De ŞAPTE ani

Fără basket!

Soarele deja a răsărit,iar stadionul e scăldat într-o lumină aurie și caldă.
Mirranda,spre surprinderea mea,nu a mai zis nimic despre Austin,ceea ce mă bucură.
-Deeeci...,lungește ea cuvântul.
-Deci ce?întreb eu.
-Mă întrebam...dacă...mergem azi,după școală la...
-La?!întreb eu,dar deja știu ce o să mă întrebe...
-Terenul de basket?
Mda...eram sigură...
-NU,MIRRANDA!Și știai că nu!N-U!Ai înțeles?!
-Prietene de 16 ani de zile și așa mă răsplătești?!zice ea și-și duce mâna la inimă.
Așa e,suntem prietene de la un an,eu am 16,ea 17.
-Haiiiide!Te roooog!!!!!se milogește ea.
Îmi dau ochii peste cap și încep să-mi fac antrenamentul,10 genoflexiuni,5 fandări,fiecare pentru stângul și dreptul.Apoi trec la sărituri.Parul meu saltă la fiecare avânt.
Încep să alerg,fără să o aștept și pe Mirranda.Sunt atât de nervoasă.Nu mă ințelegeți greșit,nu am absolut nimic cu basketul,doar că...ah...Austin...Austin joacă basket.
După ceva timp,Mirranda mă prinde din urmă.
-Hei!zice dintr-o răsuflare.Ok,ok,dacă nu vrei,numai nu te supăra!
Mă prefac că nu o aud și o iau în fața ei.
Ultimele ture le-am facut în tăcere.Ne oprim amândouă gâfâind.
-A,haide!rupe Mirranda tăcerea.
Tăcerea aia care îmi plăcea...acum o să aducă vorba...
-Haide,Thor!spune și ranjește.
Hm...folosește apelativul din copilarie....stai că vine...
-HAIDE,THOR!O SĂ FIE ȘI AUSTIN!
"O să fie și Austin!"spun eu la unison cu ea,în gândul meu.
-Mda...cam asta este problema,dacă nu m-ar urî,aș mai zice!spun eu.
-Pfff,face ea,de unde ideea că te uraște?Uite,Torri,eu nu te înțeleg,pun pariu pe zece dolari că și atunci când o să îți zică că te place o sa zici că nu.
O URĂSC!O URĂSC PENTRU CĂ ȘI ATUNCI CÂND ÎNCERC SĂ FIU SERIOASĂ ȘI SĂ PAR SUPARATĂ PE EA MĂ FACE SA RÂD!
Așa că am început să râd și ea după mine.

***

Am ajuns la liceu fix când a sunat clopoțelul.Sunt în clasa a 10-a și tot când sună clopoțelul ajung.Asta pentru că eu și Mirranda alergăm încă din clasa a 7-a și nu avem timp când venim de la stadion,doar să facem un duș scurt.
Așa am făcut și astăzi,am plecat de la stadion și tot drumul spre casă,Mirranda s-a tot milogit de mine să mergem pe terenul de basket,iar când am ajuns acasă,m-am bucurat că nu mai aud pe nimeni cu "Te roog!Hai,te rooog!"sau "Dacă nu vrei,o să mă omor!Așa am să fac!"sau cea mai enervantă...o,Doamne,"Dacă nu vrei o să țip toată viața mea!"și ca o tâmpită ce sunt am zis "Nu!",dar habar nu aveam că avea să strige tare "Austin",apoi am făcut un duș fierbinte.
-Hei,Thor!aud o voce în spatele meu.
Mă întorc și o văd pe Rockie,stă fix în spatele meu.Nici nu știu când am ajuns la mine la bancă.Văd că Rockie așteaptă răspunsul meu,așa că spun:
-Hei,Rockie!
"Rockie"e doar apelativul,numele ei adevărat este Katherine și vine de la "Rock" și Katherine.
-Opa!o aud.Ți-a venit priveliștea!
Îmi îndrept privirea către ușă și-l observ.Stă acolo cu rucsacul la spate și într-un tricou alb și blugi negri.
Austin...
-Uite,Torrie!zice Ro.
Mă uit la ea.
-Poartă tricou alb!continuă ea.
Mdea...am o slăbiciune pentru cei îmbrăcați în tricouri albe...
Mă strâmb la ea și ne îndreptăm spre banca ei și Mirranda.

Buuun,gata și capitolul 2.
Deci sper să prindă și scuzați greșelile.
Cel din poza e Austin.(Dominic Sherwood)