Fata de la metrou

Confuzie

    Era într-o situație atât de dificilă, încât pur și simplu nu știa cum putea să reacționeze. Ar fi putut să o aștepte pentru ultima dată în stația de metrou și să se arate așa cum dorea ea. Dar asta ar fi însemnat să aștepte ca ea să rămână. Și nu putea fi așa de egoist. Sau ar fi putut să o lase să plece și să o viziteze cândva. Dar nici măcar nu știa unde pleca. Și-apoi, el avea o viață aici, în Londra, trebuia să își continue școala, iar gândul că ea avea să plece undeva departe îl sfâșia teribil. Lucrurile nu ar fi putut merge bine. 

     Și acum se învinovățea pentru că nu dăduse cărțile pe față de la început. Nu se arătase, nu o lăsase să-l cunoască, fusese egoist și acționase prostesc. Dar deși totul începuse din timiditate, ajunsese să-i placă misterul acesta care îi învăluia pe amândoi, adrenalina și povestea unei astfel de iubiri atipice. Știa că nu putea merge acum în fața ei, să-și dea masca jos și să îi pretindă să schimbe ceva. Nu o putea opri și era conștient că trebuia ca ea să plece pentru a fi mai bine. Mama ei murise, la fel și tatăl ei, în acea stație de metrou, ceea ce în mod evident îi provocase o traumă. Ea venise acolo timp de doi ani aproape zilnic, cântând pentru ceilalți, trăind o bucurie ce de fapt ascundea durerea și golul lăsat în urma pierderii unei persoane atât de dragi.

     Era de înțeles că acum, moartea mamei ei îi depășea puterea de a suporta, când fata nu trecuse încă nici peste pierderea tatălui. Era orfană, iar viața ei devenise atât de dramatică mult prea devreme. Bineînțeles, nu suporta să o știe așa, se simțea neputincios în fața acestor împrejurări, și voia să știe pe deplin că ea e la fel de fericită și radiază la fel de multă energie ca întotdeauna.

     - Ce ai de gând să faci? Stai aici de vreo oră pe gânduri, spuse Kevin, venind lângă el.

     - Sincer, prin mintea mea e un haos total. M-am gândit și răzgândit de o mie de ori până acum, răspunse Ray trist.

     Se făcuse târziu, bătea vântul, dar el încă se afla în fața casei prietenului său, pe bancă, încercând să ia decizia definitivă.

     - Nu vreau să te influențez cu asta, dar trebuie să fii rațional și...

     - Kevin, îl întrerupse Ray, nu pot să o opresc să plece. E terminată, i-a murit mama, ar fi atât de urât din partea mea. Dar nici nu am habar cum să o susțin, pentru că nu pot pleca după ea. Dacă m-aș duce mâine la ea, aș da de înțeles că vreau să rămână. Și nu îi pot cere așa ceva. O să-i scriu un ultim bilet pe care îl voi duce în seara asta, iar mâine o să iau adresa. După aia nu știu ce voi face. Dar în mod sigur ceva din mine nu va mai fi la fel. 

     Prietenul său tăcu pentru câteva secunde, apoi răspunse molcom:

     - Cred că ai dreptate, poate așa e mai bine pentru ea. Dar pentru tine? O iubești, ești înnebunit după ea. O să fii distrus după ce pleacă.

     - Prefer să fiu eu așa decât să o țin pe ea aici, unde nu va putea fi fericită. Nici măcar nu mă cunoaște, nu-s îndeajuns de capabil să o fac să uite în totalitate de moartea părinților ei. Are nevoie de o schimbare.

    - Da...Ei bine, ar trebui să te grăbești cu biletul acela, e deja târziu. 

    Ray încuviință, ridicându-se de pe bancă și îndreptându-se către casa lui. Îi mulțumi lui Kevin că-l suportase în ziua aia în care se manifestase așa de confuz, și plecă. Avea lacrimi în ochi, dar știa că era decizia corectă. În ultimul său bilet, își luă rămas bun, într-un mod scurt, rece, pentru că nu voia să o facă să sufere și mai mult. Nu voia să-i pară rău pentru el. O asigură că avea să-i rămână în inimă mereu și că într-o zi, urma să o viziteze, indiferent unde ar fi plecat. Ultimele lui cuvinte pe acea hârtie erau "Și-asa Londra e un loc întunecat, gol, mult prea rece pentru o persoană caldă ca tine."

     Ray nu își dorea sub nicio formă ca ea să plece încărcată cu regrete. Iar el avea să o lase. Și să o iubească în continuare, în felul său atipic. Plasă biletul lângă automatul de cafea dar se așeză pe o bancă în apropiere. Și adormi.

     

cred că din noiembrie nu am mai postat aici. am avut un an destul de aiurea, am terminat a 12-a, cheful meu de scris a fost cam mic, am scris altele, pentru că așa am simțit. iar acum am vrut să repostez aici. nu mă urâți. :)