Intre Doua Lumi

Lovituri si replici acide

Esther Pov.
Incui usa si cobor scarile pentru a iesi din bloc.Arunc o privire la ghetele mele negre,sunt murdare pentru ca ieri am luat-o prin padure ca sa ajung acasa fara sa dau ochii cu Yolanda sau cu Jay.Dupa bataia din clasa lui Nicholas si replicile acide pe care ni le-am aruncat eu cu Rebekah,Yolanda si Jay m-au ignorat.Mda,nici nu ma asteptam la altceva.Grabesc pasul pentru ca deja am intarziat.Intru in liceu si o iau la fuga pe scari spre ora de psihologie.Este 8:23,am intarziat cam mult,dar imediat ce ma aflu in fata usii o deschid fara sa bat.Nicholas se opreste din predat si ma priveste incruntat.Fara sa zic nimic pasesc spre banca mea.Imi trantesc geanta pe banca, facand un zgomot mai mult sau mai putin enervant.Toti ma priveau socati,iar eu am observat asta abia cand m-am asezat si mi-am indreptat atentia pe ei.Linistea mormantala a fost sparta de Rebekah.
-Domnule ! Nu aveti de gand sa-i spuneti nimic ? A intarziat jumatate de ora,ii se adreseaza ea cu o voce pitigaiata lui Nicholas.
-Ma scuzi !? Au fost 23 de minute nu jumate de ora,spun cu o voce aspra.Asta te-ar putea ajuta sa te orientezi mai bine,foloseste-l daca nu esti prea proasta ! ,zic si ii arunc pe banca ceasul meu pe care mi l-am smuls de la mana.
Ma asez din nou in banca mea si imi deschid caietul.In clasa se auzea numai zgomotul facut de miscarea limbilor ceasului de pe perete.Nervii au pus stapanire pe mine,dar ma straduiesc sa-i tin sub control.Toti ma priveau,unii mai subtil,iar altii insistent,fara nicio rusine.Am expirat zgomotos,iar Nicholas s-a gandit ca ar fi cazul sa isi faca treaba.
-Bun! Ramasesem sa va spun despre sentimente.Cred ca toti stiti de ce e capabil creierul uman,e uimitor.Sentimentele sunt o parte din ceea ce el produce.Ele sunt...,este intrerupt de Rebekah.
-Toata lumea stie ca iubirea este cel mai frumos sentiment,bineinteles ca nu oricine o poate experimenta.De exemplu Esther,pe ea nimeni nu o iubeste si nu o va iubi vreodata pentru ca este o persoana extrem de rea,spunea ea afisand un zambet fals.
Cuvintele ei nu m-au ranit,insa faptul ca Jay si Yolanda nu ma priveau m-a suparat foarte tare.Ei se prefaceau ca nu au auzit tot ce Rebekah a zis.Imi evitau privirea intentionat.As fi vrut sa comentez ceva la adresa lor,dar nu am niciun drept sa fac asta,deoarece eu i-am indepartat.E o prostie sa cred ca ei o sa ma caute din nou si din nou chiar daca eu ii resping.Am renuntat sa ma mai gandesc la asta pentru ca-mi face rau.Minutele treceau foarte greu,Nicholas a continuat sa vorbeasca despre sentimente,iar Rebekas il mai oprea ca sa comenteze cate ceva despre mine.Nu am mai bagat-o in seama,defapt, abia auzeam ce spunea,nu eram atenta la ce se discuta in clasa.Ma gandeam la altele.Acum sunt confuza,desi ura mea pentru Lorenzo si pentru Rebekah creste pe zi ce trece eu nu mai simt nevoia sa fac ceva impotriva lor,am inceput sa simt ca nu mai vreau cearta cu nimeni,asta incluzandu-i si pe cei doi cu care, daca as mai intra in contact, ar iesi din nou ceva foarte urat.Clopotelul suna anuntand pauza de masa.Sunt lihnita,dar inainte sa mananc trebuie sa-mi las cartile in dulap.Dulapul meu este la etajul 3.Holurile sunt pline de elevi.Fugind pe scari m-am ciognit de cineva.Cartile mi-au cazut imprastindu-se pe podeaua murdara.Ma aplec sa le iau,dar in loc sa ating o carte, ating mana cuiva care intentiona sa ma ajute.Imi ridic privirea si il vad pe Josh.Imi zambeste cum numai el stie,iar eu ii intorc zambetul.
-Buna,Josh !
-Buna !
-Multumesc,ii spun cand imi da ultimele carti pe care le-a adunat de pe jos.
-Cum iti mai merge ?
-Eh,traiesc,e tot ce conteaza, spun privindu-mi pantofii.Sunt trista, desi ma bucur mult ca cineva ma intreaba daca sunt bine.In ultimul timp am mers dintr-o cearta in alta.
Josh ofteaza zgomotos.
-Si ranile ti s-au vindecat ?
-Mda,dar au ramas niste cicatrici urate.
-Hm,atunci ma bucur ca esti bine.Si Esther,nu-ti pierde speranta ! Asta e tot ce iti ramane si crede-ma,mai ai multe de infruntat,imi zice punandu-si mana pe umarul meu.
Il privesc in ochii lui verzi si ii zambesc,un zambet trist,dar,totusi,un zambet.Josh placa,iar eu merg in cantina dupa ce imi las geanta in dulapul.
Intru in cantina, iar atentia imi este atrasa de grupul de elevi din mijlocul cantinei.Acestia striga,fluiera si bat din palme de parca ar incuraja pe cineva.Totusi,celalalte zgomote care vin din acelasi loc nu par deloc dragute.Curioasa,ma strecor printre elevi pana ajung in mijlocul lor.Raman cu gura cascata la propriu cand vad ce se intampla.Charlotte se afla peste Rebekah lovind-o si paruind-o.Blonda se zbate sub corpul scorpiei populare,insa aceasta nu se clinteste.O serie de injuraturi ies pe gura Rebekahai.Imaginea din fata mea e deplorabila si dau sa plec de acolo,insa ma opresc cand imi dau seama ca simt nevoia sa o ajut pe Rebekah.Sunt socata de faptul ca vreau sa-mi salvez dusmanul din mainile altui dusman de-al meu.Ma intorc si cat ai clipi o prind pe Charlotte de par,o ridic si o trantesc la cativa centimetri distanta de Rebekah.Ii ofer blondei mana mea pentru a se putea ridica,iar ea se incrunta pentru o secunda,apoi imi arunca un zambet sincer si o privire care spune mai multe decat cuvintele.In spatele meu Charlotte este si ea in picioare,gata de cearta.Acum suntem fata in fata.Ea ridica mana in incercarea de a ma palmui,insa ii prind mana si i-o intorc in asa fel inca sa tipe de durere.Acum,fata pe care imi doream de mult s-o vad suferind sta aplecata in fata mea tipand de durere.Pozitia pe care o are in acest moment nu o avantajeaza deloc, dar pe mine da.Fara sa stau pe ganduri imi arunc genunchiul in stomacul ei.In secunda urmatoare ea isi duce mana libera in locul pe care l-am lovit cu putere si geme de durere.Cade in genunchi si inca un tipat ii paraseste buzele rujate cu o nuanta aprinsa de roz.Pe fata mea se asterne un zambet larg si plin de superioritate, iar chicotitul ce ii apartine verisoarei mele ma invaluie.Rebekah se apropie de Charlotte, o priveste cu ura si scarba pentru cateva secunde, apoi palma ei ii atinge obrazul facandu-o sa-si intoarca capul.Injuraturile la adresa noastra nu incetau, iar asta ma enerva si mai tare.Am impins-o la cativa metri de mine,insa cand eram aproape sa sar pe ea talia mi-a fost inconjurata de doua brate puternice care m-au strans destul de tare.Ma zbateam incercand sa scap, dar nu aveam nicio sansa.Charlotte s-a ridicat si acum ma privea dispretuitor.

