Felii de psihoză

Ultima strigare

Arunc niște foi pătate cu cerneală, cafea și celule moarte în tot genul ăsta liric.

Sunt prinsă într-o deviscerare a tuturor viselor pe care le-aș fi putut sechestra sub cheia de la ușă.

Sub robinet am deja imaginație, în buzunar biscuiți și bomboane de-un an,

în pod.. n-am pod, 

găzduiesc niște molii în stomac și o alcoolemie de 0.1% în sânge de-aseară.

Am tremurat mult cu pumnii strânși și n-am adunat decât cioburi de oase.

O pisică neagră mi se freacă de coapse. "-Dar dispari, creatură monstruoasă! Nu vezi că scriu?"

Mi-am amintit cât iubesc ființele astea esoterice, iar ea continua să-mi facă o geacă șmecheră de blană din cea pe care acum o năpârlea.

Am o țesătură de bumbac în esența mea vitală; îmi e extatic puțin șiretul de la cizma dreaptă,

cel de la stânga șifonat de la ultima întâlnire cu adidasul tău drept, în timp ce pe mine mă călcai romantic pe scara de la etajul 1.

Aștept să nu ne mai călcăm în grabă pe scări, prin facultăți, pe străzi și pe Domnească,

tu, motan negru cu nas umed și personalitate adezivă.