Partea XI
*Din perspectiva lui David *
Ma gandeam la ea si zambetul sau. Acele clipe cand o faceau sa rada, cand era fericita. Nu imi puteam imagina ca ea era in bratele lui si nu in ale mele. Ce simte? Oare sufera? Imi promise ca ma va suna, ca vom vorbi, dar.. nu sa tinut de cuvant. Stiu ca sufera si ca este numai vina mea. Numai vina ea..
Priveam absent pe ferestra gandindu-ma la ea. Am simtit telefonul vibrand si am privit indurerat sperand ca este ea, dar era un numar necunoscut.
- Da?!
- Buna, David. Sunt doamna Roberts.
Am ascultat uimit. Sigur se intamplase ceva cu Sara.
- S-a intamplat ceva?
- Defapt, da. Chiar s-a intamplat. Sara este in spital.
- Cum adica este in spital? Am intrebat uimit.
Durerea se accentuase, vinovatia crestea. Stiam ca este numai vina mea, ca eu i-am provocat toata aceasta durere. Nu ar fi trebuit niciodata sa o parasesc stiind ca o iubesc asa mult. Trebuia sa imi dau seama ca viata fara ea nu exista, ca eu nu pot trai fara ea.
- Ar trebui sa vi aici sa o vezi. Nu vrea sa vada pe nimeni. Sunt sigura ca tu esti singurul pe care si-l doreste in aceste momente.
Trebuia sa ma intorc, trebuia sa o fac pentru ea. Trebuie sa fiu acolo, langa ea. Sa o strang in brate si sa o sarut, sa ii simt lacrimile fierbinti ce curg de fericire sa ma vada. Oare chiar asa se va intampla?
Oare ma va ierta?
Cu toate acestea merita sa incerc. Eram pregatit sa fiu eu cel care o va face fericita, pentru ca eu eram singurul ce o puteam face fericita.
- Voi veni! Am spus hotarat.
- Iti multumesc. Stiam ca pot conta pe tine.
- Intodeauna. Cum se simte?
- Rau.
- Imi pare tare rau ca sa ajuns la asa ceva. Voi veni cat de repede pot.
- Sigur. Ai grija de tine!
- Si dumneavoastra! Am spus inchizand telefonul.
L-am aruncat brutal pe pat si mi-am pregatit tot ce aveam nevoie ca sa ma intorc. A fost o greseala sa plec si sa o parasesc. Cum de nu mi-am dat seama ca locul meu nu este printre acesti straini rautaciosi, ca locul meu este langa ea?
- Ce se intampla, dragule? Intreba mama privindu-ma din prag.
- Plec.
- Unde pleci?
- Imi pare rau, mama, dar plec. Ma duc inapoi la Sara! Mi-am dat seama ca nu pot sa traiesc fara ea.
- Si eu ce voi face?
- Ne vom muta inapoi!
- Esti sigur ca asta iti doresti?
- Da, sunt sigur.
- Atunci.. iti voi respecta dorinta. Ne vom muta inapoi. Spuse zambind.
A fost placut sa ii simt imbratisarea calda si blanda a mamei. Imi fusese dor de alinarea ei si in acest moment ma ajuta cel mai mult. Dupa ce ma condus pana la aeroport a plecat promitand ca se va intoarce si ea doar ca mai are ceva de facut. Am ascultat-o fara prea multe intrebari si am cumparat biletul de care aveam nevoie sa ma intorc.
In cateva minute a decolat iar eu mi-am pus castile in urechi ascultand noile hituri ale timpului. Fara sa vreau am adormit lasand orele sa treaca mai repede decat m-as fi asteptat. Niciodata nu imi placusera zborile pentru simplul fapt ca uram inaltimile, asaca cea mai buna idee era sa dorm.
