De ŞAPTE ani

Plus

Un val de vomă îmi invadează gâtul.Încep să tremur imediat ce sfârșește de zis acele cuvinte.
Julian clatină din cap şi se uită la mine cu amărăciune.
-Nu!șoptesc eu.
Se uită la Austin și zice:
-Îți face plăcere să vezi lumea suferind?
El își înclină capul într-o parte.
-Cam așa ceva!spune pe un ton indiferent.
-Julian!reușesc să spun,dar cu o voce frântă.
Își întoarce safirele din ochii lui spre mine,însa nu zice nimic.
Se întoarce şi pleacă.

-Julian!strig şi fug după el.Aşteptă!
Nu se întoarce.
-Julian!țip din nou.
-Ce e?întreabă şi se întoarce.
-Trebuie să vorbim!zic și ajung în fața lui.
Se uită de sus la mine,iar datorită înălțimii lui trebuie să îmi dau capul pe spate,dar regret imediat.
Ochii săi mă fulgeră şi mă simt atât de rău,încât mă face să cred că sunt responsabilă de scufundarea Titanicului.
-Noi nu mai avem ce să vorbim,Torri!
Îmi spune numele atât de apăsat,încât simt ură în el.
-Ba da!zic şi o lacrimă îmi curge pe obrazul drept.
Cade pe mâna mea,dar o las.
-Te rog!șoptesc.Ascultă-mă!
-Ce e de discutat,Torri?Că te-ai sărutat cu altul în timp ce erai cu mine?Cine știe ce altceva ați făcut?țipă el.
-Julian,stai!zic încet și lacrimile trec de barieră și curg fierbinți pe ambii mei obraji.
-Nu,Torri!spune ca și cum ar da o comandă unui câine.Noi nu mai avem ce discuta!Am terminat-o!
-D...ar...,zic încet.
Se întoarce și pleacă fără sa mai zică ceva.
Privesc cum pleacă,dar nu mă mișc.Nu zic nimic.Nu respir.
Doar plâng.
La început încet,câteva lacrimi.
Apoi,obrajii mei se transforma în lacuri.
Îmi pun mâna pe față şi plâng în ea.
Ce am făcut?Ce am făcut eu?Ce am făcut noi?Ce a făcut Austin?
Austin!
-Hei!spune el şi își pune o mână pe umărul meu.Hei!
Îmi iau umărul de acolo.
-Lasă-mă!zic printre dinți.
-Nu!spune și mă întoarce cu fața la el.Nu te las!
Îmi ia mâna de pe față și se uită în ochii mei.
Ca atunci când ne-am sărutat.
Dacă pierdându-mă în ochii lui uitasem de ce încă plângeam,acum mi-am adus aminte.
-Te urăsc!spun
Se uită la mine şi oftează.
-Te urăsc!zic mai tare.Te urăsc atât de mult!
El vine mai aproape şi mă prinde de încheietură dreaptă.
Îmi smucesc mâna și o eliberez.
-Te urăsc!țip.Te urăsc,urăsc,urăsc!
Văzând că nu face nimic şi doar se uită în ochii mei,încep să-l împing.
Se dă doi pași în spate.
Eu umplu distanța şi îl izbesc cu palmele în umeri.
-Te urăsc!zic.Te urăsc!E numai vina ta!
Încep să dau cu palmele și pumnii în el,dar el mă prinde în brațe.
Mă zbat cu toată puterea mea şi încep să dau cu palmele în pieptul lui.
-Nu mă urî!îmi zice el.
Mă zbat și scap,cumva.
Încep sa dau cu pumnii,dar îmi prinde încheieturile.
-Dă-mi drumul!țip.
Îmi smucesc brațele,dar în zadar.Mă trage spre el și mă lipește cu fața de umărul lui,când mă ia în brațe.
Mâinile mele sunt în spatele lui,așa că încep să-l lovesc și să-l zgâri.
Se încordează când unghiile mele intra în carnea lui,dar mă trage mai aproape,strângându-mă mai tare.
-Nu o face!repetă el.
-Te urăsc mult!țip.
Nu pot să mai dau din mâini căci mă strânge prea tare.
Dar tot stau încordată.
-De ce nu mă lași să te ajut?întreabă el cu gura în părul meu.
-Fiindcă te urăsc!zic încet.
-Te rog să nu!șoptește el.
Încerc sa mă îndepărtez de el.
Încep să dau iar cu palmele și să-l împing cât de tare pot,dar el mă trage înapoi şi-şi pune o mână pe capul meu,tinându-l pe umărul său.
-Te urăsc!zic şi-mi infing unghiile în spatele lui.Te urăsc cu toată ființa mea!
-Te plac!zice el şi eu îmi las mâinile să cadă.Te plac cu toată ființa mea!
Stau neclintită.
Se dă în spate încă ținându-mă în brațe.
-Te plac,Torri!Ăsta-i adevărul!
-Ești un mincinos!spun şi încerc să mă eliberez.
După multe încercări,scap și încep să alerg de lângă el.
Lacrimile îmi incețoşează privirea şi le șterg în timp ce alerg,dar mă împiedic de o piatră.

Austin Pov.

-Torri!țip când văd că se împiedică.
Alerg la ea şi o văd stând în fund şi plângând.
-Torri...,oftez.
Mă las pe vine și o apuc de umeri.
-Lasă-mă!zice ea.
-Nu mai plânge!îi zic.
Mă pun pe jos şi o iau în brațe,cu toate că spatele meu e plin de urme,iar faza asta ar putea să aducă altele.
Ea doar își sprijină fruntea de umărul meu şi plânge.
-Nu mai plânge!îi șoptesc.
Își ridică privirea spre mine şi face niște ochii mari,de parcă atunci m-a văzut prima oară.
Se încruntă şi mă împinge.
-E doar vina ta!Doar a ta!
Se ridică în picioare.
-De ce trebuia tu să-i spui de sărut?!țipă ea la mine.
Mă ridic și eu.
-Uite...eu...
-Nu,Austin!Tu ești cel care m-a sărutat!Nu am vrut eu!
Mă apropii de ea.