Suflet Pierdut(PAUZĂ)

Catastrofă

- Sam, nu e nimic de ascuns aici, spuse Harry calm.
- Pot citi pe fața ta că e ceva!, am rostit nervoasă.
- Te rog, haideți să ne revenim, îmi şopti Austin la ureche şi se îndreptă spre frigider.
- Ce să ne mai revenim?,am întrebat la fel de nervoasă.  Ai mei nu ştiu nimic de mine de două zile, apoi aflu atâtea amănunte, nu ştiu cum să ma liniștesc, măcar spuneți-mi adevăratul, vă rog!
- În privința alor tăi, ei ştiu de tine, Samantha! Am vorbit cu ei încă de când ai plecat cu Austin. Le-am zis că ne distrăm!
G. ridicase mâinile în aer exemplificând că ne distrăm.
-Au fost de acord?
- Categoric! Le-am spus clar că ești tu, Austin, Harry, Carter şi eu! Nu e nici o problemă. Au fost chiar fericiți că vorbeşti din nou cu Harry.
- Înțeleg , am zis.
- Haide, iubito! Lucrurile nu sunt aşa gri. Ți-am spus doar că unele lucruri le vei afla mai târziu, zâmbi Harry la mine arătându-şi gropița care îi dădea un aer inocent.
Avea dreptate. El cu Austin şi G. erau o trupă adevărată. Datorită lor nu aveam probleme cu ai mei pentu două zile lipsite de acasă. Eram nespus de fericită,  chiar dacă nu o arătăm. Nu aveam motive să fiu tristă, până la urmă eram iubita unui minunat băiat, eram prietena unui arogant simpatic şi eram apărată de un tată protector al acestor doi băieți magnifici. Părinții mei îl adorau pe Harry şi îmi permiteau să ies cu el, mă obligau chiar.
L-am privit în ochi pe crețul meu cu ochii verzi şi i-am şoptit:
- Mă iubeşti?
El m-a privit şi m-a studiat atent, apoi îsi linse buza inferioară. Ne-am unit într-un sărut pasional, fără să ne pese cine ne vede.
- Da, Samantha Brown, te iubesc!
Am lăsat un zâmbet sincer să îmi îmbrace chipul. L-am îmbrățișat pe Harold şi am constatat cu tristețe că e cu un cap mai mare ca mine. Bine, observasem asta cu mult înainte, dar acum că nu mă mai concentram pe absolut nimic altceva era evidentă diferența de înălțime dintre noi. Îmi plăcea asta! Părul său moale şi carlionțat a cazut uşor pe creștetul capului meu.
-Gata cu iubirea!, a spus Austin sarcastic.
- Eşti doar gelos că tu ești celibatar!, am spus râzând.
L-am observat pe Austin cum se întristează şi iese rapid din bucătărie.
- Au, Doamne, nu voiam să îl supăr!
- E în regulă, e un tip puternic.
-Nu, Hay, mă duc după el.

Am ieșit din bucătărie şi am fugit în curte după Austin. Nu îl vedeam nicăieri.
-Austin?, am întrebat şi vocea mea a ieșit extrem de subțire şi stinsă.
Am observat mișcare după un tufiş frumos tuns aşa că m-am dus direct acolo.
-Austin, am spus fiind sigură că el e după acel tufiş,  vreau să îmi cer iertare! Nu trebuie să fiu aşa o nesuferită cu tine, eşti un băiat chiar drăguț şi cred că meriți tot ce e mai bun. Bine, acum exceptând faptul că lucrezi, ca să spun aşa, într-un domeniu periculos. Ştii, ai rămas oarecum inocent!
Am așteptat puțin un răspuns, dar nimic.
-Austin, am întrebat şi m-am apropiat de locul în care am observat mai înainte mișcare. În fața mea era un bărbat întins pe jos plin de sânge atât pe față cât şi pe maioul alb. Avea un cuțit în mână şi părea speriat şi. . .mort. Am vrut să țip, dar vocea mi-a rămas blocată în gât.  Tot ce a ieșit a fost un mârâit slab. Am încercat să mă dau mai în spate, dar am căzut în fund privind mortul. Eram îngrozită de morți! Sângele lui curgea încet prin iarba proaspăt tunsă şi se apropia de locul în care stăteam eu. Când mână bărbatului se mișcă un pic am urlat ca din gură de şarpe. Curând "mortul" încercă să se ridice fără succes însă, lucru ce mă făcu să o iau la fugă.
-Austin, Harry!, am urlat. Până să apuc să îmi dau seama, două brațe puternice mă prinseseră. Am început să urlu, iar în secunda urmatoare acele brațe m-au aruncat şi am dat cu capul de treptele din fața casei. Am auzit doar o bubuitură asemeni unui pepene izbit într-un zid, apoi totul s-a întunecat.

