Suflet Pierdut(PAUZĂ)

Sărutul

Era miezul nopții când eu mă trezisem debusolată. Nici nu realizasem că am adormit sau când. Harry nu era în pat, nici prin cameră. Am presupus că era în living jos, de unde se auzea gălăgie. Am coborat scările în grabă, presupun că mă împiedicasem, deoarece m-am trezit rostogolindu-mă până la baza scărilor. O grămadă mare de oameni se adunară în jurul meu speriați. Când m-am ridicat zâmbind, toți au început să râdă.
-Ești bine?, mă întreba nonșalant Natalie.
-Da..., îi răspunsesem cu la fel de multă nonșalanță. Deja nu o mai suportam. Știam că între noi există un fel de zid de nepătruns, dar nu știam de ce. Nici nu mă interesa însă.
Carter veni lângă mine zâmbind.
-Haide, spuse, să mergem până afară să luăm o gură de aer.
Am urmat-o întocmai până pe verandă.
-Spune-mi, zise ea într-un final, ești bine?
-Da, i-am răspuns chicotind, de ce nu aș fi?
-Un cuvânt, Harry!
-Ce e cu el?
-Pe el îl căutai?
-Da..,răspunsesem cu capul plecat.
-Uite, el deja a plecat după cum ți-a spus, știu că e ciudat că a plecat aşa fără să îți dea un motiv, dar..
-Stai, ce?!, am întrebat crispată.
-Nu știai? Nu ți-a zis efectiv că pleacă?
-Nu!, în acel moment totul se învârtea cu mine, eram așa amețita și simțeam că o să cad.
-Îmi pare rău, a zis să îți zic că nu mai suporta să stea aici. A plecat.
-Dar stai, Austin e aici!
-Da! Și tatăl său e încă aici. A plecat de unul singur. El e pe cont propriu. Nu îi prea pasă de ei.
-De unde știi așa multe despre el?
-El e cel mai bun prieten al meu de ceva timp...mult timp. Lăsa asta! Ești bine?
-Mda.., am răspuns. O să merg în cameră acum. Te rog, am spus când ea întinse mâna să mă prindă, lasă-mă să merg în cameră. Vreau să fiu singură.

Am alergat până sus în cameră și am încuiat ușa în urma mea.
Știam ce am de făcut, nu eram o persoană puternică, aveam multe slăbiciuni, una fiind lama. Asta aveam să fac. Eram sigura!

Totusi, exista ceva in adancul sufletului care ma oprea. Aveam lama in mana, pregatita, dar Harry si chipul sau imi apareau mereu in minte aratand ca in aceea zi cand el se taiase langa laguna. Simteam un fior rece pe sirea spinarii care nu trecea nicidecum. Am aruncat micuta lama undeva intr-un colt intunecat al camerei,am auzit-o cazand, dar nu imi mai pasa.
Tinem la Harry, iar daca voiam sa il am, sa imi fie aproape, trebuia sa lupt, nu sa stau sa ma tai in camera asemeni unei depresive.
Voiam sa inteleg de ce plecase, de ce ma parasise in acel mod josnic. Ma simteam asemeni unei usuratice parasite dupa o singura noapte de sex, undeva intr-un hotel la marginea autostrazii. Nu era nimic serios intre noi, cel putin mintea mea asa credea. Sufletul insa imi era pierdut, debusolat, legat de o piatra rece si singur..atat de singur. "Vino! Te iubesc!", ii soptea sufletul meu sufletului lui Harold. Da, Harold. Imi venise pe moment numele. Nu stiam prea multe despre el, unde se putea duce, unde ii placea sa stea, cu cine ii placea sa stea. Unde aveam sa ma duc sa il caut?

-Carter!, am tipat din capul scarilor. Ea a aparut uluita la baza lor si m-a privit cu subinteles.
-Deci...ai decis sa lupti pentru el?
-Adu-mi aminte sa ii dau o palma cand il vad!, i-am spus.
-S-a facut!, zise ea luandu-si jacheta si chemandu-l pe Austin.

-Eu?
-Te rog, Austin! Am nevoie de tine! Trebuie sa il gasesc!
-Ce te face sa crezi ca eu stiu unde e?
-Esti fratele lui!, se rasti Carter.
-Stii prea bine ca nu aveam o relatie prea buna!
-Da! Dar mai stiu ca nu ai vrea ca Sammy- Carter mima ghilimele in aer cand imi pronunta numele - sa fie trista!
-Cu el... ar fi mereu trista.
-Lasa Carter, o sa rezolv si singura.
-Cum anume printesa?, intreba amuzat Austin.
-Tu....esti extrem de nesimtit, arogant, beat, indiferent si tont!, m-am rastit la el. Cateva persoane se intoarsera sa vada cine are de gand sa se certe in seara aceea minunata.
-Iar tu, continua Austin, esti frumoasa, fitoasa, infumurata si deosebit de atragatoare; eu ador fetele care "se lasa greu", iar tu draga mea, esti una din ele. Sa nu crezi ca te-as lasa in mainile lui, fie el si fratele meu, sau aproape fratele meu.
Se apropie de mine si ma saruta atat de profund chiar inainte sa imi dau seama ce se intampla.
Cand ma dezmeticisem, l-am impins si i-am dat o palma puternica peste obrazul stang. Nu ii raspunsem la sarut, ceea ce ciudat, il amuza.
-Iti e frica de mine?
-Nu! Imi e doar o oarecare scarba de alcool si mirosul lui..., ii raspunsem incercand sa castig cateva puncte in plus. Sam-1, Austin-0.