COCKTAIL (în curs de corectare)

34.

Îmi deschid ochii, buimacă, și în secunda următoare, tresar speriată. Am sărit practic din pat și un mic urlet a ieșit din interiorul meu.

EL mă privea bulversat și cu neînțelegere. Am oftat adânc și m-am cuibărit din nou, la pieptul său, sub pătura călduroasă. Țipătul s-a datorat faptului că încă nu am asimilat cele întâmplate într-un timp atât de scurt, iar tresăritul... Nu pot înțelege când am ajuns în dormitor, darămite când am mai și adormit!

Alt lucru ce mă frământă este faptul că încă sunt goală... Și la fel și Francis!

Însă trebuie să recunosc, este un sentiment plăcut să te trezești cu capul cufundat în brațele celui drag, ascultându-i fiecare bătaie a inimii, iar degetele lui să îți mângâie fața, în timp ce mâna opusă te ține strâns la piept. Abia după ce m-am făcut de râs am reușit să mă bucur de acest moment magic.

Și abia acum pot pune cap la cap ziua aceasta.

Îl drămuiesc cu privirea pe cel din dreapta mea, care încă este năucit, apoi zâmbesc blând și îi sărut fruntea.

— Ești bine? mă întreabă cu o oarecare nesiguranță în glas.

— Da, șoptesc timid. Doar că... Nu mă așteptam. A fost o zi minunată...

— Magică, îmi fură cuvintele și ne amuzăm împreună.

— Exact. Îți mulțumesc, Francis! mă năpustesc asupra lui, capturându-i spatele cu mâinile mele mici.

— Eu îți mulțumesc, șoptește suav, apoi se ridică în șezut și îmi răspunde la îmbrățișare.

— Francis, suspin după câteva clipe.

— Chriss, oftează și începe să-și plimbe degetele prin părul meu.

— Totul s-a petrecut atât de repede, atât de... Încă nu îmi vine a crede! Am impresia că visez, de asta...

— Sunt aici, ma cherie , aici sunt și nu plec prea curând! îmi șoptește la ureche, apoi zâmbește delicat, după care mă strânge puternic în brațe.

M-am abținut cu greu să nu îmi eliberez lacrimile, adâncind îmbrățișarea. Am rămas așa vreme îndelungată, fără a scoate vreo vorbă.

Am uitat de absolut orice. M-am detașat de toți, de toate... Eram doar eu cu Francis și nimic altceva care să ne disturbe liniștea. Nici tonul enervant de apel nu a putut întrerupe acest moment... Era momentul nostru!

Am pierdut destul timp stând îmbrățișați, apoi, încet-încet, ne-am făcut curaj să ne ridicăm din pat. Aș fi rămas acolo tot restul vieții dacă era după mine, dar din păcate, stomacul meu gheorțăia îngrozitor. Până și iubitul meu s-a speriat!

Stai... IUBIT?! Off, Chriss, ești un caz pierdut deja...

— Ce vrei să mâncăm? mă întreabă pe un ton vioi.

— Mhm, niște... midii în sos de vin cu garnitură de risotto cu ciuperci, răspund atât de repede încât nu apucă să țină pasul cu mine.

— Midii?! se miră și strâmbă din nas.

— Da! Nu îți plac? îmi măresc și eu ochii.

— Nu! răspunde hotărât. Detest fructele de mare!

— Vai mie Doamne! Francis, dragule, ești degeaba!

— Degeaba?! își mijește ochii și încearcă o imitație de „puppy face".

— Oh, da! Cum să detești bunătățile acestea, cum naiba?!

— Uite așa! Eu, de exemplu, mă gândeam la niște Foie Gras sau deliciosul Coq au vin și eventual niște Raclette și o salată...