Am deschis pe rând ochii privind în jurul meu. Era totul în ceață şi aveam o durere îngrozitoare de cap. În fața mea era chipul cuiva oarecum cunoscut.
-Iubire, cum te simți?
-Sam! Ce s-a întâmplat?
-Sam?, am întrebat.
-O, nu!
Am început să râd în hohote.
- Relax!, am zis zâmbind.
- Tu nu ştii cine eşti?
- Sunt Sam!
-Iubito, să nu mă mai sperii aşa niciodată! , zise Harry.
Atunci mi-am amintit de ceea ce se-ntâmplase.
-Harry! Bărbatul ăla!
- Ce bărbat?
- Unul în curte. Plin de sânge.
Fața lui Austin se schimbă şi prinse o tentă de față bolnăvicioasă.
- Era viu?, a întrebat Austin.
- Nu ştiu, cred, cineva m-a izbit de scări, dar nu ştiu dacă era una şi aceaşi persoană. ..
Austin ieşi din cameră în fugă.
-Nemernicul!
-Cine?, am întrebat.
- Ucide oameni aici?!
Harry era nervos.
-Aduce atacatori aici, continuă el, ce naiba e în capul lui?
-Iubitule, te rog liniștește-te, am spus.
Când auzi cum îi spusesem se relaxă şi se aseză pe pat lângă mine.
- Nu mi-ai mai spus aşa până acum.
- Ştiu! Am spus-o ca să te linişteşti, dragule. Nu e nimic, am spus așezându-mi mâna  pe brațul lui.
- Sam, puteai să mori de la lovitură sau te ucidă cineva! Cum îşi permite?
- Da, dar Austin l-a ucis mai întâi!
- Eşti aşa o pacoste! Ştii că ai scăpat ca prin urechile acului? O să. . .îi arăt eu lui.
- Oprește-te acum!, am țipat. Lasă-l pe Austin în pace!
- De ce aş face asta?!
- Harry, nu!
Harry ieşi din cameră rapid şi eu m-am chinuit să mă ridic şi să fug după el cu tot cu durerea mea insuportabilă de cap. Am ajuns însă târziu.
Harry şi Austin se băteau şi Austin părea destul de avariat. Harry în schimb avea doar arcada spartă. Am sărit la ei şi am primit un pumn zdravăn în frunte. Am căzut pe jos şi ei doi s-au oprit.
G. veni să ma ajute să mă ridic aruncându-le celor doi o privire ucigătoare.
- Ce naiba aveți?, spuse G. încercând să fie calm.
Harry şi Austin erau răniți  şi nervoși.
- Eşti un idiot, spuse Austin. Te iei de mine,dar îi dai un pumn iubitei tale! Austin plecă spre un garaj, iar Harry a îngenuncheat în fața mea privind lovitura şi strângând din dinți.
Îl priveam supărată.
- Îmi cer iertare, iubire...
- Lasă, l-am oprit eu. Doar...tu doar ajută-mă să ajung sus in pat.
Harry mă privea trist; mă ridicase în brațe şi mă duse în pat. M-a învelit şi a vrut să iasă din cameră.
- Unde mergi?
- Să îți aduc gheață.

Harry se întoarse cu o pungă cu gheață şi o jumatate de oră se ocupă doar de fruntea mea vânătă şi dureroasă. Durerea mea de cap se triplă.
- Sper să treacă repede, că altfel va vedea mama, am spus.
- Îmi pare extrem de rău iubire!
- Dă-mi, te rog acea punga,spusesem, asează-te lângă mine, am continuat.
Harry se puse lângă mine şi am început să îi inspectez loviturile. Erau uşoare, dar cred că dureau.
- Deci i-ai arătat?, am întrebat sarcastică.
El doar oftă.
- Ai idee unde e?,am întrebat din nou.
- Într-un bar, probabil.
Am închis ochii şi m-am lăsat în brațele lui.
- Mai e vreun cadavru pe aici? Întreb ca să ştiu să stau departe de el, să evit o astfel de catastrofă.
- Nu, dar dacă se va mai întâmpla să apară vreunul acela va fi al lui Austin.
- Doar încetează şi ține-mă în brațe. Vreau să dorm, am zis plasând sărutări scurte pe rănile lui Harry. Am închis ochii şi am căzut într-un somn adânc şi fără vise.

----------------
Ei bine, dragilor! Uite capitolul. Sper să vă placă!