Iubirea Morţilor [BEN Drowned]

Capitolul 1

Sunt Izabel.

Locuiesc cu părintii mei adoptivi intr.o casa modesta, de la periferiile orasului.
Cu toate ca va ganditi ca sunt un orfan vesel care are si el o familie, nu e chiar asa. Viata nu e cum o vezi in filme, sau o citesti in carti. In cazul in care nu vorbim despre cea a papusilor Barbie.

De când am fost adoptata, parintii mei nu au facut altceva decat sa ma tina inchisa in casa. Si nu pentru ca as fi pedepsita, dar ei considerau ca trebuie sa raman in asa zisa cutie de protectie.

Camera mea este cea mai sigura incapere de pe o raza de 15 km. Geamurile mele sunt facute din fier, la fel si usa, care se inchide cu 4 incuietori. La inceput nu banuiam ca ceva ar fi ciudat. Cand am crescut, am inceput sa imi pun intrebari, dar la care nu am primit niciodata raspuns. Dupa asta, am renuntat. Relatia mea cu parintii este mai mult una de proprietar-obiect, dar pare uneori ca exista si o urma de iubire la mijloc.

Imi petrec timpul cu fiica biologica a parintilor, Ivy. Este mai mica decat mine, si tot timpul ne.am comportat una cu cealalta ca niste surori adevarate.

De cand am inceput sa merg la scoala, mi.au fost platiti profesori care sa ma invete de acasa. Nu am voie sa ma apropii de geamuri sau usi care duc in exterior, asa ca si orele le faceam in camera mea.

Am citit odata o carte, despre aventura unei printese care era obligata sa se marite cu un print din regatul vecin. Ea, deoarece refuza asta, a ales sa fuga in lume, departe de acel mariaj aranjat si de titlul ei de printesa.

Am stat si am reflectat asupra povestii, si chiar ma gandeam sa imi fac si eu un plan de evadare din propria poveste.

Mi.am croit drum spre bucatarie, cu gandul sa port o discutie serioasa cu ei, dupa atata timp, ca sa imi clarifice adevarul din spatele acestei prostii.

-Cand ii vom spune? s.a auzit vocea ingrijorata a mamei

-Ai răbdare draga. Mai sunt 2 luni pana la ziua ei si va fi majoră, ii vom spune atunci.

Eveniment surpiza de ziua mea? Wow

-Dar nu va fi prea târziu?

-Putem doar sa ne rugam si sa asteptam.

-Si daca el va veni mai devreme?

-Orice ar fi, trebuie sa o tinem in siguranta.

El?

-Dar...

-Nu.ti face griji. Totul va fi bine atata timp cat nu va veni.

Intrarea mea in incapere i.a facut sa se opreasca din vorbit si sa isi indrepte atentia spre mine.

-Hei,ce faceti?

-Bine scumpo, tu cum esti?

-Nu pot spune ca la fel de bine. Vreau, dupa atatia ani, sa imi spuneti de ce m.ati privat de libertate, de prieteni sau de o viata normala. Ivy poate face toate aceste lucruri si totusi eu continui sa fiu tinuta ca o ostatica.

-Nu e momentul sa vorbim despre asta. Mai bine te.ai duce sa.ti repeti lectiile.

-Si cand va fi momentul potrivit. In 12 ani de zile n.ati gasit niciun moment potrivit.

-O sa întelegi cand-

-Cand ce?! Cand o sa fiu majoră si v.a veni el? Daca nu are de gand sa ma scoata din casa asta infecta, mai bine i.ati spune sa stea acasa.

Nici unul nu au spus nimic dar...