Partea VII.
Din perspectiva lui David :
Nici nu mi-am dat seama cand au trecut aceste doua zile. Ultimele in acest oras uitat de lume, ultimele alaturi de ea. M-am trezit cu ultima zi, ziua in care trebuia sa las tot ce este aici in urma si sa incep o viata noua. Ziua in care trebuia sa o parasesc.
Fie ca vroiam sau nu, trebuia sa o fac. M-am indreptat spre casa ei cu respiratia accelerata. Tremuram. Era cel mai greu moment din viata mea, cel mai dureros. Am ajuns in fata casei familiare fiind convins ca acum era momentul pentru adevar. Am ramas pe loc privind in gol. Nu o puteam face oricat as fi vrut, dar trebuia. Nu puteam pleca fara sa imi iau ramas bun. Vroiam sa o stiu in siguranta, chiar de trebuia sa ma uite.
Am deschis usa strigandu-i numele. O fata zambitoare iesi de dupa usa propriei camere rozalii. Cum puteai sa-i spun ca o parasesc vazandu-i acel zambet angelic?
- Buna! I-am spus cu vocea tremuranda.
- Buna! S-a intamplat ceva? Spuse cu o voce serioasa.
- Defapt, da. Chiar s-a intamplat.
- Spune-mi. Continua ingandurata.
- Sa ne asezam! Am incercat eu sa trag de timp.
S-a asezat speriata pe canapea, iar eu m-am asezat langa ea luandu-i mana tremuranda intr-a mea.
- Vreau sa stii ca imi este foarte greu sa spun asta, imi este foarte greu sa plec. Astazi voi pleca in Anglia! Nu iti pot cere sa ma astepti, pentru ca nu o vei face. Vreau sa iti refaci viata! Tayler este un baiat bun, te merita, in schimb eu te-am ranit. Nu te merit, Sara! Vreau sa ma ierti, vreau sa sti ca te iubesc. Te iubesc, Sara! Foarte mult!
M-a privit confuza. Mainile sale au inceput sa tremure din ce in ce mai tare oferindu-mi sa-i vad lacrimile fierbinti ce curgeau siroaie pe oraji. Mainile sale s-au desprins din ale mele lovindu-ma cu pumnii in piept, nu simteam nimic, doar o inima goala.
- Cum poti sa imi faci asta?! Cum sa pleci asa?! Spuse printre suspine continuand sa ma loveasca cu pumnii.
Am inceput si eu sa plang si am luat-o in brate linistind-o. Incercam sa fiu tare, sa fiu eu acel 'barbat", dar sa dovedit ca plang mai tare ca ea. Nu vroiam sa plec, o stiam amandoi prea bine, dar viata nu este intodeauna roz. Trebuie sa treci si peste greutati, nu numai peste bucuri.
Am fost surprins cand sa oferit sa ma duca la aeroport, ca a fost de acord sa vina cu mine.
- Mama ta este deja acolo? Ma intreba fiind atenta la picaturile de ploaie ce loveau geamul Taxiului.
In aceasta seara si nori plangeau cu mine.
- Da.
- De ce nu mi-ai spus mai devreme? Intreba suparata.
- Stiam ca ma vei opri.
Nu a mai zis nimic. M-a privit cu dispret si si-a lasat privirea atintita spre picaturile racoroase ale ploii.
- Sara..
- Hm? Intreba refuzand sa ma priveasca.
- Vreau sa sti ca nu este decizia mea. O fac pentru mama!
- Stiu ca ma iubesti, sti ca te iubesc. Doar ca nu imi imaginez viata fara tine. Spuse de aceasta data privindu-ma lasand cateva lacrimi fierbinti sa i se prelinga pe obraji imbujorati. I-am mangaiat obrazul facand-o sa roseasca si mai mult decat era.
- O sa imi fie asa dor de tine..
Mi-a zambit si masina s-a oprit lasand privirea amoreza a soferului ce ne privea. Sara a iesit cu bagajele iar eu am ramas sa ii platesc soferului.
- Pierzi o fata minunata! Mi-a spus zambindu-mi.
I-am zambit si am iesit simtind stropii racarosi ai ploii. Avionul avea sa decoleze in urmatoarele zece minute. Ne-am adapostit inauntru simtind caldura ce venea din aceea incapere.
- Macar un telefon pe zi ai putea sa dai, nu? Intreba amuzata.
- Un telefon nu va fi deajuns. I-am spus zambindu-i.
- Asa este.
- Cred ca Tayler este foarte fericit ca te va avea numai pentru el. Am spus zambind ironic.
- Eu pe tine te iubesc, stii asta.
I-am zambit si am imbratisat-o.
- In doua minute avionul va decola. Va rugam sa intrati in avion! Spuse receptionera.
Venise momentul. Momentul sa plec. Am privit trist vazand ca incepuse sa planga. Am luat-o in brate strangand-o pentru o ultima data..
- Vreau sa ma suni in fiecare zi!
- In fiecare zi!
- Promiti? Intreba facand fata de catelus.
- Promit.
- Te iubesc! Spuse sarutandu-ma pe obraz.
- Te iubesc! Am spus strangand-o inca o data in brate.
Am luat bagajul ce se afla pe jos si m-am indreptat spre avion facandu-i cu mana.
S-a indepartat lasand-o plangand acolo. Daca ar sti el ce este in sufletul ei..Cata suferinta ia provocat, cata durere in suflet.
- Domnisoara, sunteti bine? O intreba batranica ce se afla langa bruneta ce plangea amarnic.
- Mda, sunt bine. Mintii aceasta plecand spre casa.
Ce avea sa faca fara el? Se va descurca fara cel pe care il iubise cel mai mult?
S-a indreptat spre casa plangand amarnic. Nimic nu mai era bine, totul era groaznic. Cum viata ei s-a schimbat asa brusc?! Parasita de catre mama si cel mai bun prieten, bruneta decurse intr-un final la leacul ce credea ca o va face sa se simta mai bine. Nu ar fi crezut ca va face vreodata asta, dar uite-o facand-o.
La cateva pareri pun continuarea.♥
