Partea XXI
*Din perspectiva lui Lucas *
Niciodata nu dorisem sa fac asta, sa ii distrug viata. Chiar de el nu o credea, eu il consideram si acum un bun prieten. Mi-as fi dorit ca viata mea sa nu fi fost asa dura, sa nu fi trebuit sa ma maturizez asa de repede. Odata cu plecarea ambilor parinti viata a luat o intorsatura din care nu am stiut cum sa ies. Ma ascundeam mereu sub masca "celui rau", dar nici unul dintre ei nu stia ce este cu adevarat in sufletul meu.
Nimeni nu stia cata suferinta zace in sufletul meu. Uram sa ma prefac ca sunt bine ascunzandu-ma sub masca formata de acum cativa ani. Mi-as fi dorit un prieten adevarat care sa stie sa ma asculte, sa imi fie alaturi in clipele grele. Tania stia sa le faca pe toate, dar cu timpul si acel colt de Rai ce se afla langa ea imi fuse luat. Cand aflasem de relatia
secreta cu David fusesem distrus. Si acum imi puteam aminti saruturile sale pline de pasiune. Dragostea ce stiuse sa mi-o daruiasca. Suferisem mult timp dupa aceasta, dar cu timpul imi trecuse.
Prietenia cu David fusese una la care nu m-as fi asteptat. Stia sa ma asculte, sa imi fie alaturi. Stiam ca nu ii era bine langa mine, ca tot ce faceam era sa ii deschis portile spre lumea intunecata care imi apartinea. Orgoliul fusese prea mare sa il fac sa iasa din lumea mea asa ca l-am invatat tot ce stiam. Dupa despartia de Tania totul fusese ruinat. Ramasem singur pe aceasta lume. Oh, de parca nu fusesem mereu la
fel.
Nu as fi facut niciodata asta daca mandria si orgoliul nu ma stapaneau. Eram dispus sa fac acelasi lucru pe care mi-l facuse si el desi uitasem de Tania odata ce parasisem acest oras. As fi facut orice sa ma razbun, dar acum ca ma aflam in fata visului implinit regretam. Stiam cat de stangaci putea fi cand venea vorba de motoare asa ca l-am provocat la o
cursa fiind sigur ca nu va accepta si se va umili in fata mea. Nu facuse asa. Fusese de acord sa o faca. Era cu adevarat indragostit de aceea fata, iar eu incercam sa ii despart. In acel moment imi paruse rau, dar nu mai puteam face nimic acum.
L-am privit urcandu-se pe motor. Tremura din toate incheieturile. Oricat de mult si-ar fi dorit sa nu o arate, ii puteam simti frica. Isi musca buza de cateva ori apoi imi observa privirea razbunatoare. Imi parea rau, asa de rau. Odata ce domnisoara draguta decisa sa arbitreze aceasta
intrecere flutura steagul galben in mana motoarele noastre au pornit, pe pista auzindu-se cauciucurile roase. Mi-o luase mai intai in fata, dar mai apoi l-am ajuns si l-am privit. Era speriat si controlul motorului il pierduse. Frica ii se vedea in ochi. Mainile ii tremurau iar privirea ii era atintita in fata.
Simteam adrenalina, simteam vantul rece ce batea usturator in fata si tot ce imi doream era ca aceasta intrecere sa se termine cu bine. Viteza crescuse iar eu am privit in fata confuz. Nu o puteam opri. Franele erau ca si cum inghetate, iar de aici totul se intunecase.
Din perspectiva Sarei:
Stiam ca nu facusem bine lasandu-l sa faca acea intrecere pentru mine. Nu il puteam opri. Era ca si cum alta persoana se afla in fata mea. O latura necunoscuta plina de ura si durere. Imi aratase asta din privirea sa. Nu ma gandisem niciodata ca aceasta latura putea exista, dar uite ca
ma inselasem. Se schimbase total. Nu mai era aceelasi. Nu mai era David pe care il stiam odata.
L-am privit zacand pe patul de Spital. Oare chiar era el? Era foarte schimbat. Parul sau era foarte dezordonat. Pielea sa ciocolatie isi pierduse din culoare fiind mult mai alba acum. Mirosul salonului imi era foarte cunoscut. Acele clipe grele imi revenira in memorie si imi imaginam cat de greu putea sa fie pentru el.
Imi imaginasem cat de greu va fi cand va afla ca prietenul sau isi pierduse viata. Chiar de imi facuse rau nu imi puteam imagina ca asa ceva s-ar fi putut intampla totul fiind din cauza mea..
Ochii sai s-au deschis lasand niste ochi umflati si obositi sa vada lumina. Un zambet larg imi aparu vazandu-l inca printre noi.
- Unde sunt? Intreba confuz.
- La Spital, iubitule. - am spus sarutandu-i obrazul -
Pielea lui incepea sa prinda culoare iar el incepea sa isi revina.
- Lucas este bine? Intreba cu vocea-i tremurata.
De aceasta intrebare imi era cel mai frica. Ce aveam sa-i spun?
- Este..
- Este bine? Insista el.
- Imi pare rau. Nu a supravietuit!
Din perspectiva lui David :
Totul se intunecase. Cum sa nu supravietuiasca? Mereu fusese un supravietuitor, un luptator. De ce ma trada tocmai acum? Mereu imi dorisem sa ajung ca el, un luptator. Eram dispus sa o fac." In memoria ta, prietene ! "Am spus indurerat.
Stiuse sa imi fie un prieten adevarat, fie de cat rau ii provocasem. Era pentru prima data cand simteam o iubire frateasca, iar aceasta iubire ii apartinea lui Lucas. Acel Lucas care stiuse mereu sa ma inveseleasca, care traia orice clipa la maxim, care stia sa se distreze fie de dispozitie. In schimb, eu eram singurul ce stia ce se intampla cu adevarat in sufletul sau.
Acea noapte in care ramase la mine povestindu-mi de mama si tatal sau. Cat de dor le era de ei, cat dor ii ducea mamei sale care fusese o femeie exceptionala. Trebuia sa ii fi fost atat de greu. Gasise pe cineva care il intelegea cu adevarat, care stia sa il iubeasca pentru ceea ce era iar eu ii furasem si asta. Mereu ma simtisem vinovat pentru toata suferinta ce i-o provocasem, dar nu as fi dat inapoi pentru nimic ca sa fiu cu ea. Fusese mereu o partida buna. Cea mai frumoasa din grup. Inca imi puteam aminti zambtele sale fermecatoare.
Ramai cu bine, prietene! Adio!
La cateva pareri pun continuarea!
