COCKTAIL (în curs de corectare)

21.

— Știți, fetelor, m-am gândit și...

— Și ce? mă întrerup cu spaimă.

— Și cred că am nevoie de o schimbare.

— Ce? Ce schimbare? mă întreabă și mai speriate ca înainte.

— Da... M-am gândit și m-am tot gândit și am luat o hotărâre. Off, fetelor, o să...

Oftez adânc. Ele mă privesc cu teamă și curiozitate. Trag din nou aer în piept.

— O să plec, am continuat cu un firicel de voce.

— Unde? aud vocea ascuțită a Viviannei și tresar din cauza tonului mult prea ridicat pentru urechile mele.

— Paris, e tot ce apuc să zic.

— CE?! au țipat la mine, ridicându-se.

Viv a rămas cu gura căscată, iar Angi și-a strecurat mâinile prin părul roșiatic, privindu-mă cu niște ochi imenși, plini de uimire.

— C-c.. cum adică? Cum să pleci? În Paris?! parcă îmi cereau explicații și mă certau în același timp.

— Știu cum sună, dar...

— Cum dar? Niciun dar! se răstește V. Tu te auzi? Paris... Știu că nu sunt eu cea mai bună la geografie, dar totuși...Chriss, Franța e în celălalt capăt al lumii! Înțelegi asta?

— De fapt, nu e chiar în celălalt capăt, ci mai degrabă e undeva pe la mijloc, încerc se îi explic.

— Mai contează?! Vei fi la mama naibii... Cum rămâne cu noi, cum?!

— Off, Viv...

M-am oprit pentru o clipă din cauza nodului care mi se formase în gât. M-am uitat în ochii blondei, iar aceasta mă privea tânguitor. Nici eu nu mi-aș dori să plec, dar altă soluție pentru mine nu găsesc.

— Nu mă lua cu Viv! Te-ai gândit la noi, măcar? se rățoie la mine cu o voce a naibii de sâcâitoare.

— Normal! i-am răspuns ofuscată. M-am gândit la toate, am continuat abordând un ton mai liniștit. Dragele mele, simt că mă sufoc aici. Nu mai pot sta nicio clipă! Iar voi... Voi aveți relații destul de serioase, iar timpul nostru se micșorează tot mai mult. Am nevoie și eu de puțin timp pentru mine. Nu vreau să văd cum totul în jurul meu înaintează, iar eu rămân în loc. Nu voi pleca definitiv, doar pentru o vreme; cât să mă regăsesc pe mine însămi.

— Draga de tine! a oftat Angela, îndreptându-se spre mine cu brațele larg deschise.

Ne-am adâncit într-o îmbrățișare călduroasă și profundă, iar eu am eliberat câteva lacrimi. Le iubesc atât de mult pe fete și practic, ele sunt singurele care mă țin în loc în momentul de față.

— Dar o să-mi lipsești, Chriss! a murmurat V. Îmi vei lipsi mult!

— Și voi îmi veți lipsi, scumpelor! Voi și familia mea sunteți totul pentru mine!

— Oh, scumpo! a lăcrimat Angi.

S-au năpustit asupra mea cu brațele deschise, doborându-mă la podea. Momentul acesta îmi provoacă o stare de tristețe profundă, însă faptul că îmi țin partea acum, mă face să mă fiu ceva mai încrezătoare. Recunosc, aveam mari dubii la început în privința mutatului, dar acum chiar cred că este o idee bună. Am nevoie de asta!

— Și unde vei sta? îmi întrerupe blondina sâcâitoare gândurile. Și ce vei face? La asta te-ai gândit, Chriss, ah?

— Te-ai pus pe mine? o întreb serioasă și îmi încrunt puțin sprâncenele. Normal că m-am gândit. M-am gândit la toate, continui destul de calmă, cu o oarecare îngâmfare în glas.