To madness

4. Prieteni

    Acesta era el. În aparenţă puternic, dar la fel de fragil ca și mine. Până la urmă nu eram chiar așa diferiţi unul de celălalt pe cât credeam. 

  Îl priveam tristă, cum iși șterge lacrimile din ochi și incearcă să schiţeze un zâmbet. Vântul iși inteţise suflarea, iar părul ii acoperea obrajii inroșiţi. Se întoarse pe jumătate către mine luându-mă prin surprindere. Ochii săi erau triști și inroșiţi din cauza lacrimilor, dar continua să-mi zâmbească. De ce vrea să mascheze ceea ce simte? 

   Mireasma florilor m-a făcut să-mi revin din starea de reverie în care eram indusă. Poate el știa unde să le găsesc... 

- Ști cumva dacă aici cresc flori? L-am întrebat ridicându-mă în picioare și adulmecând lacomă parfumul răspândit în aer. 

- Da, cresc. Vrei să te duc la ele? Mă intreabă în timp ce se ridică și-și scutură pantalonii.

- Da. I-am răspuns nerăbdătoare. 

  Trupul sau zvelt stătea nemișcat în fața mea. Era mai înalt fata de mine și cu tenul puțin mai închis. Nu am văzut alți bărbați în viata mea cu excepția tatălui meu. Însa nu exista termen de comparație. Lionel are un chip de înger, ochi mari și expresivi, buze pline. Fizionomia lui tinde sa ducă spre perfecțiune. Această fiinţă îmi inspiră încredere, siguranţă și o stare de calm. Are același efect asupra mea ca și pastilele pe care le înghit zilnic, mă calmează. 

    La fel ca în ziua precedentă l-am urmat în tăcere în timp ce-mi conducea pașii pe cărări numai de el știute. 

   Un câmp multicolor mi s-a arătat în curând în faţa ochilor. Flori, flori peste tot! Erau minunate. Am simţit cum buzele mi se arcuiesc într-un zâmbet. De când nu am mai zâmbit? Un sentiment copleșitor mi-a străbătut corpul, îmi întorcea stomacul pe dos și elibera în interiorul meu o căldură pe care nu am mai simţit-o vreodată. 

- Ești fericită? Mi se adresează Lionel curios. 

   Să fiu oare fericită? Nu am de unde să știu acest lucru, dar pentru prima dată în 17 ani, mă simt liberă. Simt libertatea curgându-mi prin vene în timp ce alerg desculţă prin flori. Și dacă pentru mine, a fi liberă insemnă tot ceea ce mi-am dorit atunci da, sunt fericită. 

  Aici, acum și pe vecie vreau să rămân așa. Nu mai vreau lacrimi, coșmaruri și bătăi. Vreau să fiu fericită. Să fiu liberă! 

- Te comporți asemenea unei păsări scăpate din colivie, Gwen. Îmi spune Lionel în timp ce mi se alătură în goana mea nebună printre tulpiniţele fragile ale florilor. 

- Pentru că asta sunt! Acum sunt în sfarșit liberă! I-am răspuns continuând să alerg. 

   Am închis ochii și am început să mă invârt râzând. Zborul meu nebun a durat doar câteva zeci de secunde, căci picioarele mi s-au împleticit și am căzut peste așternutul de flori proaspete și delicate. 

  La nivelul solului, parfumul era imbătător de dulce și suav. Simţeam cum sunt rotită, acea senzație lăsând un gol în stomacul meu, insă făcându-mi capul greoi și ameţit. 

  Am simţit o altă căzătură în dreapta mea și din aceiași direcţie un râs cristalin care întregea atmosfera. 

- Trebuie să recunosc faptul că locul ăsta e mai viu cu tine aici! Exclamă Lionel. 

  Vorbele lui fac căldura să revină în corpul meu. Astăzi gheaţa ce-mi înconjura inima a început să se topescă. Bunătatea și sinceritatea lui mă fac să redevin umană. Mă readuce la viaţă cu fiecare cuvânt rostit.