Partea XIX
Din perspectiva Sarei :
Nu era aici, nu era nicaieri. Patul era gol fara el, la fel cum era si inima. Am gasit doar un bilet de la el. Nimic alceva.
" Nu ma intorc diseara. "
Si asta a fost tot. Unde erau acele cuvinte tandre? Acele cuvinte care mi le spunea de fiecare data? Era unul scurt si la obiect. Unde se putea duce? Ma insela? Am incercat sa nu ma gandesc la asta. Am luat hanoracul gros pe bine si am decis ca aveam nevoie de o plimbare ce speram ca imi va face mai bine.
Relatia a luat o intorsatura groaznica. El nu mai era la fel. Pleca mereu. Nu numai fizic, ci si sufleteste. Aveam nevoie de mangaierile lui, de atingerile lui, de el. De noi.
Din perspectiva lui David :
Trebuia sa aflu ce se intampla cu ea. De ce nu este aceeasi pe care am cunoscut-o. Nu isi imagina cat o doream, cat de mult imi doream sa fiu langa ea si sa o strang in brate, dar aceste lucruri cereau rascumparare. Rascumpararea ce venea din partea vechiului meu prieten Lucas.
Era prima data cand il vedeam dupa multi ani de zile, sperand ca va fi ultima. Inca imi aduceam aminte perioada frumoasa in care mi-a fost prieten. Acele zile in care ma invatat ce este prietenea si sa traiesc periculos. Datorita lui am devenit un barbat. El ma invatase tot ce stiam acum. Dar cu toate astea nu imi doream ca istoria sa se repete, nu acum cand exista Sara.
Am privit indurerat catre noua sa locuinta ce demonstra ca se gandise ca ceva vreme sa ramana aici. Am pasit inauntru observand o liniste mormantala.
- Lucas? Am intrebat auzindu-mi propriul ecou.
De dupa usa alba care ducea la camera se zari chipul vechiului meu prieten. Nu se schimbase deloc. Chipul rau si parul rebel erau aceeleasi. Imi zambi apropindu-se de mine cu un aer agale.
- Imi pare bine sa te revad, vechi prieten! Ia un loc, te rog. Spuse asezandu-se pe canapeaua comoda din piele. La fel am facut si eu studiindul de aproape.
- Si mie imi pare bine sa te revad, Lucas. Numai ca nu acum. De ce te-ai intors?
- Ah, nu te-ai schimbat deloc, prietene! Spuse ranjind.
- Chiar foarte mult m-am schimbat.
Se uita cu dispret la mine si ii facu semn menajerei sale sa vina pana la noi. Era o fata draguta, cu parul roscat ce avea un decolteu foarte generos. Ii spuse sa aduca doua cafele si apoi continua.
- Sa nu crezi ca am uitat ce ai facut, draga prietene. Imi spuse zambind fals.
Acea amintire imi reveni provocandu-mi greata. Nu imi vine sa cred ca inca dorea sa se razbune pentru aceea poveste copilaroasa.
Era vara anului 2010 cand el inca locuia in acest oras uitat de lume. Eram inca copii in acea vreme. Intrasem de foarte mult timp in anturajul sau, cand credeam ca era bine ce faceam alaturi de el. Cand furam, ma simteam bine, cand ma desparteam de fata ce se indragostea de mine, ma simteam barbat, cand drogurile de tot soiul imi intrau in vene, ma simteam liber, dar acum toate aceste lucruri imi erau straine. Doreste sa se razbune pentru ca ii furasem ce ii era mai drag, pe Tania.
- Asta sa intamplat acum multi ani. Este cazul sa uiti.
- Asa e. Pentru tine a fost usor, dar pentru mine nu. A fost singura pe care am iubit-o cu adevarat. Singura. Singura care a stiut sa ma iubeasca asa cum sunt, singura care mi-a fost mereu alaturi si nu doar pentru bani, iar tu mi-ai luat si acea persoana. Singura ce ma aprecia exact asa cum eram. Si o iubeam. Acum am de gand sa iti iau si tie ce mi-ai luat si tu mie. Spuse ranjind malefic.
- Ce vrei sa spui? L-am intrebat de parca nu stiam deja ca se referea la Sara.
- Stii la ce ma refer. Spuse devenind nervos
- Sa nu te atingi de ea! Am tipat facand-o pe menajera sa priveasca speriata.
- Prea tarziu. Am facut-o.
Iar cu aceste cuvinte m-am pierdut in lumea lui neagra si intunecata. In lumea raului. De aceea era asa speriata aseara. De aceea avea nevoie de mine, iar eu nu am fost acolo sa o sprijin. Avea nevoie de mine, si avea acum.
