.

Pileam unghiuțele unui carcalac în trecere care se credea la salon. I-am confirmat că nu era. Nu am vrut s-o las să plece dezamăgită că e o doamnă și are nuntă de carcalaci autonomi în parc la ora 2.

Am întrebat-o multe lucruri și mi-a mărturisit că are studii superioare

în domeniul transporturi și căi ferate, dar s-a angajat cu jumătate de normă ca bonă pentru carcalacii minori; ca să poată termina și masterul de Carcalaristică și Procedură gândăcească.

Cald era apoi și-n beci și timpul îmi mesteca șuvițele de păr; aveam codițele pline de băluțe reci.

Afară mirosea a vreme, în jur gravitație și m-am simțit atacată de o grupare teroristă de fotoni cu dinți înarmați cu pistoale și bâte.

Gata, vă fur bâtele și-mi fac cabană cu ele, le-am zis.

Și în sfârșit era noapte.