Lion mi-a intins o mana, iar pe cealalta si-a trecut-o agitat prin par. Urme de funingine ii patau obrajii si fruntea, iar ochii ii erau inconjurati de cearcane adanci. Si totusi continua sa ma fascineze. Ochii sai caramizii, buzele in forma de inima, pometii ridicati, sprancenele, parul, el cu tot ceea ce-l facea sa fie al meu.
Stand amandoi in picioare, unul in fata celuilalt, nu m-am putut abtine sa nu zambesc. Este asa nebunesc ceea ce ni se intampla! Blocati aici, in aceasta lume, fara sa putem lua legatura cu ceilalti, doar noi doi, singuri pentru nu stiu cat timp!
Lionel si-a asezat palmele grele pe umerii mei. Pieptul i se ridica si cobora rapid, iar muschii de pe abdomen erau mai contractati ca niciodata. A inceput sa rada, lasandu-si capul pe o parte.
Era al naiba de atragator! Si pot spune ca noua frizura ii venea mult mai bine fata de precedenta. Acum parul ii statea ridicat dezordonat in sus, iar cateava suvite ii atarnau pe o parte a fruntii. De trei zile, cred, sta numai la bustul gol... nu ca ar avea cu ce sa se acopere.
- Pamantul catre Gwen! Am tresarit, indreptandu-mi ochii catre Lion care ma privea amuzat. Era placut sa-l vad zambind. Ok, acum ca esti atenta am ceva sa-ti spun. Vom impartii curtea in doua...
L-am privit nedumerita, nu intelegeam ce voia sa-mi spuna cu asta.
- Uita-te in jur, Gwen! Suntem inconjurati de un zid...il vezi? Asta e ca o arena... o curte ingradita. Nu se intinde la infinit, cineva inca controleaza rahatul asta din moment ce zidurile sunt inca acolo. Si acel cineva va veni dupa noi cat de curand, dar pana atunci zic sa ne distram, asa-i?
Fata lui Lionel s-a apropiat de a mea amenintator de mult. Pe buzele lui a aparut un zambet stramb in timp ce isi freca nasul de al meu. Ma facea sa ma simt ciudat...cu adevarat ciudat.
- Sa inceapa distractia, micuto! Inchide-ti ochii si gandeste-te la aceasta curte ca la un patrat imens. Il vezi?
- Da.
- Acum, taie-l pe jumatate! Jumatatea ta incepe din spatele tau si tine pana la gard. A mea incepe din spatele meu. E ok pana aici?
- Da.
- Bun. In partea ta, imigineaza-ti ce vrei tu...dar trebuie sa le vezi in mintea ta ok? Nu deschide ochii!
- Am inteles.
- Prea bine, sa ne asezam zic. Stai pe spate si gandeste-te la cum vrei jumatatea ta...
Dreptunghiul meu imaginar arata deocamdata ca o cutie de pantofi goala. Alba si sterila. Vreau ca o padure, nu foarte deasa, sa ne separe de gardul inalt. Pasarile au inceput sa cante in padurea mea, iar mii de alte vietuitoare se catara in copaci si se strecoara printre frunzele cazute.
Dincolo de padure, undeva in spatele meu curge o apa. E limpede si rece. Pesti, broaste si alte vietati inoata prin ea. Pe fundul apei si pe malul din apropiere este un nisip fin si auriu.
Dincolo de apa, un camp plin de ierburi si flori parfumate se intinde pe cea mai mare suprafata. Aici zboara fluturi multicolori, albine si alte insecte. Pamantul este cald si umed.
Chiar in spatele meu incepe o alee pietruita, de-a dreapta si de-a stanga aleii sunt copaci batrani si umbrosi, care scartaie sub adierea vantului. In capatul aleii e o curte mai mica.
In curte, sunt randuri de zambile batute si o casa mica, din lemn. Gradina acelei curti are un foisor imens, pe care a crescut iedera si alte plante cataratoare. La intrarea in foisor se afla o lampa, e stinsa si atarnata de o grinda de lemn. Langa casa, in dreptul unei ferestre creste o salcie pletoasa. E foarte batrana. Printre crengutele ei verzui care aproape ating pamantul, legat de o creanga zdravana, cu doua funii groase se observa un leagan. Se balanseaza singur impreuna cu crengutele. In apropierea salciei e o fantana. Pe buza din piarta a acesteia sta o galeata. De manerul acesteia atarna un lant cere se ridica sus, infasurat de un scripete, iar apoi coboara putin, fiind legat de o grinda de lemn. Intr-un cui batut in lemnul innegrit al grinzii sta o cana metalica goala. In restul curtii cresc arbusti, pomi fructiferi si multa iarba.
In casa e liniste si racoare. In hol, se afla o oglinda la fel de inalta ca mine si un covor verde inchis. E moale sub talpile mele. Peretii sunt crem. Sufrageria e mare, dar nu are decat o canapea veche indreptata catre un zid de sticla ce dezvaluie randurile de zambile si restul campului pana la padure. Pe pereti atarna niste picturi.
Restul camerelor au mobila simpla din lemn. Bucataria e plina cu mancare si e mobilata in stil rustic.
In camera mea este o explozie de culoare. Hainele nu-mi mai sunt albe deloc. Sunt rochii lungi si vaporoase in culori pastelate, maiouri cu dantela alba si fuste plisate pana la genunchi. Sunt haine frumoase, pe care le voi purta.
- Sunt gata Lionel...am murmurat incepand sa zambesc.
- Si eu...sper sa fi functionat. Ridica-te, dar nu deschide ochii!
Am facut intocmai si m-am ridicat orbeste de jos. Am inceput sa-mi misc mainile prin aer pentru a-l localiza pe Lionel. I-am atins fata, obrajii sai fiind clar chinuiti de un zambet enorm.
- O facem impreuna, ok? La 3, 2, 1 si...!
_____________________________________________________
mama cat de rea sunt!
nu v-am lasat sa stiti daca a functionat sau nu
muhahahahahaha
imi pare rau ca nu l-am putut face mai lung...
m-am uitat la Kik-ass- cred ca asa se scrie- si ma simt BESTIAL
omfg deci baiatul ala era superb si avea ochi frumosi si buze si par si agh si prietenul lui era EVAN PETERS IN VARIANTA MAI MICA SI AAA IMI VENEA SA SARUT TELEVIZORUL
EVAN PETERS AAA
O SA FAC UN FAN-FIC CU EL CAT DE CURAND
E ASA ASDFGHJKL
ps. titlul acestui capitol e... como se dice... rahatino... prostelino... ooo no no no no idiotino
CITEȘTI
To madness
Viễn tưởng-Cât de mult mă iubești? M-a întrebat repede, lacrimile adunându-se în ochii săi cărămizii. -La nebunie! Am ţipat înainte să dispară. © 2014 _thequietone_ all rights reserved.
