Vorbele lui Lion mi-au făcut obrajii să se incingă, iar inima mi-a luat-o la galop când i-am simţit buzele pline presate de creștetul meu. Braţele sale imi oferau toată protecţia și iubirea după care am tânjit atâta vreme.
Lionel este lucrul cel mai frumos care mi s-a intâmplat vreodată, el este ancora care mă ţine incă pe loc. Nu vreau să mă mai intorc in locul in care viaţa mi-a fost distrusă, in care copilăria mi-a fost furată și in care aparenta mea famile mă vrea moartă.
Singura prietenă pe care o aveam acolo era Boka, biata Boka. Câteva lacrimi mi-au apărut in colţurile ochilor atunci când gândul mi-a zburat la ea. La modul in care a plecat și m-a părăsit. Știu că ea iși dorea să plece, să-și găsească liniștea, dar nu s-a gândit că liniștea ce o așteaptă mă tulbură pe mine.
- Hei, Gwen! Vino să-ţi arăt camera mea! Lionel s-a ridicat rapid de pe canapea și mi-a intins mâna. L-am apucat zâmbitoare de aceasta și mi-am impletit degetele cu ale sale in timp ce ii urmam pașii pe treptele din lemn ce duceau la etaj.
Totul mirosea a rășină, de parcă un brad bătrân iși picurase seva peste podele. Imi amintesc mirosul acesta de când imi era permis să mă apropii de bradul de crăciun. Crengile miroseau a iarnă, iar scoarţa aspră era brăzdată de firicele lipicioase de rășină.
Lionel a deschis o ușă și m-a invitat inăuntru. Era o cameră luminoasă și caldă, insă foarte mică in comparaţie cu casa. In ciuda dimensiunilor reduse, camera lui Lion părea destul de goală. Un pat de o singură persoană, așa cum era și al meu de acasă, o noptieră plină cu nimicuri, niște rafturi cu jucării și cărţi, un dulap, un birou și niște aparatură care imi era străină.
M-am așezat pe patul său, in timp ce Lionel căuta ceva in dulap. Mi-am ridicat capul către tavanul inclinat al camerei și am văzut că deasupra patului se afla o fereastră, ce-i drept prăfuită, prin care mă puteam uita la cer. Buzele mi s-au arcuit intr-un zâmbet atunci când mi-am imaginat stelele și o lună vie și puternică, care să-și arunce razele argintii către mine. Mi-am imaginat noaptea, căci atunci pot să ascult liniștea.
Știam că Lion trebuie să fie cerul meu, așa că eu eram liberă să-i fiu lună, așa cum mi-am dorit mereu.
- Gwen, vrei să-ţi cânt ceva la chitară? Lionel s-a așezat la marginea patului, ţinând in mână presupusa lui "chitară". Am dat din cap și am așteptat să văd ce se intâmplă. Uhm ok, următorul cântec este...ceva ce am auzit când eram mai mic și pur și simplu mi-a rămas in cap...
Floare strălucești
Luminezi mereu
Timpul să-l intorci
Să-mi dai ce-a fost al meu.
Vindecă te rog
Să m-ajuţi la greu
Soarta să o schimbi
Să-mi dai ce-a fost al meu
Ce-a fost al meu...
Ochii lui Lion au inceput să strălucească, iar pe buzele lui juca un zâmbet trist.
- Despre ce a fost cântecul? Am intrebat incucișându-mi picioarele.
- Despre mine... vreau să fiu normal Gwen, vreau să scap de toată treaba asta.
- Asta inseamnă că nu vrei să stai aici cu mine?
- Oh ba da, mai mult ca orice, insă vreau să stau aici cu tine și să pot gândi limpede măcar odată. Vreau să-ţi văd chipul fără ceaţa ce imi acoperă privirea, vreau să te ating și să te simt cu adevărat, vreau să te sărut și buzele noastre să nu se mai despartă, vreau să fi a mea...doar atunci când ceaţa va dispărea și eu voi fi destul de lucid pentru a te păstra pe vecie.
_______________________________________________
versurile sunt din Tangled, e cântecul care-i face părul lui Rapunzel să strălucească.
sper că a fost ok.
ideile m-au cam părăsit, dar nu-i bai...am inţeles că se intorc ele...sper.
CITEȘTI
To madness
Fantasy-Cât de mult mă iubești? M-a întrebat repede, lacrimile adunându-se în ochii săi cărămizii. -La nebunie! Am ţipat înainte să dispară. © 2014 _thequietone_ all rights reserved.
