Suflet Pierdut(PAUZĂ)

Capitolul IV: Desenul

Austin continua sa imi povesteasca anumite intamplari amuzante din trecutul lui cu Harry, pe cand, dupa cum spunea el, erau cei mai buni amici. Fara stirea mea, somnul ma fura cand el povestea scene de la petrecerea majoratului lui Harry. Am inchis ochii si m-am lasat usor pe spate sau pe umarul lui Austin, nu imi mai pasa unde dormeam, voiam doar sa dorm.

Am simtit un sarut fierbinte pe crestet si apoi doua brate ma imbratisara. Il vedeam ca prin vis pe Harry, langa mine, cu parul sau carliontat lung, cazand greu pe fruntea mea. Era deasupra mea zambind atat de inofensiv. Se sprijinea in bratele sale puternice si imi mangaia obrazul cu buzele lui moi si ireal de dulci. Aveau o aroma plăcută. Genele lui imi gadilau fruntea, nasul sau era rece si imi transmitea fiori prin fiecare centimetru de piele care era atinsa. Continua sa imi lase saruturi umede si mici muscaturi in urma carora ramaneau urme rosii-vinetii. Nu voiam sa ma mai trezesc din vis, stiam ca e un vis, dar tot speram sa nu ma trezesc sau sa devina real. Simteam o nespusa dorinta de a ma apropia de el, voiam sa ne lipim corpurile si sa stam imbratisati pana cand cerul avea sa cada.
Se intuneca totul, chipul lui Harry se vedea in ceata si nu ii mai simteam atingerile.
-Harry...
-Sam?
-Harry!
Deschisem ochii si Austin imi aparu in raza vizuala. Voiam si eram aproape sigura ca Harry era cel care era langa mine.
-Esti bine?
-Da, asa cred.
"Ar trebui sa ii spun sa plece, dar imi place asa de mult să mai fie cineva aici langa mine."
-Dormi, e in regula. Eu voi pleca, dar vreau sa ma asigur ca adormi cu bine. Atata tot, da?
-Da.
-Inchide ochii, o sa iti cant ceva mai lent, vrei?
"Tipul asta are de toate, e chipes, inalt, dragut cu fetele, asta cand nu se comporta cu o aroganta desavarsita si acum mai are si voce!"
Austin incepu sa fredoneze o melodie atat de frumoasa, pe care credeam ca o cunosc, dar eram prea adormita ca sa mai identific melodia.

Si asa am adormit, in bratele lui Austin, cu vocea lui rasunand in urechile mele si cu gandul la aceeasi persoana la care speram oarecum sa fiu in brate, Hay.

Dimineata urmatoare, dupa cum spusese, Austin nu era in patul meu. Am stat in cameră si am inceput sa scriu.
Aveam obiceiul de a nota toate intamplarile mele intr-un jurnal confectionat de catre mine, foi albe A4 lipite intr-un colt astfel incat sa semene cu un caiet de schite. Din cand in cand mai desenam chipul personajului principal, acum el fiind Austin. Il desenasem intr-un mod rebel, cu ochelari negri, parul sau neglijent lasat intr-o parte si cu unica si inconfundabila sa barba pe care presupuneam ca ar arata asa. Nu stiam exact cum ar arata cu barba, mereu se barbierea, dar in desenul meu arata angelic. Un inger cazut din cer, independent si extrem de innebunitor.Aveam de gand ca acel "jurnal" sa il public. Bineinteles, dupa mai multe revizuiri si poate dupa ce avea ca ceva incredibil de important sa mi se intample..in felul asta atragand mai multi cititori. Numele cartii- ceea ce imi placea cel mai mult sa fac, alegerea titlului- avea sa fie unul care sa reflecte continutul: Jurnalul Unei Adolescente.

Era a patra zi de stat la cabana. Ma intrebam cand vom pleca. Voiam o pauza de la toata nebunia aceea care nu ma incanta.
In bucatarie era mama si Mark care glumeau impreuna cu mai multe cupluri printre care se numara si tatal lui Harry. Nu ma putusem abtine sa nu ascult conversatia lor care parea ca se abatea asupra mea si a lui Harry.
-Nu stiu, dar va asigur ca nu o va face sa sufere.
-Chiar nu vreau sa ajunga sa sufere. E prima ei relatie si sunt sigur ca Harry este un baiat exceptional, dar daca continua sa fuga asa ma tem ca nu o sa creasca in ochii nostrii.
-Va inteleg! Totul se va rezolva. Baiatul meu este crescut exemplar. Poate a suferit anumite tragedii in viata, dar acelea doar l-au intarit. Si l-au ajutat de asemenea sa inteleaga ca nu trebuie sa faca pe nimeni sa sufere.