M-am trezit cand am simtit fluturasii ce "zburau" in stomacul meu vestiind mult asteptata aterizare. Am tinut strans de scaun si am inchis ochi pana cand avionul a aterizat. Am fost fericit sa simt din nou pamantul moale sub picioare. Dupa asta am luat luat cel mai apropiat Taxi si m-am urcat in el pornind spre spitalul in care se afla Sara. Afara incepuse sa ploaua lasand cativa stropi pe geamurile Taxiului. Cand masina s-a oprit i-am platit soferului si am intrat in spital cautand salonul 5. Intr-un final m-a ajuta o asistenta si am intrat in salonul cu pricina.
Era diferita, se schimbase foarte mult in aceste trei luni. Privea absenta spre geam la picaturile ce loveau cu brutalitate geamul. Era slabita si se vedea asta foarte bine pentru ca aceea haina de spital ii punea in evidenta corpul, sau oasele, pentru ca numai alea se vedeau.Parul se revarsa pe patul de spital in care statea. Era abatuta. Langa ea se afla o batranica ce privea sfios spre mine. Imi zambi vazand
ca i-am observat privirea si imi facu semn cu mana sa ma apropi. Asa am si facut. M-am asezat usor pe patul sau, nu se intoarse, continua sa priveasca abatuta pe acel geam. I-am atins usor bratul slabit, dar nimic.
- Nu vreau sa vad pe nimeni! Spuse cu o vocea-i stinsa.
- Nici daca sunt eu? Am intrebat facand-o sa se intoarca.
Arata la fel de bine, era la fel de frumoasa chiar daca cearcanele o faceau sa para mult mai matura decat era. Facuse ochi mari si ma privi fara sa zica nimic. Probabil, orgoliul nu o lasa sa ma stranga in brate.
- De ce ai venit? Intreba taios.
- Mi-a fost dor de tine.
- Oh, sunt sigura ca asa e. Spuse ironic.
- Te iubesc!
- Daca m-ai fi iubit nu ai fi plecat, nu mai fi parasit lasandu-ma sa sufar asa.
- Stiu, si imi pare rau.
- Cateodata, scuzele nu sunt deajuns.
- Da, dar merita daca cel care isi cere scuze chiar te iubeste.
- Dar nu-ti mai amintesti? Nu-ti mai amintesti cum mai lasat si ai plecat? Intreba lasand cateva lacrimi fierbinti sa cada pe obrajii sai slabiti.
- Am plecat pentru ca a fost nevoie, dar acum m-am intors. M-am intors pentru tine!
- Care a fost ultima data cand te-ai gandit la mine? Sau m-ai sters complet din memoria ta?
- Intodeauna am facut-o. Intodeauna m-am gandit la tine. Uneori, mai mult ca la mine. I-am spus privind-o, pierzandu-ma in ochii sai ce aratau durerea ce o avea pe interior.
- De ce te-ai intors tocmai acum cand incercam sa te uit?
- Stiu ca voiai sa ma uiti. Stim amandoi ca nu ai putut, ca la fel de mult te-ai gandit si tu la mine. Stiu.
- Asa e, am facut-o, dar degeaba. Nu ai fost langa mine, nu ai fost langa mine cand am avut mai mare nevoie de tine. Pleaca!
- Vreau sa stiu ca ma ierti.
- Nu o voi face! Mai ranit prea mult. Prea mult! Spuse plangand si mai mult.
- De ce? Nu iti amintesti motivul pentru care te-am iubit? Am spus incepand si eu sa plang.
- Tu nu mai iubit niciodata! Spuse nervoasa.
- De ce te pacalesti singura? Stii ca te-am iubit, sti ca inca o fac. De ce nu vrei sa ma ierti si sa ma lasi sa te iubesc?
- Pentru ca nu pot. Doar.. pleaca.
- Bine, voi pleca. Fac cum doresti. Vreau doar sa sti ca te-am iubit, foarte mult. Te iubesc! I-am spus privind-o in ochii.
M-am ridicat si am iesit din salon, mai apoi iesind si din spital. Inima era goala, pustie. Nu era ea sa o completeze.
La cateva pareri pun continuarea! ♥
