- Lionel unde ești? De ce nu-mi răspunzi?
Eram disperată să-l găsesc pe Lion, aici nu trebuia să se ascundă de mine. Am continuat să alerg pe câmpia interminabilă, lacrimile îmi curgeau în firicele fierbinți pe obrajii. Știa că mă rânește dacă mă lasă singură, nu-mi place să fiu singură, nu și aici unde îl am doar pe el. Afară sunt lăsată singură mereu, între cei patru pereți ai camerei mele.
- Hei de ce țipi așa Gwen? Ce ai pățit?
Atunci când i-am auzit vocea am izbucnit în lacrimi, m-am întors pe călcâie pentru a-l găsi în spatele meu cu o rană adâncă pe obraz. L-am luat în brate și l-am strâns cât de tare am putut. Îmi plăcea să-l simt aproape. El era singurul motiv pentru care nu cedasem încă și singurul pentru care mă încumetam să mă lupt cu boala.
- Credeam că nu te vei întoarce, am spus aproape șoptit.
- Mereu voi fi aici pentru tine, mi-a răspuns sărutându-mi creștetul.
Pana să descopăr acest loc eram lipsita de speranță, îmi era frica de crizele severe pe care le sufeream adesea. Îmi era frică de părinții mei. Îmi plăcea doar să privesc lumea din exterior. Să adorm lângă fereastră, sperând ca într-o zi să trec dincolo de ușa casei și să fiu liberă. Atunci voiam cu disperare sa ma vindec, să se găsească un leac și pentru mine. Însă acum nu mai vreau acest lucru. Sunt conștientă că dacă mă voi vindeca, îl voi pierde pe Lionel și locul acesta unde mă simt acasă.
__________________________________________________________________________
nu e mult, dar e destul
CITEȘTI
To madness
Fantasi-Cât de mult mă iubești? M-a întrebat repede, lacrimile adunându-se în ochii săi cărămizii. -La nebunie! Am ţipat înainte să dispară. © 2014 _thequietone_ all rights reserved.
