De ŞAPTE ani

Julian

O nu!Nu se poate!Se cunosc doar de 8 ore și deja sunt împreună?Simt că ard...
-Unde pleci?întreabă Ro când mă vede în picioare.
Nu-i răspund și o iau spre lac.
Mă uit la Mirranda care mă privește la rândul ei.
Mă întreabă din privire ce s-a întâmplat,dar plec mai departe.
Trec pe lângă bușteanul pe care stau oamenii care m-au făcut să-mi doresc să nu fi existat,dar nu mă uit la ei.Las capul în pământ.
Mi-e frică.Mi-e frică că dacă o să-l privesc o să izbugnesc în plâns chiar acolo,chiar în fața lui.
Îmi continui drumul,tăcută.
Chitara lui Deniss se aude din ce în ce mai încet și totul începe să devină întunecat.Focul nu face lumină atât de mult cât să lumineze și lacul.
Privesc la apa din fața mea.Luna se reflectă în lacul liniștit,ce pare o oglindă de cristal pe care dacă o atingi se spulberă.
Mă pun în genunchi pe o blană de lemn,a docului.
Lacrimile ce s-au strâns în spatele ochilor și pe care refuz să le las să cadă,îmi ard gâtul.
Mă aplec și ating ușor cu vârfurile degetelor de la o mână luciul apei,sprijinindu-mă în cealaltă.
Sub atingerea mea apa se tulbură.
Am spart oglinda.Până și cea mai mică atingere a făcut-o să se spulbere.Ca și ... inima mea...
Am distrus totul...
-Am distrus totul!țip și dau cu pumnul în doc.Am distrus totul!
O lacrimă udă lemnul de sub mine.O a doua cade imediat după prima,apoi apar altele.
Urmează imediat hohotele,nemaipăsându-mi dacă aude cineva.Sunt departe de focul de tabără,dar se poate ca niște adolescenți să fie prin apropiere.
-Cică ești puternică!Cică o să-l uiți!alte hohote ies.
Mă simt mai bine acum că lacrimile astea strânse de mult timp și din multe sunt lăsate să curgă.
-Sunt așa o toantă!Cum....de...am...crezut...că...
Dar alt val de lacrimi iese și las propoziția suspendată în aer.
O las,o las să plutească până la el,până la ea,la mâinile lor înlănțuite,la focul uriaș care sfârâie,unde poate să ardă...
Îmi strâng genunchii la piept și-mi îngrop fața în ei.Văd steluțe de toate culorile,iar ochii mă ustură.O să stau aici până dimineață și o să mă liniștesc.