-Lasa-ma jos ! Nu am terminat cu tine,tarfo ! Nu s-a terminat ! Lasa-ma odata, nu intelegi !?

Imi miscam picioarele si mainile lovind persoana ce ma tinea departe de spalacita aia.Fiecare incercare de a ma elibera ma obosea putin cate putin,dar am continuat.Cand elevii s-au risipit, iar Charlotte a fugit ca o gaina speriata, cel care ma tinea la cativa centrimetri deasupra podelei a bunavoit sa-mi dea drumul. M-am intors cu fata spre acea persoana ca sa aflu ca era Jay.Isi tinea bratele incrutisate la piept.Expresia lui nu trada nimic, insa in ochii lui se vedea dezamagirea profunda.In acest moment ar fi trebuit sa imi plec capul,insa adrenalina nu mi-a parasit corpul asa ca am inceput sa tip la el.

-De ce ai facut asta ? Nu vroiai ca printesa liceului sa pateasca ceva ? Imi pare rau sa te informez ca i-am rupt cateva extensii si cateva unghii false.

-Inceteaza,Esther ! spune el impasibil.

- Ce e Jay ? Sti,nu inteleg care e problema ta.Te prefaci ca nu mai insemn nimic pentru tine si ca, poate, nu am insemnat niciodata, dar cand vine vorba de treburile mele esti mereu acolo sa imi arunci priviri dezaprobatoare si sa ma opresti.

-Aberezi. Nu fac asta.

-Oh haide ! Minte-ma in fata ! Nici macar acum nu poti sa spui adevarul ? Esti un las, sti asta ?

-Tot eu sunt las ?! intreaba el exasperat. Eu sunt cel care ii paraseste pe cei care o iubesc doar pentru a-si ucide familia? Esti o tignita ! Ei sunt tot ce ti-a ramas si tu ce faci ? Complotezi impotriva lor.Esti patetica.Nu stai, esti mai mult de atat, tipa cat il tin plamani.

Lacrimile mi s-au strans in ochi,dar refuz sa le las sa cada, nu vreau sa ma umilesc in fata lui.Nu mi-am dat seama cand am ajuns pe coridor, cert este ca acum fugeam ca sa tin pasul cu el.Ma puneam in fata lui, el ma impingea, asa am facut de cateva ori pana cand am obosit sa mai incerc sa-l tin in loc.

-Hai, pleaca ! Cu sau fara rugamintea mea oricum o faceai asa ca du-te ! Nu am nevoie de tine, nu am nevoie de nimeni ! Sunt bine ! tip cat ma tin plamanii si cad in genunchi in mijlocul coridorului.

Izbucnesc in plans si nu ma mai opresc pentru minute bune.Jay s-a facut nevazut, a plecat fara sa se uite in urma sa vada cat de ranita sunt.Stiu, sunt egoista, dar in adancul sufletului meu chiar speram ca Jay isi va pune in pericol propria persoana pentru a sta alaturi de mine, dar nu e asa.Doare, doare mai rau ca orice glont infipt adanc in piele, mai rau ca orice.Acum mai mult ca niciodata vreau sa plec, dar oare voi fi in stare sa o fac ?