Intre Doua Lumi

S-a terminat...

Orele sau terminat de mult,iar eu nu pot sa stau in casa,am nevoie de o plimbare lunga pentru ca altfel voi inebuni.Au trecut zeci de minute de cand merg prin parcul orasului. Ochii mei privesc numai asfaltul, neavand curajul sa-mi ridic capul.Am ajuns sa cred ca oriunde m-as uita vad ceva rau.Sunt din nou in punctul din care am plecat,vad numai si numai partea rea din tot ce ma-nconjoara.Din acest motiv imi este foarte greu sa-mi gasesc speranta,e ca si cum as fi pe punctul de a ma ineca in oceanul Arctic,iar toti ghetarii s-au topit brusc eu neavand nicio cale de salvare.E greu,nici lacrimi nu mai am uneori si nu pentru ca am plans prea mult ci pentru ca sunt convinsa ca plansul nu ma ajuta cu nimic.Am obosit desi mai mult stateam decat mergeam.M-am asezat pe iarba langa o salcie batrana,departe de ochii curiosilor.La numai cativa metri in fata mea era o banca pe care erau asezate doua persoane.Vocile lor imi pareau cunoscute asa ca m-am apropiat si am tras cu urechea.
-Ea nu vrea sa fac toate lucrurile astea,James !
-Yolanda,vorbesti prosti !
Odata ce am auzit aceste nume banuielile mi-au fost confirmate.Chiar ii cunosteam pe cei doi si brusc am devenit si mai interesata de discutia lor.
-Am vorbit cu ea...
-Nu trebuie sa vorbesc cu ea ca sa-mi dau seama care-i sunt intentiile.Doar ai vazut,a ales razbunarea in locul nostru.Chiar nu realizezi cat de perfida e !?
-James ! Ea sufera...
-Si eu sufar ! Crezi ca pentru mine e usor? E prima fata pe care o iubesc si ea ma lasa balta.E rea,mai rea ca mine.Ce persoana intreaga la minte si-ar dori moartea propriilor rude !? Tocmai ea, saraca fata orfana.Acum ca a gasit o parte din familia ei, nu poate pur si simplu sa-i iubeasca ? Tu te temi de mine,dar pe ea o aperi.Ea vrea sa omoare oameni,Yolanda ! Nu e nimic bun in asta.Pe orice parte as intoarce problema nu gasesc nimic bun.O urasc,Yolanda, mult pentru ca face ceea ce o taie capul si calca pe cadavre numai pentru a ajunge unde vrea.E o prefacuta!

Cuvintele lui m-au ranit mai mult decat au facut-o armele.Am realizat ca plangeam numai cand am scapat un urlet de durere.Cei doi s-au intors vazandu-ma.Eu am luat-o la fuga.
-Esther ! o aud pe Yolanda strigandu-ma.
Fug cat ma tin picioarele.Nu stiu unde o sa ma duc, vreau doar sa fiu departe de tot.

