COCKTAIL (în curs de corectare)

33.

Mă ridic ușor de pe scaun după ce îi mulțumesc pentru această masă delicioasă și mă pregătesc să strâng dezordinea.

— Ce faci? se răstește la mine.

— Vreau să strâng masă?!

— Stai liniștită! Doar nu te pun la treabă!

— Nici nu mă gândeam că mă pui la treabă, și nu este niciun deranj, îi răspund calm, cu un mic zâmbet în colțul gurii.

— La tine acasă faci ce vrei! Poți să strângi câte vase vrei tu, aici, însă, mă ocup eu!

Mhm, un bărbat care știe să se impună! Nu trebuie să mă las păcălită de chipul acesta atât de inocent și de inofensiv...

M-am supus instrucțiunilor sale, cu toate că nu îmi doream absolut deloc să spăl vase. L-am urmat în living, apoi m-am afundat în canapeaua aceasta magică și l-am așteptat pe scumpul meu vecin să mi se alăture.

După doar câteva minute, acesta își face apariția cu două pahare de sticlă, cu picior înalt și, în vârf, asemănătoare cu niște boluri; știam, fără a vedea conținutul acestora, că sunt speciale pentru înghețată. Și parcă mi-a citit gândurile! Un amestec de înghețată fină, cremoasă, de ciocolată, cu o cupă de vanilie și una de caramel, bucăți întregi de ciocolată și bomboane cu rom, care îmi lăsau gură apă numai privindu-le!

Bravo, Francis! Încă o bulină roșie!

Am savurat în tihnă aceste bunătăți care, pur și simplu, ți se topeau în gură.

— Delicios! Absolut divin! am exclamat într-un final, plină de entuziasm și beatitudine.

— Mă bucur că ți-a plăcut! Acum, dacă nu ai altă treabă, mă gândeam că o plimbare pe Sena ar fi...

O plimbare pe Sena?! Glumește?! Ar fi nemaipomenit! Ador plimbările pe apă! Îl ador pe el, de ce să mă mint?!

— Grozav! i-o iau înainte, neavând ocazia să își termine frază.

Mă privește duios, apoi își etalează zâmbetul acela minunat, iar eu nu fac altceva decât să mă înroșesc toată.

— Perfect, continuă entuziasmat, iar eu, nu reușesc decât să schițez un zâmbet. Putem merge, atunci!

— Mă duc să îmi iau o poșeta și ne întâlnim în cinci minute?

— Dar de ce să nu vin cu tine?

— Sau așa, mă înroșesc și mai tare.

Am părăsit amândoi cuibușorul său, apoi am intrat pentru câteva clipe în apartamentul meu. Mi-am luat în grabă o geacă neagră, scurtă, de piele, și o poșetă sport și, bineînțeles, nu am uitat nici de ochelarii de soare.

— Putem pleca, am răsuflat când am ajuns în dreptul său.

Am părăsit locuința și ne-am îndreptat cu pași hotărâți spre autoturismul lui. Ca și dată trecută, mi-a deschis portiera din dreapta, și, până să realizez, deja pornisem la drum...

Nici nu am simțit cât de repede s-a scurs timpul și asta datorită discuției noastre filosofice și contradictorii despre sensul fericirii. Am putut observa cât suntem de diferiți și, în ciuda acestui fapt, ne putem înțelege și putem fi de acord asupra unui lucru — fericirea constă în gesturi simple, lucruri mărunte, lucruri pe care, din nefericire, suntem prea grăbiți și prea ocupați pentru a le observa și pentru a ne bucura de ele.

Am coborât agale din mașină și un val de furnicături m-a invadat tot corpul în momentul în care Francis mi-a capturat mâna dreapta; și nici că mi-a mai dat drumul. Era o senzație atât de plăcută și care îmi lipsise enorm, încât nu mai puteam fi atentă la nimic din jur.