Deci se parea ca ai mei incercau sa "ma marite" deja cu baiatul ales de ei. Da, norocul lor era ca acest baiat era preferatul sufletului meu, nu aveau sa ma forteze prea tare sa fiu cu el.
Ma uimea modul tatalui lui Austin de a vorbi despre Harry. Parea ca il iubeste si tine la el si la imaginea sa. Ma intrebam de ce majoritatea, incluzandu-l chiar si pe Harry, il considerau un om rau. Era intr-adevar sever, dar asta ajuta enorm la formarea personalitatii celor doi baieti. Mi se parea ca procedeaza corect in privinta educarii lui Harry si Austin.
-De ce tragi cu urechea?
-Carter..!
-Scuze, nu voiam sa te sperii.
-E in regula.
-Am vesti bune pentru tine!
-Cum asa?
-Harry. Am vorbit cu el. Vrea sa te vada.
-Frumos mod de a cere iertare. Prin intermediul prietenei celei mai bune. Apreciez, Carter, dar vreau sa aud personal invitatia lui.
-O sa ii comunic, domnisoara.
-Nu imi zi asa, ma simt fitoasa.
-Esti fitoasa, spuse plecand de langa mine.
"Ce tupeu! Nu sunt fitoasa."
Cuvintele ei dureau, ma macinau si nu stiam de ce. Nu o stiam de mult, dar totusi fiecare cuvant rostit de ea ma urmarea. Parea ca imi pasa prea mult de ceea ce credea ea si prea putin de ce credeam eu. Ramasesem privind un punct de pe tavan undeva in living. Stateam in fotoliu cautand cu mintea o activitate care sa imi ocupe timpul.
-Sam!
-Austin? Ce e?!
-Mersi!
Austin veni si ma lua in brate atat de strans. Cand ma eliberasem el imi arata desenul cu el si imi facu cu ochiul. Nu stiam ce sa zic, eram socata ca il vazuse.
-De unde..?
-Carter mi l-a dat. A spus ca nu ai vrut sa mi-l inmanezi personal. E superb. Multumesc!
-Da, ăă, nici o problema! O secunda.
Parca zburasem pana in camera lui Carter. Ea era acolo privind spre fereastra ingandurata.
-De unde ai desenul cu Austin?
-Ăă, ma asteptam sa fi nervoasa.
E in regula. Nu e o problema sa il placi. Nu e problema sa ii placi pe cei doi frati Boyle.
-Te consideram prietena mea.
-Sunt!
-Nu prea vrei sa imi arati asta, nu?
-Nu pleca!
-Lasa-ma in pace! Daca vrei sa ma innebunesti de cap, succes! Sper ca ti-a placut sa im citesti jurnalul!
-Sa stii ca da.
-Cat ai citit?, am intrebat furioasa. Ma apropiasem amenintator de mult de ea prinvind-o cu o expresie ucigatoare.
-Destul. Destul incat sa imi dau seama ca acel "baiat" Dwayne e fata si ca pasiunea ta pentru ea era enorma.
In acel moment simteam ca luasem foc. De unde stia de Dwayne?!
Dwayne adica Daisy-Lee Wayne era o colega de clasa de care ma apropiasem extrem de mult. In loc de simpla apropiere spirituala intre noi exista si un fel de dorinta de atractie fizica. Nu, eu nu sunt si nu am fost asa. Era o simpla incercare care esuase. Credeam ca o plac, ceea ce suna ciudat pentru mine, dar ma trezisem la realitate repede. Ramasesm prietene, dar totusi, nu ne mai puteam privi la fel dupa ceea ce se intamplase. Pentru mine era o rusine ca cedasem in acel fel. Eram praf fizic cat si psihic pe atunci. Simteam enorm lipsa unui baiat in viata mea. Ma durea sa vad cuplurile din clasa mea, eu fiind atat de singura si trista pe langa ei care vedeau lumea prin prisma iubirii. Asa ajunsesem la decizia ca o mica incercare de "relatie" ma va mai scoate din monotonia vietii mele.
Ceea ce spunea Carter ma deranja pentru ca nu eram eu cea care scrisese, eram o alta eu, cealalta fata a mea pe care de mult am inchis-o intr-o temnita, legata cu lanturi de fier de o piatra. Acea piatra reprezenta rusinea, dezamagirea si dorinta de a sterge acea parte a trecutului meu. Cealalta eu trebuia sa stea legata de acea piatra, sa o duca in spate pentru deciziile proaste pe care le luase dn cauza singuratatii.
Din acel moment in care eu ma dezlipisem de cealalta fata a mea devenisem depresiva. Asa am incepusem sa imi fac "insemnari" pe brate incercand astfel sa alung tot ceea ce ma facea sa fiu dezamagita de propia persoana.