To madness

1. Poarta

    M-am ridicat din patul ce îmi devenise un loc de tortură. Am scuipat pastilele pe care le băgasem în gură forţată de mama mea și m-am îndreptat spre fereastra ingrădită. Dincolo de ea se află lumea din exterior, unde mie nu-mi este permis să merg.

   Sunt condamnată să mor aici, în camera albă care mă sufocă.Totul este alb. Pană și ochii mei au devenit așa. Pielea îmi este albă, cămășile îmi sunt albe, pereţii, așternuturile, podeaua, ușa...tot.

   Picioarele mă purtau spre ușa întredeschisă a băii .Era singura ușă deschisă, singura pe care aveam voie să o deschid. Nu știam ce aveam de gând să fac. M-am apropiat de chiuvetă și am pornit robinetul. Mi-am pus mâinile sub apa rece și am privit vârtejul ce se formase în dreptul scurgerii.

  Părul meu negru și incâlcit mi s-a lipit de obraz în timp ce urmăream cu privirea apa ce continua să se invârtă. Mi-am ridicat capul și mi-am pironit privirea în cea a clonei mele din perete. Iar ceea ce am văzut nu mi-a plăcut deloc. Mă aflam față în față cu un chip palid și subțire, iar acei ochi albaștrii priveau direct într-ai mei. Era urâtă și tristă, sau poate doar furioasă. Mă privea cu ură și un strop de nebunie. Mă priveam pe mine, iar asta mă speria la culme, căci reflexia aceea hidoasă nu-mi arăta doar exteriorul degradat ci și interiorul. Dincolo de acei iriși albaștrii, puteam să văd direct în sufletul meu negru, chinuit de demoni.

   Am atins cu degetele rama din lemn lăcuit a oglinzii. Am făcut asta de prea multe ori în viața mea, așa că striațiile crestate în lemn mi-au devenit foarte familiare. Oglinda aceasta se află acolo de când mă știu, e mereu la fel de murdară și înceţoșată.

    M-am aplecat în faţă și am atins cu vârful nasului suprafaţa rece a oglinzii. Am închis încet apa și am lovit oglinda cu pumnul. Nu știu de ce am făcut asta, dar m-a făcut să mă simt  mai bine.

   Acum nu se mai afla nimic acolo. Am început să zâmbesc și am căzut la pământ. Am apucat un ciob și l-am îndreptat spre păr. Mă deranja, era prea lung și prea negru. Am apucat o șuviţă de păr cu o mână, iar cu cealaltă am început sa frec ciobul de șuviţă. Am continuat în acest fel până când am tăiat tot. Eram eliberată.

  Am aruncat ciobul din mână și am privit nedumerită liniile roșii din palma mea. Un lichid cald a început să se scurgă, iar senzaţia pe care mi-a provocat-o a fost una foarte placută. Am apucat un alt ciob și am început sa-l apăs pe încheietura mâinii, iar și iar și iar.

  M-am ridicat de pe jos și am vrut să merg în cameră, dar totul în jurul meu a început să se invârtă și să devină inceţoșat. Mi-am privit pentru ultima dată mâinile și am căzut lată la pământ. Apoi totul s-a luminat și am văzut o poartă.

   Nu știam ce se află dincolo așa că am început să pășesc către ea. Ziduri înalte și acoperite cu verdeaţă o încadrau. Părea o poartă veche, oare de câti ani nu a mai fost deschisă?

   Am apăsat încet clanţa și am început să împing. Am călcat înăuntrul curţii și imediat un aer cald mi-a izbit faţa. Aici eu eram singurul lucru fără culoare. Totul era perfect, ce era locul ăsta? De ce nu am mai fost aici până acum?

  Am închis poarta în urma mea și am început să urmăresc o cărare. Eram fascinată de ceea ce găsisem aici, poate e doar imaginaţia mea. Poate mi-am dorit prea mult în ultima vreme să văd culoare încât am creeat lumea asta. Poate ăsta e doar un refugiu. Dacă este așa atunci nu am de ce să mă întorc în temniţă.

  Pentru a fi sigură că nu mai găsesc drumul de întoarcere către poartă, am început să merg peste verdeaţa care îmi gâdila degetele. Era o senzație nouă, asemenea celei care m-a adus aici. Am început să alerg până când ceva mi-a tăiat calea și am căzut în fund.