O mână se strânge pe umărul meu.
-Pleacă,Mirranda!zic cu capul tot între genunchi.
-Îmi pare rău,dar nu sunt Mirranda!
Îmi ridic capul și-l văd pe Julian.Este noul chitarist,după ce celălalt a părasit trupa Black Blood.Ne-am cunoscut acum o lună la inaugurarea noului studio al lor.
E cel mai tânăr din trupă,având cu un an mai mult ca mine.
-Hei,Torri!Ce ai pățit?întreabă și se așază lângă mine,pe doc.
-Nu am nimic!spun,însă nici pentru mine nu a fost credibil.
-Poftim!îmi zice și-mi întinde un pachet de servețele.Te-am văzut aici singură și am crezut că ți-e rău,așa că am adus astea!
Zâmbește.Are gropițe.La fel ca...
-Hei,de ce plângi?mă întreabă și își pune o mână pe spatele meu.
-N-am observat!spun și-mi șterg obrajii cu un șervețel.
-Serios,Torri!Știu că ai ceva,în mine poți avea încredere!
-Nimic,zic,nu am absolut nimic!
-Bine atunci!Dar poți conta pe mine când hotărăști să vorbești,da?
-Da.
-Bun,acum vrei să facem o plimbare până la focul de tabără?mă întreabă el.
-Nu,scuze,sunt puțin cam obosită și mă gândeam să...
-Și mai bine,te conduc până la cabană!spune și se ridică.
Îmi întinde mâna,iar eu i-o accept.
După ce mă ajută să mă ridic în picioare,se uită la mâinile noastre unite.
Mi-o retrag pe a mea încet.
Julian își drege vocea.
-Deci...cum crezi că e pe aici?
-Ok,zic simplu.
-Ok...,și eu cred că e doar ok,uite,avem un lucru în comun.
Zâmbesc,trist.Hei,măcar e un început!
-Julian,nu credeam că mi-ai reținut numele,adică am vorbit doar la inaugurare,la ziua lui Deniss și după un concert.
-Oh,te rog!Cum aș putea să uit numele unei fete așa drăguțe ca tine,care mai și vine la concertele mele,plus că ochii tăi strălucesc când ești entuziasmată și...,se oprește când vede că nu mă uit la el și nu zic nimic.O nu,am zis chestii tâmpite și probabil că acum crezi că sunt un ciudat...
Îmi ridic privirea și-i spun:
-Nu fi caraghios!Te-am crezut ciudat din momentul în care am auzit cum cânți la chitară!și-i dau un pumn prietenesc în umăr.
Începe să râdă.
-Ești nebună!îmi zice.
-Obișnuiește-te!țip eu.
Râde din nou,dar de data asta râd și eu.Râd tare,spălând lacrimile vechi.
Drumul până la cabane a fos mai scurt decât credeam.Nici nu știu când am coborăt de pe doc pe nisip și am ajuns la cabană.Mă pun în fața ei și spun:
-Aici stau eu!Apropo,poftim pachetul de șervețele.
Julian se pune și el în fața mea.
-Păstrează-le!Hei,pot să-ți spun ceva?mă întreabă el.
În lunina azurie a lunii ochii lui arată ca un ocean de stele.Părul său auriu de altă dată,arată acum ca presărat cu praf de safire.
Cum de am putut uita cât de frumos este?!
-Torrie?
-Ă,da,sigur,spune!zic și-mi întorc privirea în altă parte.
Mă bucur că e întuneric,nu cred că aș suporta să-mi vadă dogoarea din obraji.
-Poate pare ciudat,dar,zice și se apropie de urechea mea:Îmi place când râzi!spune încet.
Imediat ce aud,un zâmbet tâmp îmi apare pe față.
-Vezi?Ți-am zis eu că o să fie ciudat...
-Nu,Julian!Nu e ciudat!E...dulce!îi zic eu și-i ofer cel mai drăguț zâmbet al meu Acum,însă,trebuie să plec!gesticulez spre ușă.
-A,a da...,îmi dă o șuviță rebelă după ureche.
  Mă surprinde că simpla lui atingere nu mă face să mă feresc,ci mă face să roșesc.
-Noapte bună!îmi zice.
-Noapte bună!îi răspund și intru în casă.

-Și unde,mă rog,a fost fata?mă întrebă Ro cánd intru în casă.
  Stă în genunchi în pat,în pijamaua ei mov,cu mâinile în șold.
  Mirranda iese din baie,cu periuța de dinți în mână.
-Unde ai fost,drăguță?Te-am căutat prin tabără de am înnebunit!
-Și totuși nu v-a dat prin cap să mă căutați la lac?În orice caz,am fost cu Julian...
  Ochii Mirrandei se măresc.
-Julian...,începe ea.
-Chios?termină Ro.Ai fost la lac cu Julian Chios?!
-Da și nu mai țipa!
-Spune tot!tipă M și se aruncă în pat.Și te avertizez,dacă omiți și un singur lucru,asta o să ajungă în stomacul tău!și-mi arată periuța de dinți.
  O,Doamne...,mai bine rămâneam cu Julian.

  Încă un capitol,cam scurt,ce-i drept.Ieri am postat unul singur,pentru că am avut nevoie de o pauză.
  Am scris la acest capitol de aseară,dar am avut o pauză de somnic.
  Îl postez acum pentru că,nu știu cum se ștersese jumătate din el.
  Vreau să vă mulțumesc că acordați atenție cărții mele și promit că următorul o să fie de 2000 de cuvinte și picant,pentru că mâine face o săptămână!
   Scuzați greșelile!