COCKTAIL (în curs de corectare)

16.

După două zile...

Una din poeziile scrise de demult de fratele meu îmi tot răsună în minte:

Și stau și-ascult cum ploaia

Ușor îmi bate-n geam,

Iar vântul îmi alungă

Tristețea, bucuria,

Și cum feeria nopții

Deodată mă cuprinde.

Rămân c-un singur gând,

Un singur dor acum...

Stau și privesc luna.

Mă confesez la ea.

Îi spun despre tine...

Vreau să te simt acum!

Vreau să te strâng în brațe,

Vreau să îți șoptesc...

Au! Nu vezi tu oare?!

Ah! Nu-nțelegi de fel?!

Tu pentru mine ești aer!

Ești tot ce am mai scump!

Nu trece zi sau noapte,

Nu trece nicio clipă;

Și oricât de departe,

Te port mereu cu mine,

În gând, în suflet, în inima!

Oh, da... Aproape că am și uitat ce frate talentat am.

Sunt singură. De două zile, nu am părăsit încăperea. Nici măcar geamul nu l-am deschis și deja simt un miros ciudat. Nici nu m-am îngrijit. Cred că miros urât tare. Și arăt că un schelete! L-am anunțat pe tata că nu merg toată săptămâna la muncă, iar fetelor... Nici măcar când au venit la ușă că nu știu nimic de mine nu le-am răspuns. Îmi tot lasă mesaje pe telefon și sunt exasperante! Nu am chef de nimeni; nici măcar de mine.

Și cel mai rău, durerea e tot mai apăsătoare. Mă epuizează. Lacrimile deja nu mai există; s-au terminat. Vreau să plâng și nu pot. Mă ustură ochii. Am cearcăne peste tot. Aș urla, dar nu mai am glas. Vreau să dorm, dar cum închid ochii, amintiri chinuitoare mă ravășesc.

Nu știu ce să fac. Nu știu ce-i cu mine. Nu am crezut vreodată că o despărțire provoacă așa multă durere. Vreau să înceteze! De ce nu o pot opri, de ce? De ce sunt ca o legumă? De ce?

Mă întorc pe o parte și pe alta a patului, mă tot foiesc. Nu îmi găsesc locul. Nu-mi pot limpezi mintea. Mai ales de ieri seară, când mi-a lăsat la ușă următoarea scrisoare:

Draga mea Chriss,

Îmi pare nespus de rău pentru toate cele întâmplate. Știu că acum regretele și părerile de rău nu își mai au rostul. Știu că te-am rănit și mă voi urî pe veci pentru asta!

Însă, ai avut dreptate. Am nevoie să mă accept și să mă iert pentru cele întâmplate; dacă nu sunt împăcat cu mine însumi, nu voi putea trece mai departe. Mintea mea încă rătăcește pe undeva, prin trecut, iar inima și sufletul îmi sunt bântuite de niște fantasme...