"Dar într-un final, oricât de fierbinţi ar fi flăcările Iadului, de lângă tine nu voi pleca, iar iubirea noastră va dăinui veşnic."
Drepturi rezervate @IrinaGates 2014.
!Curând voi edita și capitolele 3-11.
13.06.2016 - #164 Fanfiction
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
// I loved, and I loved and I lost you.//
Alex a continuat să îl viziteze pe Miles aproape în fiecare zi în perioada în care a stat în spital, spre nemulţumirea acestuia care nu îi înţelegea deloc grija obsesivă. Şi cu toate acestea, a acceptat ca Alex să îl viziteze şi se obişnuise. Primea de fiecare dată bunătăţi de la amicul său şi îl înveselea întotdeauna. Ascultau împreună muzică, iar Alex nu contenea cu poveştile şi amintirile, însă nu avusese niciodată curajul să îi spună adevărul despre relaţia lor pentru că niciodată nu a considerat că era momentul oportun pentru o astfel de discuţie. Nu voia să îi spună pentru că îşi dorea ca acesta să îşi amintească şi să fie conştient de situaţia în care se aflau, şi în plus de asta îi era teribil de frică de reacţia lui Miles. Dacă avea să îl respingă şi să-l trimită la plimbare? Dacă l-ar fi urât?
Prietenii lui din Los Angeles l-au vizitat de asemenea, inclusiv Brandon care îşi ţinuse gura şi nu amintise niciun incident. Şi cu toate acestea, Alex trăia cu teama în suflet că Miles nu îşi va mai reveni, nu îşi va aminti de el şi nu va fi capabil să mai urce pe scenă. Dar în această situaţie era legat de mâini şi de picioare şi se simţea neputincios. În schimb, se ruga pentru o minune care să îl aducă înapoi pe Miles. Şi asta pentru că îi lipsea teribil felul lui de a fi. Miles se schimbase mult, era morocănos tot timpul, indispus şi se închisese în el. Avea şi zile bune, dar din nefericire erau ale naibii de rare.
Trecuse o lună și jumătate de la accident, iar Miles se întorsese acasă. Nu în Los Angeles, ci locuia provizoriu cu mama sa în Londra pentru că mai avea nevoie de îngrijiri. Doctorii, de fapt, au refuzat ca acesta să plece şi i-au recomandat să rămână în ţară, spre mulţumirea lui Alex. Dacă Miles ar fi plecat în America, Alex ar fi pierdut contactul cu acesta şi era ultimul lucru pe care şi-l dorea.
Era vineri pe la prânz, iar Miles se plictisea teribil. Din casă nu prea ieşea decât însoţit, fiind conştient că făcea parte din industria muzicală şi există posibilitatea să fie acostat de jurnalişti şi paparazzi şi nu îşi dorea acest lucru, iar Alex era ocupat şi nu avea să vină în vizită. Se lungi în pat şi privi către una dintre chitările sale. Nu avusese curajul să o atingă şi nici nu voia pentru că era conştient că era în zadar. Până ce memoria nu avea să îi revină, nu putea face nimic, dar managerul său îl încurajase şi îi oferise timp. În plus, îl scutise de interviuri şi de tot ce îl putea afecta. Anthony era minunat, iar Miles îi era recunoscător. Până să apuce să se rotească în pat, uşa camerei se deschise, iar mama sa îl întâmpină cu un zâmbet.
— Brandon e aici, să-l las să intre?
Miles făcu ochii mari şi oftă. Tipul ăsta era iarăşi un mister pentru el şi nu înţelegea de ce şi el, ca şi Alex, se învârtea în jurul său. Înţelegea că îi erau prieteni, dar ei duceau prea departe acea prietenie. Sau poate era doar în mintea lui şi oamenii ăştia chiar ţineau la el.
