Mă întorc şi rămân cu gura căscată şi cu ochii holbaţi.
- Tu!?
- Emma?
- Zayn, tu.......
- Sunt eu Emma.
- Cred că m-am lovit la cap ori am tras pe nas lapte praf. Poate amândouă dacă mă gândesc mai bine.
- Emma, sunt eu.
- Bine. Eu cred că plec.
- Dar.....
- Ne mai vedem. Ce tot spun eu aici? Vorbesc cu fantomele?
Mă îndepărtez încet cu lacrimi în ochi. Mi-aş dori să fi fost Zayn. Poate era doar imaginaţia mea deşi părea foarte real. Of, nici eu nu mai ştiu de capul meu. Ajung acasă şi văd că Lisa mă aştepta pe canapea.
- Unde mama puricoşilor e pămătuful ăla?
- Ce pămătuf?
- Xander.
- Am, cred că a plecat.
- Tu de unde ai apărut?
- Nu cred că vrei să şti.
- Serios.
- Pe unde ai ieşit şi tu.
- Nu mă refeream la locul ăla copilă nebună.
- Eu am crezut că.....
- Las-o în păpuşoi.
- Bine.
Mă duc şi mă aşez pe canapea oftând.
- Ce ai?
- Crezi că am vedenii cu Zayn pentru că am sărutat podeaua?
- Ce ai făcut?
- Era să mă violeze podeaua.
- Nu mă innebuni.
- E adevărat. Doar că Xander ne-a întrerupt.
- Şi îţi pare rău?
- Puţin aşa.
- Serios?
- Hai mă că glumesc.
- Ştiam asta.
- Daaaaa.
- Auzi, dar ce vedenii ai zis că ai avut?
- Am mers azi în parc şi l-am văzut pe Zayn lângă mine.
- Băi tu glumeşti?
- Nu. Chiar deloc.
- Dacă te prind cu minciuna o să te..........
Nu mai zice nimic că sună uşa. Merg să deschid şi îmi cade faţa.
- Lisa, cred că iar am vedenii.
- Cine naiba e acol....o. Aaaaa!
Lisa fuge sus iar eu înghit în sec.
- Emma, sunt eu.
- Nu cred.
Atunci vine şi mă sărute.
- Acum mă crezi?
- Mhm.
Atunci îmi pun mâinile în jurul gâtului lui şi îl sărut apăsat. Doamne, ce dor mi-a fost de buzele lui. Atunci mă dezlipesc de el şi îi zâmbesc. Apare şi Lisa cu o cruce şi apă sfintită. O aruncă pe Zayn.
