Suflet Pierdut(PAUZĂ)

II. Veneno

- Ce se întâmplă,  Austin?
-Sam, unele lucruri ți s-au ascuns , dar poate e timpul să te luminez eu. De asta îmi e cel mai frică..De asta mi-a fost cel mai frică .
-Mă speri!
-Uite, eu ştiam că va veni clipa când va trebui să afli că iubitul de Harry, sensibilul de Harold şi simpaticul îngeraş, Hay este de fapt un demon micuț şi drăguț !
-Fi mai explicit,  am murmurat şocată.
-Vezi maşina asta? Austin se apropiase de mașină şi o lovise uşor pe capota neagră . Intrase apoi în masină şi scoase o pungă şi mai multe pistoale. Din pungă scoase gloanțele pe care le băgă în pistol.
-Vezi armele astea? Garajul ăsta?  Vezi totul?
- Ce e cu armele astea?, am întrebat înghițind  în sec.  Îmi era teamă pentru mine cât şi pentru Harry.
Mă  gândeam că tocmai dădusem de necaz.
- Astea iubita mea, sunt lumea lui Harry. Motivul pentru care e mereu plecat. Nu e plecat nicăieri. Astea sunt doar minciuni. El e acum ocupat cu probabil câteva dansatoare la bară împreună  cu alți nemernici ca el.
- Eu refuz...refuz să cred!, am spus zâmbind sarcastic.
-Refuzi sa crezi?, urlă Austin la mine.
-Da, am urlat si eu. Tu ești sfânt,  nu? Eu cred că tu nu ești în măsura să judeci. Tu îl obligi să  facă toate astea ca să  pici tu bine în fața  tuturor.  Eşti un nemernic,iar eu credeam că există totuși  ceva bun în tine. Ai zis că o să îmi placă unde mergem ..de ce m-ai adus aici mai exact ? Să îmi distrugi imaginea pe care o am despre Harry? NU ÎȚI IESE PREA BINE!
-Pardon? Eu sunt nemernic? Dar Harry cum este? Te-am adus aici ca să te trezesc la realitate!
- Ah, dar el ce a facut? Nu cred că eu e drogat sau bețiv.
-Si eu sunt?
- Austin! Încetează! Viața mea era liniştită până acum câteva zile,chiar şi cu disparițile lui Harry.Dacă există cineva care să îmi explice ce se întâmplă mai exact, acela e Harry. Dacă nu vrea să vină să îmi explice atunci lasa-ti-mă în pace amândoi! Ştii ce? Nu vreau să mai aud nimic de nebunia asta, decât din gura lui Harry. Nici nu mai ştiu unde sunt, cine sunt, nu îmi  mai aduc aminte nimic.  Sunt pierdută din cauza apariției voastre în viața mea. Transmite-i lui Harry că vreau să aflu adevărul sau povestea asta va avea un alt final.
Am ieșit nervoasă din garaj şi m-am îndreptat spre nicăieri.
-Unde crezi că mergi? Nu ştii unde e casa!, urlă Austin, iar eu m-am mulțumit să îi arat degetul meu frumos şi mijlociu.

Mergeam de mult timp pierdută pe străzi cu lacrimi în ochii. Era înnorat, nu puteam vedea stelele şi sperăm din tot sufletul să nu ploua,însă în urmatoarele 10 minute o ploaie rece îmi lovi pielea cu picuri care cădeau nervos din norii negrii şi grei. Totul mergea prost şi voiam acasă. Toată nebunia asta era prea mult de suportat pentru mine. Voiam doar să fiu iubită de cineva şi îmi eşuase dorința. Il placeam, nu! Il iubeam pe Harry. Era singurul în ochii căruia am văzut o sclipire care mă atrăgea asemeni forței gravitaționale. Era singurul care avea o căldură copleşitoare în prezența mea,restul păreau că mă alungă prin răceala din sufletele lor; chiar şi ai mei păreau uneori că erau indiferenți cu mine,dar Harry nu. Pana acum cel puțin.
Voiam doar să fiu iubita...şi speram ca Harry să vină şi să decidă că vrea ca eu să fac parte din viitorul său, chiar dacă asta ar presupune sacrificii din partea amândurora.

Stăteam pe o banca în ploaie plângând şi privind în gol, asemeni unei persoane slabe care cedează în fața lacrimilor. Nu era nimeni pe stradă.  Erau câteva maşini care mai treceau pe strada aceea pierdută de lume.
Am închis ochii şi am încercat să uit tot!

-Sam..., şopti cineva.
Am deschis ochii şi am vazut o mașină,  Veneno!
Am privit debusolata şi am rămas cu gura căscată. Era Harry în maşina neagra cu părul său carliontat aranjat şi cu hainele sale negre...
-SAM!, țipă el.
Coborî din maşină şi veni la mine. M-am ridicat şi i-am sărit un brațe. Ne-am îmbrățișat lung şi am rămas acolo, în ploaie, lângă o bancă  veche si o maşină neagra,  Veneno, maşina care mă făcuse sa îl urăsc pe el, Harry al meu şi care mi-l aduse acum, aici!