Suflet Pierdut(PAUZĂ)

Să o luăm cu începutul

-Harry... , am spus încet. Harry, stai.

Harry se opri din sărut și mă privi; era așa de aproape de mine încât împărțeam același aer.
-De ce îți e frică de iubire?
-Nu îmi e frică...am răspuns zâmbind fals.
-Ba da! Cine te-a rănit, Sam? Cine? Cine este cel care ți-a înghețat sufletul?
-Nu vreau să vorbesc despre asta!
-De ce nu îmi spui?
-Pentru că te cunosc de câteva zile, nu știu nimic despre tine! am țipat eu.
-Ce vrei să știi? întrebă Harry ridicând tonul.
-Totul, Harry! Vreau să te cunosc cu adevărat, să pot avea încredere în tine!
-Nu ai încredere în mine?, mă întrebă.
În acel moment simțeam o furie deplină.
-Nu, am zis încercând să nu țip la el, aseară ai încercat să mă săruți, fără motiv, apoi ai sărutat-o pe Natalie. Nu mi-ai spus de Austin care e fratele tău! Nu îmi zici nimic! Cum aș putea să te cred...să te mai cred?
-Bine, să o luăm cu începutul. Urma să îți spun despre Austin și familia mea... Cât despre Natalie, ei bine, așa face mereu. Nu eu am sărutat-o! Ea sare pe toți.
-Știi ceva, fă ce vrei, pe mine nu mă interesează!,spusesem privindu-l rece în ochi.
-Stai, așteaptă, să nu pleci! O să îți spun tot ce vrei să știi!
-Să te aud, atunci!
-Mă numesc Harry Boyle, am 19 de ani, locuiesc cu tatăl meu vitreg și fiul lui. Asta doar până mă pun pe picioare și plec. Nu suport locul acela. Austin are 20 de ani, dacă te întrebai.
-Nu, nu mă întrebam. Care e treaba cu Natalie, deci?
-Ți-am zis, Sam, e o amica mai..săritoare. Ea consideră un sărut drept un pupic nevinovat. Îmi pare rău!
-De ce? Nu trebuia oricum să îmi dai nici o explicație. Nu suntem nimic. Nici prieteni, cred.
-Ba da, Sammy, suntem, spuse el privindu-mă atât de frumos încât simțeam cum cameră se învârtea cu mine doar pentru ca aveam privilegiul de a mă uita în ochii aceia superbi și verzi asemeni unor smaralde.
-Ce suntem?
-Ăăă, prieteni, nu?
-Mda, spusesem.
-Vrei să fim mai mult de atât?
-Nu!
-Vrei te rog să încercăm măcar?
-Poate..
-Haide, Sam! O să fie bine, dă-mi o șansă!
-Mai vorbim despre asta.

Am plecat de lângă el de parcă ar fi fost un străin care mă abordase pe stradă. Mă simțeam foarte rău pentru el, dar totuși nu trebuia să îi dau din prima acceptul la o posibilă relație, cel puțin așa credeam. Pentru început voiam să aflu mai multe despre el, cumva. Mă întrebam de ce nu menționase nimic de mama lui, poate era prea dureros.

Trecuse mult peste ora amiezii, mama și cu mine jucam poker, Mark era la pescuit cu câțiva prieteni, fetele pe care le cunoscusem ieri erau pe afară cu băieții. Harry era singurul pe care nu îl găseam. Nu îl mai văzusem de când "ne certasem" ca să zic așa.
-Mamă, am întrebat.
-Da, scumpo.
-L-ai văzut pe Harry azi?
-Da. Plecase cu mașina. Am auzit ce îi spuse unui băiat brunet, Austin parcă, unde merge.
-Și unde mergea? Mă enerva puțin felul în care mama răspundea la întrebări, trebuia să o tot tragi de limbă.
-La un lac...o lagună ceva. E prin apropiere.
-Aha, mulțumesc. Eu o să ies acum, e bine?
-Sigur, să vi repede.
-Da, am răspuns dând ochii peste cap cand mă întoarsem cu spatele spre mama.

Afară l-am văzut pe Austin stând singur pe o bancă.
-Hey, Austin!
-Da.., răspunse așteptând să zic ceva interesant.
-L-ai văzut pe Harry?
-Aa, oftă dezamăgit, da. A plecat la laguna verde din apropiere. Te ghidez eu până la jumătatea drumului, de acolo o vei lua drept înainte.
-Mulțumesc, dar de unde știai ca vreau să merg după el?
-Meah! Nu știu... Austin părea plictisit și dezinteresat total.
Am ajuns la jumătatea drumului fără să vorbim nimic, apoi Austin a plecat înapoi.