Suflet Pierdut(PAUZĂ)

Capitolul VI: Pierdută printre gânduri

- Vrei să mergem jos să mâncăm ceva, iubito?
- Da, ar fi şi cazul, am dormit cam mult în ultimul timp...iubitule!
Ne-am ridicat amândoi din pat şi eu mi-am luat pe mine un halat alb, iar Harry şi-a luat jeanşi şi un tricou alb care mirosea extrem de bine!
- Harry, îmi vei spune vreodată care este acel lucru pe care trebuie să îl fac pentru a putea fi noi doi împreună fără probleme?
- Nu, Sam. Sper să nu fie cazul să trebuiască să afli.
- E de rău?
- Foarte rău.
- Cu ce are legătură?
- Familie.
- A cui?
- Gata, Sam.
Am încheiat conversația şi am mâncat amândoi cate ceva. Am auzit un telefon sunând şi Harry a fost cel care a răspuns.
- Da, e lângă mine. E mama ta, Sammy.
- Alo, am spus luând telefonul.
*Ce faci, scumpo? Când veniți? *
L-am privit pe Harry insistent, iar el mi-a şoptit ce să zic.
- Mâine, mamă.
* Vă distrați?*
- Da, e plăcută o altă vacanță după vacanță. Aş avea nevoie de o vacanță de şase luni de două ori pe an!
*Cu toții avem nevoie, vă așteptăm acasă, dragilor! Nu vă mai rețin, ai grijă! *
- Nici o problemă, mamă!
*Pa, scumpo!*
- Pa!
Când am închis, Harry primise un apel pe telefonul lui.
- În regulă. Vin!
- Unde mergi?,am întrebat când a închis apelul telefonic.
- La ... "muncă".
- O, Doamne!
- Ți-am spus că asta am de făcut.
- Când vii?
- Fac tot posibilul să vin până la noapte, să îti faci bagajele, mergem acasă când vin.
- Ce bagaje?
- A, da. Păi atunci doar să. ..stai cuminte aici.
- Am înțeles, să trăiți!
- Da, şi eu te iubesc,Sam!
Am zâmbit fals la aluzia lui.
- Ai grijă de tine, nu ştiu dacă e potrivit să spun asta...
- Este.
Mă aşteptam la o îmbrățișare, dar Harry doar plecă grăbit.
Îmi era extrem de frică. Atunci am realizat că tot ce mi s-a spus era adevărat. Imediat cum am văzut că Harry a plecat cu maşina m-am aruncat în pat şi am început să plâng. Nu aveam obișnuința să ma rog, dar în acea zi m-am rugat extrem de mult la Dumnezeu încât dacă rugăciunile ar fi fost e-mailuri, contul Lui Dumnezeu ar fi fost blocat şi eu aş fi fost arestată pentru hărțuire. Afară se întunecase deja, era noapte, iar eu rămăsesem fără lacrimi şi mă simțeam epuizată aşa că m-am ridicat din pat şi m-am spălat cu apă rece pe față. În oglinda din baie am observat cât de urât arătam aşa, plânsă. Am cotrobăit prin sertare după ceva cremă hidratantă, deoarece nu foloseam machiaj mai utilizam câteodată creme care îmi mențineau tenul catifelat.
Tot căutând am descoperit într-un sertar uitat un colier. Era din argint, lucru ce îmi era confirmat şi de inscripția 925. Pandativul era o vrabie care părea atât de fericită de libertate.. ;nu părea de bărbați de aceea am presupus că era al mamei lui Harry, nu ştiam însă de ce credeam asta. Îmi venise nebuna idee de a căuta o poză cu ea.
Nu găsisem însă nimic. Singura poză cu ea era una pe care mi-o arătase Austin mai demult şi nu îmi mai aminteam dacă aceea femeie blondă şi frumoasă avea colierul din mâna mea la gâtul ei.

