Suflet Pierdut(PAUZĂ)

Fotografii

Plecasem de langa Austin de parca nimic nu se intamplase, pe langa privirile intrebatoare ale celor din jur si ale lui Natalie care detesta ingrozitor de tare atentia lui Austin asupra mea.
Carter era in spatele meu, zambind batjocoritor lui Natalie.
-Credeam ca sunteti prietene, am soptit.
-Neah, nu prea poti sa fi prieten cu o persoana ca ea, dar eu tot incerc. Eu ma inteleg bine cu Kat.
Observasem asta. Erau...nespus de apropiate. Nu ma deranja prea tare, intelegeam perfect apropierea asta, ciudata pentru unii ce-i drept, dintre doua fete, asemeni surorilor gemene sau mai mult.
Prietenia lor ma facea sa ii simt lipsa prietenei mele, sora mea de suflet, care era mereu langa mine cand aveam nevoie de ea, Daisy..

-Cu ce mergem dupa Harry?
-Hmm, sincer nu cred ca il vom gasi. De ce...nu il suni?
-Pentru ca m-as certa cu el.
Un val de mahnire se aseza asupra mea cand imi amintisem cum ma comportasem cu el.
Imi scoasem telefonul din buzunar verificand si sperand din suflet sa am un mesaj de la el. "New message". Inima imi bubuia in piept, simteam ca raman fara aer. L-am deschis si am citit mesajul fara sa inteleg cuvintele. "Imi cer iertare pentru tot. Nu pot sa te las sa te indragostesti de mine. Nu pot! Te-as rani, stii? Nu meriti asta. Meriti pe cineva mai bun ca mine. Ai grija de tine...te iubesc!"
Am recitit mesajul cand am vazut ca scria "te iubesc" de data asta incercand sa inteleg de ce imi face una ca asta.
Intr-un final, recitind pentru a cincea oara mesajul am simtit lacrimile fierbinti care curgeau pe obrajii mei.
-Nu imi poate face asta!, am tipat. Am apasat grabita butonul de apelare fara ca macar sa ma gandesc ce as putea sa ii spun. Am simtit telefonul vibrand cand el imi raspunse. Secundele treceau, iar eu nu puteam sa spun nimic.
-Sam...
-Tu! Nemernic ce esti! Ce incerci sa faci? Ce vrei de la mine? Cum poti sa spui sa nu ma indragostesc de tine?!
La celalalt capat al firului se auzeau mici gemete infundate, semn ca Harry plangea.
-Iarta-ma!
-Harry!
-Nu vreau sa te ranesc..
-Harry, ma vei rani daca pleci! Unde esti?
Era din nou liniste la celalalt capat al firului apelului telefonic, apoi el inchise.
-Ce a zis?, ma intreba Carter.
-Sam.
M-am intors la persoana din spatele meu nepasandu-mi cine e, cu ochii inlacrimati si cu o atitudine demna de mila.
-Sam,nu?,ma intreba un barbat inalt, cu ochii negrii si parul brunet usor carliontat.
-Da.., am raspuns privindu-l in ochi.
-Uite, Harry e...putin dezorientat. O sa isi revina. Vei vedea ca isi v-a da seama ca a gresit. Te asigur ca...te iubeste!, imi spuse el, tatalul lui Harry, tatal vitreg. Parea intr-o oarecare masura obsedat de imaginea pe care fii lui o aveau.
-Multumesc!
-Imi cer iertare pentru comportamentul lui Austin din seara asta. Pot sa te asigur ca nu se va mai intampla. Nu asa l-am crescut. O sa il trezesc eu la realitate, daca tu, domnisoara, nu vrei sa o faci fiind mult prea iertatoare. Nu il ierta pentru ce face, nu trebuie sa faca asemenea magarii. Te rog sa ma ierti acum, trebuie sa ma intorc acum la niste treburi personale. Cum spuneam, Harry se va intoarce. E asemeni mamei lui, spune cuvinte care sa te faca sa il urasti ca sa poata pleca usor de langa tine, dar o face doar de frica sa nu te raneasca. E mult prea bun si sunt sigur ca si tu esti, imi spuse plecand apoi.

Carter ma privea cu ochii mari si puteam sa jur ca erau de-a dreptul ametitori.
-Ma..ma duc in camera.
-Opreste-te!, imi spuse ea.
-Sunt bine!
-Ce tare te mai minti!
-Da, da, bine.
-Vorbesc serios! Vorbeste cu mine.
-Carter, nu vreau si nu vreau sa ma mai deschid in fata oricui inainte sa il cunosc destul de bine.
-Dar...
Am plecat din nou lasand-o cu vorba neterminata, modul meu de a pleca de la cateva zile incoace de când lumea mea o luase pe căi gresite.

In camera era atat de liniste, o liniste mult prea apasatoare. Aerul era greu, iar lipsa cuiva care sa ma asculte si ma sfatuiasca devenea insuportabila. De parca ar fi fost o ruga ascultata, Austin intra in camera mea fara a ciocani.
-Imi..imi cer iertare pentru ceea ce s-a intamplat mai devreme.
-Tatal tau te-a pus sa faci asta. Dar e in regula.
-Serios acum, Samantha! Nu ma mai puteam stapanii din cauza alcoolului ridicat care se afla in organismul meu.
-Serios, Austin, e bine, i-am zambit forțat.
-Vrei sa facem ceva interesant? , ma intreba dupa o scurta pauza.
-Depinde cat de interesant..
Austin rase si sunetul acela atat de melodios imi infunda urechile si ma facu sa zambesc nespus de larg.
-Pai, vrei sa vezi poze cu mine si Harry? Si mama lui si tata...
-Woow! Mi-ar face mare placere sa mai aflu cate ceva nou despre voi.
-Uite!, spuse si de la spate scoase un album mic pe care nu il observasem cand intrase in camera.

Ne uitam la fotografii cu el si tatal lui pe cand era la gradinita, la fotografii cu Harry si mama lui, pe care nu ma putusem abtine sa nu o complimentez- era blonda, cu ochii verzi asemeni lui Harry, extrem de frumoasa cu multe trasaturi care le dobandise se pare si Harry, era imbracata intr-o rochita alba si balerini, parea o printesa si parea atat de tanara si frageda- cu Harry si Austin impreuna- erau putine poze, ceea ce mi se parea normal avand in vedere modul in care devenisera frati. Spre finalul albumul am vazut cateva poze cu Harry facute recent. Era asa de frumos. Era divin. Cu parul atat de carliontat, imbracat la costum, cu o camasa cu imprimeu cu inimi. Zambea atat de sincer, iar gropita lui pe care tanjeam sa o vad, se vedea extrem de clar. Poza era alb-negru. Aflasem de la Austin ca poza era facuta la majoratul lui.
-Poate e o intrebare neadecvată , dar pot avea poza doar pana fac o copie?
-Nici gand!
Ma crispasem destul de tare cand ii auzisem tonul vocii.
-De ce sa ai o copie, cand poti avea originalul? E a ta.
-Serios?
-Da, daca Harold ar vrea ca cineva sa aiba poza, tu ai fi acea persoana.
"Harold".
-Multumesc!, am zambind luand poza si privind-o insistent.
-Austin?
-Da!
-Tu si Harry nu sunteti prea apropiati..?
-O, dar asta nu e adevarat. Orice familie intampina si dificultati, la mine si Harry sunt probleme mai vechi, dar in timp se vor rezolva.