To madness

9. Dorinţă

  - Inainte să intrăm, trebuie să-ţi spun ceva. Eu și Boka...erm...eu..adică noi am vrut să vă ajutăm, doar că nu puteam să intrăm in lumea asta de unii singuri. Lionel știe deja, așa că doar tu mai trebuie să aflii...nu v-a fi ușor să invingem demonul, dar trebuie să ai incredere in noi. El o să vă vrea sufletele și dacă este așa cum sperăm eu și Boka să fie, o să ne aibă pe noi in locul vostru. Știu că pare greu de inţeles, dar nu este deloc așa. Vezi tu? Acum eu sunt sufletul tău, iar Boka este a lui Lion. Când vom pășii in interiorul curţii, Lion și Boka vor aștepta semnalul meu pentru a ne intâlnii cu toţii. In asta trebuie să fim uniţi. A spus Tristan.

- Am inţeles. Dar...dacă planul nu o să iasă cum trebuie? Dacă...dacă vă va face rău?

- Am indurat destule rele la viaţa mea pentru a ajunge ceea ce sunt așa că nu știu la ce suferinţe ne va supune. Demonul mă poate izbăvii, pot scăpa de blestemul ce mă chinuie de sute de ani! Este un avantaj pentru fiecare, doar că...mai avem de așteptat câteva zile până când totul va fi perfect...

   Am deschis poarta și am pășit inăuntru șocată de priveliștea dezolantă din interior. Din pădure mai rămăseseră doar niște cioturi fumegânde de copaci, iarba era arsă, iar cerul innorat. Era frig, cu adevărat frig. Totul fusese distrus, totul. Apa secase, păsările nu mai zburau, soarele nu mai răsărea, Lionel nu era de găsit.

   Am căzut in genunchi deznădăjduită, infâgându-mi degetele albe in pământul ars. Lacrimile au inceput să mi se prelingă pe obraji, dar le-am lăsat să curgă nestingherite. Eram un eșec, din cauza mea paradisul fusese distrus, din cauza mea lumea mea și a lui Lion fusese compromisă, eram unica vinovată. Nu trebuia să ajung aici, trebuia să stau acasă, trebuia să mor.

- Ridică-te! Boka și Lion sunt in apropiere. Mi-a spus Tristan. Mi-aș fi dorit să văd cum arată. Să știu dacă ii seamănă lui Lion.

   I-am ascultat comanda și m-am ridicat. Mi-am șters lacrimile și am inaintat pe poteca ce nu cu mult timp in urmă mă conducea către micul meu rai. Lângă cascada, ce acum era secată. In interiorul pădurii, ce acum era arsă.

   Pe marginea lacului secat, Lionel fredona un cântec cu a sa voce nepământeană. Spatele musculos și gol, era acoperit de o piele albă și fragilă. Părul era scurt, mai scurt decât până acum. Respira rar, continuând să cânte. Eu stăteam nemișcată, privindu-l și ascultându-l. 

  Deodată, pămnântul a inceput să se cutremure, iar Lion a sărit ca ars de pe marginea lacului. S-a intors către mine, iar ochii i s-au mărit, de scârbă probabil. A inceput să alerge in direcţia mea, făcându-mi inima să o ia razna. Intreg corpul a inceput să-mi tremure in momentul in care braţele sale groase s-au strâns in jurul micului meu trup. Erau așa calde și protectoare. Pielea sa fierbinte purta un parfum dulce. Mi-am așezat capul pe pieptul său dezgolit și mi-am inchis ochii lăsând câteva lacrimi să curgă. Un amalgam de emoţii covârșitoare ma-au făcut să ard. Mă simţeam iubită și dorită, pentru prima dată in viaţă, iar acest lucru nu mai putea să-mi fie luat.

    Mi-am strâns și mai tare braţele in jurul trupului său, in timp ce pământul continua să se cutremure sub tălpile noastre.

- Vreau să mă iubești. Am spus ridicându-mi privirea către ochii sticloși ai lui Lion.

_____________________________________________

No...e scurt, dar asta a fost ceea ce mi-a trecut la această oră târzie prin cap. Dacă scriu puţin, postez mai des. Dacă scriu mai mult, postez...habar nu am când.

  Deci imi este mai ușor așa, deși nu e cea mai corectă opţiune, alegere, variantă etc.

  Eu sper să vă placă.