COCKTAIL (în curs de corectare)

48.

După câteva săptămâni...

— Marry! De câte ori să îți mai spun?! Tu chiar nu vezi că nu se potrivește argintiu cu auriu? Anul acesta împodobim bradul cu AURIU și ROȘU, înțelegi? era pentru a mia oară când mă răsteam la ea, dar în zadar.

— Știi ceva, sisule? ripostează furioasă. De când te-ai despărțit de păpușelul ăla cârlionțat ești tare nesuferită! Până la urmă, are dreptate Lucas! Tot ce o să ai la bătrânețe va fi un acvariu cu pești! a zbierat la mine, iar eu am încremenit.

O priveam confuză și îndrăcită și îmi venea să îi răsucesc gâtul acela mic și firav!

— Tu, rahat cu ochi de un metru și-o palmă, dacă nu înveți să îți ții gura aia nu știu ce-ți fac! am țipat la rândul meu.

— Să înveți tu să vorbești, țâfnoaso! rabufnește exasperată.

Tocmai mă pregăteam să o cifulesc, când...

— Ce se întâmplă aici? zguduie încăperea tonul furtunos al tatălui.

— Fii-ta asta este o frustrată și jumătate! Nu e de mirare că o părăsește toată lumea! se repede a vorbi, iar eu mă năpustesc asupra ei.

O apuc de umeri și o ridic la nivelul meu, zguduind-o bine de tot, în speranța că îi va reveni mintea la cap. O trântesc după câteva clipe în mijlocul canapelei, și aș fi plesnit-o zdravăn dacă nu m-ar fi oprit brațul de fier al tatălui.

— Chrisstine! a țipat mânios. Ce naiba e cu tine? Dacă încă esți nervoasă pe Gaubert, ți-am zis doar că îl pot nenoroci?!

— Tată, am mai discutat despre asta! Dar de când un... copil de nici nouă ani își permite să vorbească așa?!

— Ai dreptate! Marry, dacă nu te controlezi vei fi pedepsită! s-a războtit la ea, trimițând-o în camera ei.

S-a așezat apoi pe canapea și mi-a făcut semn să îi țîn companie. Am respectat ordinele, asemeni unui soldat intruit, și m-am cufundat lângă el.

— Știi, Chriss, începe a vorbi calm.

— Tată, îl întrerup deznădăjduită.Nu vreau să mai vorbesc despre asta, ok?! ridic tonul și regret imediat.

— Atunci înlătură atitudinea asta, domnișoară! aproape că a țipat și s-a îndepărtat grabnic de mine.

— Îmi pare rău, răsuflu mai mult pentru mine...

— Îți pare rău?!

— Ce?!

— Uită-te la tine, Chriss, esți demnă de milă! Avea dreptate rahatul acela de un metru și-o palmă!

— Iar? Nu te-ai săturat de mine dacă tot sunt așa demnă de milă precum spui tu?

— Oh, nici nu ai idee! De aș putea doar să plec...

— Și ce mă rog te oprește?!

— TU! Este de datoria mea să te știu în siguranță.

— Păi... Sunt mai în siguranță ca niciodată, așa că nu îți mai văd rostul! am explodat de nervi, trezindu-mă că vorbesc de una singură.

— Ești bine, scumpo? aud imediat tonul blând al mamei și mă domolesc puțin.

— Da, șoptesc reticentă.

— Chriss, știu că...

— Da mamă, sunt bine! Nu vreau să mai vorbesc despre asta. De cinci zile numai de Francis aud vorbindu-se. Nu vreau să mai aud de el, ok?