COCKTAIL (în curs de corectare)

23.

— Ah! am exclamat cu vocea încă adormită și, trebuie să recunosc, mă simțeam mai odihnită că niciodată.

Deși nu am nici cea mai vagă idee la ce oră sau cum am adormit azi-noapte, un lucru e cert: am avut un somn divin. Toate oasele mi s-au odihnit, iar mușchii mi s-au relaxat. Mă simțeam bine, în sfârșit, după atâtea nopți chinuitoare. Și totul ar fi fost perfect dacă stomacul meu nu ar fi făcut gălăgie. Fir-ar, Chriss! Iar ai adormit nemâncată! O să ajungi că schiloadele alea care apar la TV și își doresc pacea mondială! Ce drăguț!

Mă ridic ușor din pat și mă îndrept cu pași leneși spre bucătărie. Dau drumul la expresor și aștept în liniște să se prepare cafeaua. O scot pe terasă pentru a se răci, iar eu acaparez baia pentru tabieturile de dimineață. Dar nu înainte de a-mi comandă o pizza XXL cu ton și ceapă.

Cât timp mi-am desfășurat activitatea, cafeaua era numai bună de savurat. Am decis să rămân pe terasă și m-am cuibărit în fotoliu moale, din spumă, lăsând razele soarelui să-mi mângâie tenul. Iubesc să îmi beau cafeaua în aer liber! Adierea blândă a vântului mă face să tresar din fiecare încheietură, iar acest nou anotimp care tocmai s-a instaurat, mă îmbată cu mireasma lui unică. Ah, toamna! Cum să nu iubești acest anotimp?!

Deodată, un sentiment de melancolie îmi umple sufletul. Toamnă, aer proaspăt și cafea... Însă scaunul de lângă este gol. Mai bine de 23 de ani și tot singură... STOP! Îmi voi găsi pe cineva... Pe cineva cu care să împărtășesc aceste momente. Neapărat! Și în plus, nici nu mai am prea mult timp să îmi plâng de milă. Încă două zile jumătate și Adio, L.A.! Arunc fugitiv un ochi la ceas și tresar de pe scaun când văd că deja s-a făcut trei după-amiază. La naiba! În două ore ajung și fetele și trebuie să ne punem pe treabă.

Abia apuc să mă gândesc la ce am de făcut, căci sunt întreruptă de sunetul soneriei. În sfârșit! Mâncarea.

Alerg entuziasmată spre ușă și o deschid nerăbdătoare, moment în care încremenesc. Ce naiba?! Prima mea reacție este de a trânti ușa, dar o mâna binefăcută mă oprește. Nu apuc să scot vreun cuvânt, că o voce groasă mă întrerupe:

—Îți era dor de mine, iubito? mă întreabă și abia înțelegeam ce spune.

—Ce naiba?! Ce cauți aici?

— Cum ce caut? Pe tine, nu e evident? îmi spune și aproape cade din picioare.

Mirosea a alcool de la kilometri distanță. Se bălăngănea din toate încheieturile și se apropia haotic de mine. Simțeam cum cerul se prăbușește peste mine și mi s-a făcut greață instantaneu. Am înghițit în sec. Capul îmi exploda de nervi. S-a prăpădit deodată în pragul ușii.

— Ești mort, nu vezi?

— Mort după tine! abia grăiește în timp ce se adună de pe jos.

— Doamne ferește!

— Hai, draga mea, știi doar că mă înnebunești! Mi-am dat seama că nu gândeai lucid zilele trecute și te-am iertat, scumpo. Acum hai, vino, da-mi un sărut dulce și să uităm totul, nu?

Îl văd cum se apropie de mine cu buzele țuguiate, iar eu nu fac altceva decât să îmi încleștez pumnul drept. Se apropie și mai mult, iar în momentul în care buzele noastre sunt pe punctul de a se contopi, îl lovesc cu toată forța exact așa cum m-a învățat Lucas, iar acesta se dezechilibrează și în câteva secunde, se lipește din nou de podea. Norocul lui că am un covor moale! Și AU! Cred că i-am spart nasul; sângerează.

Rămâne lipit de covor ceva vreme, iar eu îl privesc năucită și parcă mă cuprinde un pic teama. Își încordează toate încheieturile și scrâșnește de durere, după care se chinuie să se ridice.