James Pov.
Yolanda s-a ridicat de pe banca si a luat-o la fuga dupa Esther.Sunt un idiot.Nu am vrut decat sa spun cuiva tot ce ma macina,dar nervii au pus stapanire pe mine si am spus totul parand ca Esther este vinovata pentru tot.Nu e asa.Stiu foarte bine ca are nevoie disperata de ajutor si de afectiune,insa este indeajuns de curajoasa incat sa renunte la astea pentru a ne proteja pe noi.Doar ca din toate lucrurile astea pe care le face si toate lucrurile ingrozitoare care ii se intampla eu ies mai sifonat decat ea.Pe ea o dor ranile care, la naiba, sunt atat de multe,dar pe mine ma doare inima si durerea asta e cumplita.Ranile le poti trata,trupul il poti alina cu o mangaiere,insa inima,nu o poti ruga sa inceteze sa bata pentru o persoana.Nici nu vreau sa ma indepartez de Esther, o iubesc foarte mult.Ma blestem in fiecare zi de cand i-am spus ca o urasc.De atunci i-am aratat spatele si ea a inteles ca nu se mai poate baza pe mine.Nu m-a mai cautat si asta m-a durut enorm,dar e numai vina mea.Am speriat-o si cel mai rau imi pare ca am lovit-o.E singurul lucru pe care doream sa il fac, dar cand am vazut-o in bratele idiotului acela am vazut negru in fata ochilor si am comis-o.Nu trebuia sa ma razbun pe ea, defapt nu trebuia sa ma razbun pe nimeni,dar simteam ceva in mine ce ma impingea sa fac rau cuiva.Am ales persoana gresita pe care sa-mi vars nervii,pur si simplu trebuia sa ma dau cu capul de un copac,poate asa scapam de nevoia aia de a rani.
Am gresit de atat de multe ori de cand mi-a spus ca ma paraseste si de fiecare data ea a avut de suferit.Sunt un prost si acum cred mai mult ca niciodata ca am pierdut-o,dar oare o vreau inapoi ? Ce prosti vorbesc,normal ca o vreau,e a mea,mereu va fi.
Ma ridic si eu de pe banca intr-un final.Sunt sigur ca Yolanda nu a prins-o din urma si de asemenea sunt sigur ca Esther nu s-a dus acasa si stiu exact unde e.
Urc in masina mea si ma indrept spre locul lui Esther,cascada.In fiecare minut mintea imi era brazdata de cate un gand,iar sufletul suspina la ideea ca ea m-ar putea respinge din nou.Sunt ingrozit crezand din ce in ce mai mult in aceasta posibilitate.Am ranit-o, este normal sa ma indeparteze,dar de data asta nu pentru a ma apara pe mine ci pentru a se apara pe ea de mine.Fiind prins in gandurile mele nu am realizat ca am ajuns, ba chiar am coborat din masina si din cativa pasi am ajuns in spatele fetei cu carlionti blonzi.Ea nu m-a observat.Statea cu spatele la mine,pe iarba,privind in gol.Capul ii era asezat pe genunchi,iar mainile ii tineu picioarele strans la piept.Vantul ii misca parul usor.M-am apropiat incet,iar cand am ajuns langa ea mi-am asezat usor mana pe umarul ei incordat.A tresarit si si-a intors capul spre mine.Acum privirile ni s-au intalnit.In ochii ei nu puteam vedea nimic,poate doar teama.Ii era teama de mine...
-Esther...soptesc.
Ea nu imi raspunde intorcandu-si capul.As crede ca vrea sa ma ignore,insa intr-un final lasa cateva cuvinte sa-i paraseasca buzele moi de care imi e foarte dor:
-Nu trebuia sa vi aici,imi spune ea rece.
-Ba da, trebuia.Am gresit spunand lucrurile acelea.Nu cred nimic din ce am zis.
-Ba da,crezi,altfel nu ai fi spus.Nu stiai ca sunt acolo si doar asa ai avut curajul sa spui adevarul.Stiu ca ma urasti,Jay, si eu ma urasc si mai stiu si ca ai dreptate.Fiecare cuvant pe care l-ai rostit e adevarat.Tu ai dat glas gandurilor mele,dar asta nu va schimba nimic pentru ca eu inca vreau sa termin ce am inceput,imi spune privindu-ma in ochi.
Cuvintele ei m-au lovit ca un pumnal in inima si simt cum bacatele din sufletul meu se desprind lasand in urma lor un gol imens.Fata care cu o singura privire ma poate face sa ating norii,iar apoi cu un cuvant ma izbeste de pamant tocmai a facut lucrul de care ma temeam cel mai mult,m-a respins.Oricat de puternic as vrea sa par acum in fata ei nu imi pot tine lacrimile in frau,acestea cazand nestingherite.
-Esther nu face asta ! Iti voi ierta totul, in afara de absenta.Iti voi ierta tacerea,vocea aspra,trecutul si palmele reci, dar nu si a ta absenta.
-Jay,e prea tarziu,am ales deja...imi spune neavand curajul de a ma mai priveasca in ochi.
-Am stat prea mult fara tine,imi lipsesti.Chiar e mai importanta razbunarea decat fericirea ?
-Uneori e mai important sa te impaci cu trecutul decat sa te bucuri de prezent.Am simtit de multe ori ca eu nu sunt facuta sa fiu fericita.De fiecare data cand ma ridicam de la pamant viata imi dadea o alta palma care ma sleia de puteri.Eu nu vreau decat sa-mi gasesc pacea.
-Si ce te face sa crezi ca nu o vei gasi alaturi de noi ?
-Stiu ca o voi gasi langa voi, dar nu acum...Jay nu trebuie sa ma intelegi,vreau doar sa-mi respecti deciziile.Ma voi intoarce si sper ca nu va fi prea tarziu,imi spune apoi se ridica si pleaca lasandu-ma singur.Acest loc este la fel de pustiu ca inima mea.Mai aveam atetea sa-i spun,dar la ce bun ? Ea a ales deja si nimic nu o va face sa se razgandeasca.
Un singur lucru mi-a mai ramas de facut,sa astept...