- În sfârșit am ieșit din metroul ăla afurisit. Urăsc aglomerația și mirosul ăsta oribil. De ce naiba nu au putut să facă și ei stațiile astea mai mari? se enervă Raymond, așezându-se mai apoi pe o băncuță.
Oamenii se îmbulzeau, se loveau, se rătăceau ca o adunătură de oi. Raymond aproape că-și pierdu prietenul prin mulțime.
- Și totuși ai de gând să stai aici? îi auzi vocea.
- Da, până ce mai pleacă lumea, altfel n-o să găsesc ieșirea prea curând.
Kevin râse și se așeză lângă el.
Oamenii continuau să se învârtă ca și cum ar fi fost legați unul de altul. Când mai circulau doar câteva persoane prin toată stația, hotărâră să se ridice și să părăsească locul. Fumul de țigară și vocile gălăgioase ale celor din jur îi crea lui Ray o stare de repulsie față de acel loc. Făcură câțiva pași, apoi Ray se opri.
- Stai, rosti către pe prietenul său.
- Ce mai aștepți acum?
- Ascultă...
Un sunet înviorător le gâdilă urechile; un glas subțire, dumnezeiesc acompaniat de câteva corzi. Raymond remarcă după câteva momente locul de unde se auzea totul, după un colț, într-un loc ferit de oameni, lângă automatul de cafea.
- Cântă cineva?
- Sună divin, recunoscu Raymond și se apropie puțin.
Reuși să pândească de după colț, să privească plin de uimire și curiozitate, ascultând aeeași muzică.
Era un glas de fată, o fată gingașă, cu părul de culoarea cărămizii, cu o pălărie neagră pe cap. O fată cu mâini mici și degete lungi, care lovea corzile unei chitări. O fată cu ochii închiși, care cânta lent, atrăgând atenția celor din jur. O fată pe care el o auzise și care mai era urmărită de alte câteva persoane. O fată care cânta la metrou.
Din acel moment, Raymond nu mai vru să plece.
menționez din nou că este un short, așa că am ales în mod voit să nu folosesc descriere prea multă sau acțiune; dacă aș folosi, nu aș avea timp să scriu la fiecare poveste în parte. așa că e ceva scurt, o idee ce mi-a venit pe moment. nu aș putea numi asta carte, dar sper să iasă măcar ceva drăguț. sper să vă placă și vouă.
CITEȘTI
Fata de la metrou
Romance”cum te cheamă?” - citi ea de pe bilețelul de la el. ”numele meu e mai puţin important, atât timp cât tu nici nu te arăţi” - îi scrise ea înapoi și puse bilețelul lângă automat.