COCKTAIL (în curs de corectare)

Anunț / Mulțumri

Bună, dragilor! 

Aș vrea să profit de această ocazie și să vă spun câteva vorbe înainte de a posta ultimul capitol. În primul rând țin să vă mlțumesc vouă, celor care ați aruncat un ochi peste povestea aceasta.

Știu că nu este un roman suficient de bun. Am făcut multe greșeli în timp ce scriam, iar acum sunt conștientă de ele. Pentru ca această carte să fie fără de cusur, ar trebui să o rescriu complet. Și probabil că voi face și asta când voi avea ceva mai mult timp. Am scris cu ceva ani în urmă povestea, iar acum am încercat să remediez cât de cât micile scăpări pe care le-am avut la vremea respectivă și să adaug diacritice, însă, cum am spus, trebuie rescrisă. 

Tocmai de aceea vă mulțumesc din suflet că v-ați făcut timp să citiți și sper că ațti mai închis ochii pe alocuri, unde erau prea multe erori și că v-ați bucurat de povestea în sine. Eu una am trecut prin toate stările în timp ce scriam și sper că am reușit să vă transmit și vouă emoțiile mele.

Eu am fost de mică o visătoare, iar o parte de mine încă este. Am fost fascinată încă din clasele primare de partea aceasta cu scrisul deoarece am avut dintotdeauna o imaginație foarte bogată și multe idei cărora voiam să le dau viață. Am participat la mai multe concursuri, dar, de fiecare dată eram prima sub linie. Și parcă de fiecare dată mă ambiționam mai tare, dar mereu erau alți copii mai buni decât mine. 

Din păcate, însă, nu am fost niciodată încurajată sau îndrumată înspre partea aceasta. Așa că o bună perioadă de timp am renunțat la scris. Am mâncat matematică și fizică pe pâine și am ajuns la Politehnică. Am fost atât de demoralizată și dezamăgită, iar după primii doi ani de facultate am intrat într-o depresie destul de urâtă. Atunci am început să scriu Cocktail. Nu mă așteptam să am cititori, voiam să o fac doar pentru mine. Și astfel am creat-o pe Chriss. Probabil așa îmi doream să fiu.

În timp ce scriam, însă, realizam că eu semăn tot mai mult cu ea, ba mai mult; chiar sunt ea în multe privințe. Și multe scene din carte au fost inspirate din viața mea de zi cu zi, mai ales cele cu familia. Mi se părea foarte natural și ușor să scriu și am terminat toată această poveste într-o vară. Chiar mai puțin. Am scris un capitol pe zi, deci în două luni și câteva zile am terminat. 

M-am simțit Wow! Nu îmi venea să cred. Am fost tare mândră și entuziasmată de ceea ce făcusem și am început să împărtășesc toată euforia asta cu toți prietenii și cu familia. Dar m-am demoralizat puternic când am realizat că nimeni nu era entuziasmat sau fericit pentru mine. Așa că am renunțat. Câțiva ani iar nu am mai scris nimic și nici nu am mai citit vreo carte. Asta până la începutul lui 2019 când o persoană dragă mie mi-a spus să mă gândesc la o întâmplare care mă face să mă simt fericită, la una care mă înspăimântă și una care mă întristează.

Și atunci ceva din mine m-a impulsionat și am scos laptop-ul și am început să tastez. Rezultatul se numește „Străina" și dacă aveți curiozitate, o am postată pe pagina mea. Abia atunci pară mi s-au deschis ochii. Eram ofuscată și furioasă că a trebuit să aștept mai bine de 24 de ani ca să mă trezesc și să realizez că nu am nevoie de aprobarea nimănui și că singura persoană pe care trebuie să o mulțumesc în viața asta sunt eu, dar în acelați timp eram fericită că nu a trebuit să mai aștept încă pe atât pentru a învăța să mă iubesc și să mă respect pe mine. Iar viața mea s-a schimbat destul de mult în bine într-un an și jumătate. Am descoperit că am înclinații spre pictură și că mă descurc destul de bine cu pensulă în mână, relația mea s-a îmbunătățit, la fel și cea cu familia, am reușit să mă întorc în orașul meu, am cunoscut oameni de-a dreptul minunați și mi-am găsit un loc de muncă care mă mulțumește.

Știu că am deviat de la subiect, dar am simțit nevoia să spun aceste lucruri; probabil o parte din mine a vrut să se descarce. Acesta este și motivul principal pentru care am început să scriu prima dată. Iar cealaltă parte din mine vrea să vă reamintească fiecăruia că sunteți minunați și să nu vă dați bătiți niciodată, chiar și atunci când vi se pare că sunteți singuri și că nimeni nu vă susține sau vă încurajează. Puterea și fericirea este în fiecare dintre noi; nu trebuie decât să devenim conștienți că singura persoană care contează cel mai mult suntem noi. 

Ok, o să revin la oile noastre și mulțumirile mele. 

Am început de curând să scriu partea a doua a poveștii, pentru că, de la bun început, mi-am imaginat-o în două părți: povestea lui Chriss și povestea lui George. Iar cea de-a doua parte este redactată din perspectiva lui G. Dacă v-a plăcut partea aceasta și sunteți curioși să aflați și povestea lui, puteți citi „File din viața unui demon". Voi încerca să postez cât pot de des, însă nu am prea mult timp și, în plus, mai am în minte o idee care nu îmi dă pace, așa că voi scrie în paralel și o altă povestire, ceva total diferit, „Fantasme". Sper să vă placă și vouă la fel de mult cât îmi place și mie! 

Și, încă o dată, vreau să vă mulțumesc vouă, tuturor celor care v-ați făcut timp și mi-ați citit fiecare capitol, fapt care mi-a înfrumusețat zilele și mi-a adus zâmbetul pe buze, vouă, celor pe care îi iubesc și cărora le sunt recunoscătoare! SUNTEȚI MINUNAȚI, iar eu nu am suficiente cuvinte pentru a-mi exprima gratitudinea față de voi!

VĂ ÎMBRĂȚIȘEZ!