Am rămas câteva clipe cu acel colier în mână, apoi l-am pus la loc şi am dat drumul la apă pentru a umple cada. Voiam să ma relaxez, dar îmi era aşa greu când ştiam ce face Harry. Am intrat în cadă şi din cauza aburilor şi a miresmelor din spumantul de baie am reușit să ma relaxez, prea mult însă. Nu îmi amintesc când am închis ochii. Tot ce ştiu este că plângeam şi mă gândeam la Harry şi la mama lui, la viața lor tragică.
- Samantha!
Am auzit acea voce groasă şi am deschis ochii încet. Era un tip necunoscut. M-am speriat de moarte şi am urlat.
- Cine naiba eşti?!
Cred că ma panicasem şi pentru că mă trezisem în pat, iar eu ştiam că eram în baie.
- Linisteşte-te! G. m-a trimis să te duc acasă!
- De ce te-aş crede?
- Îl poți suna.
Nu voiam să fac asta, nu voiam să par Toma Necredinciosul.
- Eu..., m-am bâlbâit eu, e-eu eram î-în baie.
- Da, dormeai la un pas de înec.
M-am cam speriat la auzul cuvintelor sale.
- Unde e Harry, G. şi Austin?
- Ei..., mai au câte ceva de făcut.
Aveam impresia că minte. Îmi era teamă, corpul meu era cuprins de mii de sentimente laolaltă: teamă, rușine, tristețe, melancolie.
- Apreciez că m-ai acoperit cu toate că s-au văzut toate..
- Îmi cer iertare. Trebuia să te trezesc. Acum, îmbracă-te şi hai să te duc acasă.
Ieşi din cameră, iar eu priveam în continuare în locul în care fusese el.
"Unde e Harry?!"
Am deschis apoi dulapul pentru a căuta hainele în care eram îmbrăcată. Ştiam că le-am pus acolo, iar altele nu aveam la mine. Am fost ușor surprinsă să găsesc în dulap o ținută întreagă cu un bilețel pe ea.
*Sam*
Îmi înlocuise hainele cu ținuta aceea. Era un tricou alb de vară, un hanorac negru lung şi confortabil, blugi negri strâmți şi teneşi albi.
M-am îmbrăcat repede şi am coborât în living căutându-l pe băiatul acela.
- Mergem?, întrebă venind cu o pungă care nu ştiam ce conținea.
- Da, am spus tristă şi nedumerită.
Afară ne aștepta o mașină neagră pe care nu am recunoscut-o din cauza obscuritații; era foarte frumoasă pe dinăuntru.
Am mers ceva vreme, timp în care nu am scos o vorbă. Îmi țineam în permanență mâna pe mânerul portierei, în caz de orice să pot ieşi.
Am aruncat un ochi spre băiatul acela şi părea chiar simpatic. Avea părul castaniu, ochi căprui şi tenul său era asemănător cu al meu, cu alte cuvinte era un băiat normal, dar era simpatic datorită trăsăturilor feței. Buzele lui erau roz şi mari şi îi făceau să pară inocent. Sincer, eu vedeam inocență în toată lumea...
Nu ştiam cum îl cheamă şi nu ştiam cum să încep o conversație, voiam să întreb de Harry, Austin şi G.; ajunsesem în fața casei mele până să îmi fac curaj să deschid gura.
L-am privit şi pe fața lui se citea îngrijorarea.
- M-mulțumesc!
A dat din cap, iar eu am ieșit din masină ştiind că fac o greșeală mare dacă nu întreb.

Am intrat în casă devastată. Nu ştiam ce să fac, cum să ma comport, simțeam că ceva nu e bine. Harry a spus că urma să vină să mergem acasă. Să mergem acasă. .. se tot repeta propoziția aceea în mintea mea.
- Sammy! Ai venit!
- Hei.
- Ce e cu tine?
- Îmi e rău, mamă. De la mersul lung cu mașina, am adăugat ca să mai scap e întrebari.
- Du-te în camera ta şi odihnește-te! Vorbim mâine! Noapte bună, iubita mea!
- Noapte bună!
Scăpasem ușor de data asta. Ajunsă în camera mea, m-am băgat sub plapumă şi m-am chinuit să adorm gândindu-mă că Harry e bine. Mă mințeam singură, ştiam asta.