Parca nu mai procesam nimic cum trebuie...cum sa am cancer..intodeauna mi-am dorit sa-mi intemeiez o familie, sa am copii, sa-i vad crescand....iubesc copii, am inatalnit un baiat foarte special....deci nu poate sa se termine asa....
Eu[cu lacrimi in ochii]: In ce statiu e?
George: Nu prea bun...in corp e de aproape un an daca ne luam dupa analize....
Eu: Un annnn? :O Si, cum... adica... adica e la aproape ultimul stadiu....daca am invatat bine.
George: Scumpo chiar imi pare rau....
Eu: Nici nu stiu la ce trebuie sa ma invat pentru facultate, oricum poate nici bac-ul nu apuc sa-l dau, deci...
George: Nici sa nu aud. Vei venii in fiecare zi la tratament chiar de ar fi sa te iau cu forta pana aici!!!
Eu: George, recunoaste nici tu nu crezi ca mai am sanse, sunt o cauza pierduta.
George: Nu exista cauze pierdute!
Eu: tu cu optimismul tau...
George: tu m-ai invatat. Ti minte cand a murit Laura?
Laura era sotia lui, murise de cancer de piele, nimeni nu-i mai dadea nici o sansa si totusi a mai trait 5 ani dupa ce a fost diagnosticata, George, Sarah si Maximilian[baiatul cel mare al lui George] au fost devastati.
Eu: Da...
George: Ce mi-ai zis tu atunci?
Eu: Ca intodeauna cand pierzi pe cineva devi mai puternic, si ca trebuie sa sti ca intodeauna vor exista sperante.
George: Exact, deci tu de ce nu ai sperante?
Eu: George, trebuie sa accepti asta:| sunt o cauza pierduta si punct.
George: Promite-mi doar ca o sa vi la recuperare.
Eu: Promit.
George: Ok, ma duc sa-mi fac vizita de dimineata.
Eu: ok, te pup:*
Tot ce-mi planuisem pentru viata mea se dusese de rapa, vroiam sa merg la medicina, sa am 2 copilasii cu barbatul pe care-l iubesc, sa calatoresc, sa..... nici eu nu mai stiu cate vroiam sa fac, imi doream din tot sufletul sa fie doar un vis urat, si eu sa ma trezesc la mine in camera in bratele lui Niall, sa ma stranga tare tare si sa-mi spuna:"Gata ai visat urat, sunt aici." asta e tot ce vroiam, il iubesc mai mult ca oricand pe baiatul asta, dar nu vreau sa-i spun, nu are rost sa-l ingrijorez si pe el, pentru ca oricum va pleca in turneu si nu ne vom mai vedea, eu am Bac-ul anul asta, si macar sa mor cu Bac-ul luat. In timp ce-mi faceam ordine in ganduri, am auzit o voce familiara.
Eu: Max, de tine aveam nevoie, ce faci?
Max: Bine scumpo tu ce faci, cum iti mai e?
Eu: sunt ok....
Max: De indata ce m-a sunat tata, si mi-a zis ca esti la spital nu-mi venea sa cred pe bune.
Eu: mda e o situatie mai dificila.....
Max: spune-mi ce s-a intamplat?
Eu: Nimic grav sunt bine...
Max: Minti mai rau decat minteai cand erai mica si imi spuneai ca nu tu mi-ai furat creioanele .
Eu: Doamne, cat de bine ma cunosti.
Max: Am copilarit impreuna doar, stam la 3 case distante.
Eu: Max promiti ca nu zici nimanui, lasa-ma sa le zic eu...cand sunt pregatita.
Max: Ma sperii, ce e asa grav?
Eu: Max....am....cancer...
Max:.....
Nu zicea nimic, statea cu capul plecat cu mainile lui cuprinzandu-le pe ale mele, si nu reactiona cu nimic...
Eu: Max....te rog spune ceva....
Max: Sper ca e o gluma proasta.
Eu: Nu, Max nu e o gluma.....
Apoi a ridicat capul....era mai mare ca mine cu vreo 2 ani avea 20 de ani impliniti de curand, plangea....Max chiar plangea, singura data cand a plans a fost la inmormantarea Laurei.... si speram sa fie ultima oara cand ii vad plangand pe el, Sarah si George....dar nu, acum plangea, si plangea din cauza mea....sunt o proasta.
Eu: Max te rog.....
Dar nu am apucat sa-mi termin fraza, ca a venit la mine si m-a luat in brate....
Max: te iubesc micuto.
Eu: si eu te iubesc, mult mult mult, esti fratele mai mare pe care nu l-am avut niciodata.
Max:....trebuie sa vi la tratament, recuperarile vor fi duredoase dar merita.
Eu: stiu....
Exact in momentul ala a intrat Niall pe usa.
Niall: Ce recuperari?
Eu: paiii......
R.