- O sa mai vorbim, nemernicule!
- De abia astept!
Am iesit din casa acelui monstru indreptandu-ma spre casa noastra. Ea avea nevoie de dragostea mea. Trecuse prin momente foarte grele si eu nu am fost acolo sa o ajut, sa ii fiu alaturi.
Am fost usurat sa ii simt parfumul familiar. Statea pe canapea privind in gol. M-am apropiat de ea privind-o. Era tulburata, iar asta se vedea pe fata sa abatuta.
- Credeam ca nu te intorci. Spuse privind tot inainte.
- Am aflat ce s-a intamplat. Imi pare foarte rau, iubito. Imi pare rau ca nu ti-am fost alaturi cand a fost nevoie. Nu vreau sa imi imaginez prin ce momente grele ai trecut.
- Asa e, am trecut prin momente foarte grele si tu nu mi-ai fost alaturi. Deloc.
- Stiu, imi pare rau. Te iubesc!
- Stii destul de bine ca si eu te iubesc la fel de mult, doar ca mi-as fi dorit sa imi fi fost alaturi atunci cand am avut mare nevoie de tine.
- Nici eu nu ma pot ierta pentru ce am facut.
M-am asezat langa ea sarutand-o. Parca nu ii mai simtisem sarutul cald si tandru de un car de ani, atat de dor imi fusese de ea, de noi. Imi paruse rau de atunci de cand luasem aceea decizie de a ne separa, dar era pentru binele sau. Era evident ca ii faceam rau. Sarutul s-a amplificat cauzand un razboi spre dominare intre limbile noastre.
- Iubito.. nu e bine. Am spus vazand ca incearca mai mult decat ar trebui.
- Te rog. Imi este dor sa iti simt tandretea.
Iar de aici m-am pierdut in lumea extazului. O lume ce doar ea mi-o putea provoca. Am intrat in ea provocandu-i gemete de placere. De aceasta data nu erau de durere, ci de placere. O placere de doar eu i-o puteam provoca. Unghile sale imi intrau usor in spate provocand dare de linii rosi care treceau repede, cel putin asa speram. Imi saruta usor gatul facandu-ma sa gem in tacere. Era sexul nebun de care trebuia sa am parte alaturi de ea.
Dupa o pauza in care si-a facut nevoile feminine cu trupul meu am intrat in ea de aceasta data mult mai tare. Gemea tot mai tare, provocand golului din camera gemetele sale de mai multe ori auzite. Imi fusese dor sa o simt in mine, sa o aud gemand de placere, mai ales cand era provocata de mine. Aveam nevoie de ea. Ea era drogul de care aveam nevoie. Elixirul vietii mele. Ea era eu. O parte din mine era in ea, o parte din ea era in mine, iar cea care ne lega era inima, inima ce producea dragostea noastra eterna. O dragoste ce de mult i-o purtam, iar de fiecare data cand ii vedeam zambetul fermecator eram si mai fericit, pentru ca data ea zambea, zambeam si eu, daca ea plangea, plangeam si eu. Niciodata nu am crezut in dragoste la prima vedere, ea imi demonstrase ca exista aceasta iubire. Mi-o aratase prin dragostea ce mi-o purta.
Uneori, putea sa fie asa enervanta si totusi.. o iubeam mult mai mult cand ma supara. Suntem un intreg. Eu si ea. Nu stiam ca o sa fiu vreodata alaturi de ea, nu credeam ca ea o sa fie aleasa. Mereu o vazusem ca pe o buna prietena, dar poate si atunci o iubeam la fel de tare cum o iubesc si acum. Oare cum era atunci cand eram prieteni? Oare ne iubeam la fel de mult? Ce era acest cuvant prieteni ? Acum imi era tare necunoscut.
- Mi-a fost dor de tine, iubitule.. Spuse privindu-ma.
Era prima data cand o studiam asa de intens, parca era mult mai frumoasa. Ochi sai straluceau emanand caldura din suflet ce o avea. Parul sau brunet se rasfira pe asternuturile pufoase. Era tot mai frumoasa si mai frumoasa. Aveam nevoie de ea in fiecare zi, ora si minut. Aveam nevoie de ea si mangaierile sale. De ea si sarutarile sale. De ea.
Oare cum va fi peste cativa ani? Oare vom fi mereu impreuna?
Intrebari fara sens. Acela era viitorul, eu traiam prezentul .
La cateva pareri pun continuarea!
