Intre Doua Lumi

Ranile

Yolanda Pov.
Picioarele mele erau ranite.Toate crengile si tufisurile pe care le-am atins in fuga mea disperata mi-au lasat cate o zgarietura.Eram obosita,insa nu m-as fi oprit pentru nimic in lume.Ii sunt foarte recunoscatoare prietenei mele pentru ca m-a lasat sa ies prima,asa m-a salvat,dar nu si pe ea.Cateva lacrimi mi-au parasit ochii numai la gandul ca acum ea sufera.Nici nu vreau sa spun nimic despre starea baiatului de langa mine.James este socat si extrem de nervos,el continua sa-si doreasca moartea rapitorilor nostrii.Padurea ce ne desparte de locul in care se afla Esther e imensa.Mai avem de fugit minute bune pana sa ajungem.

Esther Pov.
Stateam in fund cu ochii inchisi.Eram extrem de obosita.Au trecut nu mai putin de 2 ore de cand stau cu arma in mana asteptand ca cineva sa intre in incapere.Deschid rapid ochii si ma ridic in picioare.Ascund pistolul chiar cand usa se tranteste de perete.Tipa blonda paseste cu frica inauntru si se vede cum incearca sa para curajoasa,dar ea e ca o mata plouata.
-Nu credeam ca vei mai avea curaj sa ma vizitezi.Data trecuta mai aveai putin si faceai pe tine,i-am spus incepand sa rad cu pofta.
-In locul tau nu as comenta.Sunt inconjurata de obiecte cu care te-as putea ucide.
-Si ce mai astepti ? Fa-o !
-Nu imi voi murdari mainile cu sangele tau decat daca voi fi nevoita.
-Oh ! exclam eu parand interesata de ceea ce zice.
Defapt eu faceam pasi spre usa,insa blonda m-a observat si m-a prins de mana.
I-am dat un cot in burta si am inceput sa fug din nou spre usa,dar si de data asta m-a oprit prinzandu-mi piciorul si tragandu-ma pe podea langa ea.Mi-am tras piciorul si m-am ridicat,ea facand la fel.Mai aveam doar cativa metri pana sa parasesc incaperea asta jegoasa,iar ea a incercat sa ma prinda,dar in secunda urmatoare am impuscat-o in mana.Blonda s-a oprit tipand de durere,iar eu dusa am fost.Casa era libera,nici urma de Lorenzo.Am parasit casa si am luat-o spre padure,dar din nefericire Lorenzo m-a vazut si si-a luat avant spre mine.Nici doi metri nu am mai putut inainta ca ceva ascutit mi-a strapuns spatele.Durea ingrozitor,iar eu am facut greseala de asa ma intorce in directia unchiului meu care,imediat, mi-a aruncat un bolovan in fata.Durerea pe care am simtit-o nu poate fi egalata cu ceva omenesc.Nu mai aveam putere sa mai fug,iar Lorenzo era tot mai aproape de mine,insa Josh a aparut in fata mea,m-a prins de mana si m-a tras dupa el.Am fugit cativa zeci de metri dupa care ne-am oprit pentru ca Lorenzo renuntase la a ne mai fugari.Am cazut in genunchi la baza unui stejar incepand sa plang.Nici macar nu stiam de ce plang,poate din cauza durerii insuportabile sau din cauza fricii.Totul era in ceata.Josh s-a pus repede langa mine luandu-ma in brate si soptindu-mi cuvinte linistitoare.Un marait ne-a facut sa ne ridicam repede in picioare,eu sprijinindu-ma de copac din cauza ametelii.Jay si Yolanda se aflau in fata noastra.Jay era nervos,foarte nervos,iar Yolanda parea mai mult dezamagita.
-De asta m-ai adus aici ? tipa Jay catre Yolanda.
-E-eu...zice ea.
-Daca printul tau deja a venit dupa ea de ce mai sunt eu aici ? se rasteste el in continuare la fata ce mai avea putin si intra in pamant de frica.
-Jay ! Ce-i cu tine ? imi fac eu curaj si-l intreb.
-Tu sa taci,blondo ! imi zice cu asprime.
