Razbunare cumplita

Capitolul 3-Incredere

×Perspectiva Esmeraldei×
-Nu ma calmez deloc! Zi-mi cine esti si ce vrei de la mine!
-Eu...eu te-am salvat de la moarte! Daca nu eram eu, tu acum nu mai existai! De ce nu ma intrebi si reactionezi asa? tipa si el.
-Lasa-ma! De unde stiu eu ca nu ma minti si esti la fel ca acei baieti? Eu acum nu pot sa mai am incredere in nimeni!
-De ce te-as minti?
-Asa fac baietii din secolul XXI!
-Ei bine eu nu sunt asa! Dar crezi ce vrei! Acum lasa-ma sa-ti pun perfuzia!
-Nu!
-Ok...tu ai vrut-o.
Imi pune perfuzia fortat si dupa face pasi sa plece nervos.
-Nerusinatule! tip eu.
Adi se intoarce, se uita urat la mine si dupa pleaca trantind usa.
Pe cat e de frumos, pe atat de a naibii. Dar ii fac eu felul. Voi fugi din spital.
Imi smulg perfuzia, o arunc cu ura si cu pasi tiptili ies din salon in halat si talpile goale. Ma strecor pana ce ies din spital.
×Perspectiva lui Adi×
Fata asta pe cat e de frumoasa, pe atat de a naibii. Dar ii fac eu felul. Normal peste 3 zile trebuia sa fie externata, eu voi face in asa fel incat sa fie externata cu 2 zile mai tarziu.
Totusi e 19:00 seara...probabil ii e foame. Ii pregatesc o tava plina cu de toate. Cand ma duc in salonul ei, Esmeralda pe nicaieri. Si mi-a mai luat si portofelul cu bani. Ce obraznicatura de fata...
Ies din spital si o caut. Oare unde se ascunde micuta taifun? Deodata imi vine o idee, unde ar putea fi Esme. Daca ea mi-a luat portofelul cu bani, sigur e intr-un restaurant. Si cel mai apropiat restaurant de aici e restaurantul Terrazza Danieli. Oare cum s-o descurca ea pe gheata si in halul in care e? Doamne cate griji imi aduce fata asta...

Indata o iau spre restaurant. Noroc ca stiu sa patinez, ca la viteza pe care o am, as putea sa cad pe gheata.
Intru in restaurant. La masa a V-a Esmeralda manca linistita pizza si mozzarella in timp ce mie aproape imi iesise sufletul atara de oboseala si ingrijorare. Ma observa imediat, lasa repede plata pe masa si o ia la fuga spre iesirea din spate.

Fugind repede, in cateva secunde o ajung, dar ea goneste pe autostrada. In acea secunda un om cu o trotineta trece si o izbeste puternic in piept. Trece peste ea si Esme ramane doborata la pamant tipand de durere.
In cateva secunde ajung la ea, o iau usor in brate si o duc inapoi in spital in salonul ei.

×Perspectiva Esmeraldei×
-De ce esti asa? ma intreaba el cu lacrimi in ochi.
-Tie ce iti pasa atat de mult? il intreb eu.
-Asa sunt eu...imi pasa de oameni...cati ani ai, de te comporti atat de copilareste?
-14, tu?
-17.
-La ce liceu esti?
-Economic.
-Aaa ca fratele meu...
-Cum il cheama pe fratele tau?
-Eddy.
-Eddy si mai cum?
-Eddy Cavalierri.
-E la liceul meu in clasa a IX-a E...il cunosc! E prietenul meu. Il voi suna sa-i spun unde esti.
-Nu nu-i spune...si el e la fel ca toti ceilalti...si el m-a parasit...spun eu cu lacrimi in ochi.
-Nu prea cred ca ar fi el in stare de asa ceva. Stai sa-l sun sa vedem care-i treaba
-Nuu!
-Nu mai fi incapatanata! tipa el.
-Alo!
-Alo! Buna Eddy, sunt Adi.
-Da, stiu.
-Sora ta e acum...langa mine.
-Cee??
-E in spital.
-De cee??
-Vino la spital si iti vom povesti tot.
-La ce spital?
-Nr. 4 de langa restaurantul Terrazza.
-Aaa vin imediat!
-Esmeralda, fratele tau vine acum!
-De ce? Ca doar si el m-a parasit!
-Ba nu! El nu stie nimic din tot ce s-a intamplat! Esti mult prea rea! Daca stiam...
-Daca stiai ce?
-Nimic...tac.
-Sa numai taci de acum! Ai perfecta dreptate, sunt cea mai rea! spun eu cu lacrimi in ochi.
-Ba nu, iarta-ma...hai, ne impacam?
-Bine...

Peste 10 minute apare si fratele meu.
-Vaii Adi...ce s-a intamplat cu sora mea de e in aceasta situatie? intreaba el curgandu-i lacrimile.
-Eddy, ia loc pe scaun si sa-ti povestesc tot.
-Ok...
Adi ii povesteste tot si la fel si Eddy lui Adi.
-Si ce e de facut in aceasta situatie? intreaba fratele meu.
-Esmeralda trebuie sa mai stea in spital 3 zile.
-Asa de mult?? strig eu.
-Da! imi raspunde Adi.
-Iti multumesc pt tot ce ai facut pt sora mea.
-Si eu, Adi...am incredere in tine. ii spun eu zambind.
.....................................................

VA URMA.