-Ca daca nu ce ? Nu iti permit sa ridici tonul la prietena mea !
-Prietena ta ? Daca imi aduc eu bine aminte tu ne-ai parasit pentru "a ne proteja".
-Chiar va protejez stand departe de voi !
-Tu nu ne protejezi,ne frangi inima asta faci ! tipa el apropiindu-se periculos de tare de mine.
-Nu va vreau raul ! tip si eu.
Nu mai spune nimic,in schimb palma lui se lipeste de obrazul meu.Din instinct imi duc mana acolo.Nu-mi vine sa cred ca m-a lovit.I-am mai aruncat o singura privire si am plecat.M-a dezamagit.Nu credeam ca va fi in stare sa-mi faca una ca asta.Stiu,e doar o palma,dar doare foarte tare pentru ca a venit de la persoana care imi spunea ca ma iubeste si ca ma va proteja mereu.Acum realizez ca totul a fost o minciuna.Ce as vrea ca si sentimentele mele fata de el sa fie o minciuna,ar fi fost mult mai usor.
★ ★ ★
E luni,iar eu m-am gandit ca ar fi cazul sa mai dau pe la liceu.Intru in clasa si ma asez in ultima banca.Ultimul lucru pe care-l vreau e sa fiu vazuta de cineva.Intamplarile de ieri mi-au lasat zgarieturi,vanatai si cicatrici adanci pe tot corpul.Cat despre fata,e groaznic,e plina de vanatai si rani inca sangerande.Din acest motiv mi-am asezat strategic parul pe fata si o sapca neagra imi acopera cat de cat ranile de pe frunte.Profesorul de psihologie intra in clasa si dupa ce ne saluta isi indreapta atentia spre mine.
-Carson ! Te-ai gandit sa vi la ora.Ma bucur,dar daca ti-ai da jos si sapca ar fi perfect.
-Nu o dau jos ! spun printre dinti.
-Ba o dai ! Esti in clasa nu in curte.
-Nu vreau !
Se apropie de mine si cat ai clipi imi trage sapca de pe cap.Ochii lui se maresc considerabil si se aseaza in genunchi in fata mea.
-Dumnezeule,Carson ! Ce s-a intamplat ? ma intreaba fiind chiar ingrijorat.
-Nimic.
-Asta e nimic la tine !?
-Umm,am...cazut.
-De unde ? De pe un bloc cu 10 etaje ?!
-Nu am nimic,bine !? spun sarind in picioare.La dracu cu voi toti ! tip si rastorn banca pe care mai-nainte imi erau asezate cartile apoi parasesc clasa sub privirile socate ale tuturor celor prezenti.
Ma indrept cu pasi mari spre curtea liceului.Ma asez langa copacul imens din mijlocul acesteia.Lacrimile isi fac aparitia.Nu ma mai pot controla.I-am pierdut pe toti cei dragi,iar cei pe care trebuie sa-i ucid castiga teren.Regretele ma cuprind de fiecare data cand imi las gandurile sa-mi inunde mintea.Constiinta imi este cel mai mare dusman.E dureros sa sti ca esti in stare sa ucizi fara sa clipesti.Eram atat de disperata dupa o farama de iubire,iar acum,cand in sfarsit am primit-o, m-am indepartat de cei care mi-o ofera.Ma distrug singura.
-Nu mai vreau nimic din toate astea ! spun pentru mine tinandu-mi capul in palme si privind iarba.
-Poti sa renunti oricand la ceea ce te face nefericita,spune Yolanda venind langa mine.
Imi ridic capul si o privesc in ochi.Ea se apleaca,imi sterge usor lacrimile cu degetul sau mare si ma ia in bratele ei subtiri.
-Nu e asa usor.Eu tocmai am provocat un razboi.
-Esti puternica si inteligenta,vei sti ce ai de facut.Orice ar fi,fie ca vrei sau nu,eu voi fi mereu de partea ta.
Odata cu replica ei venise si linistea.Nu puteam sa o contrazic,fusese destul de clara,dar nici nu vreau.Ideea ca ea nu ma va parasi imi da puterea necesara sa merg mai departe.Si poate ca o voi dezamagi cu decizia mea,dar...voi continua ce am inceput.