Ray și Kevin se plimbau încoace și-ncolo, analizând fieare trecător. Unii oameni păreau atât de absorbiți de gândurile lor, încât Ray se întreba cu ce fel de probleme se confrunta fiecare dintre ei. La stația de metrou întâlneai tot felul de oameni, de la adolescenți rebeli care-și trăiesc viața, până la vârstnici dornici să părăsească acel loc zgomotos.
- Crezi că ar trebui să mă îngrijorez? își întrebă Ray amicul, aruncându-și încă o dată privirea spre automatul de cafea.
- Nu. Știi, poate are și ea o viață și nu are cum să vină aici mereu, răspunse băiatul, plictisit deja să mai aștepte.
- Dar până acum a făcut-o.
Niciunul dintre ei nu mai rosti nimic timp de câteva minute. Apoi, când credea că nu mai are rost să stea acolo, Ray o văzu.
- Era și timpul, șopti către Kevin, împingându-l cu un cot.
Prietenul lui zâmbi, așezându-și o palmă pe umărul lui.
- Cred că pot să te las singur de acum.
Ray nu-i răspunse, dar îl obsevă ridicându-se de pe bancă, având o mână în buzunar, în timp ce cu cealaltă învârtea niște chei între degete.
Fiind singur acolo, nu rămânea decât să o privească pe ea. Ochii ei păreau pierduți. Ar fi dat orice să știe la ce se gândește. Încă nu-i răspunsese la ultimul lui bilet, iar emoțiile îl copleșeau doar amintindu-și ce-i scrisese.
Brusc, privirea fetei se intersectă cu a lui. Îl văzuse, iar în următoarea clipă pașii ei începură să se apropie de el.
- Bună P.J., rosti ea, afișând zâmbetul care îl făcea mereu să se topească.
- Ce faci? o întrebă la rândul lui.
- Nu știu, chiar mă bucur că ești aici, voiam să vorbesc cu cineva, continuă ea, iar Ray se cutremură.
Fata scoase din rucsacul ce-l purta cu ea un bilețel. Era biletul de la el. Ca din senin, palmele începură să-i transpire îngrozitor de mult.
- Eu...nu știu, asta mi-a scris ieri băiatul de care ți-am vorbit.
Îi arătă lui Ray ceea ce era așternut pe hârtie, ca și cum el n-ar fi știut deja:
"Știi, cred că încep să te iubesc. Și să te înțeleg tot mai mult. Și să te apreciez tot mai mult. Și ceea ce-mi doresc în momentul ăsta, când mă plimb cu metroul la o oră destul de târzie, e să te strâng în brațe - același Ray îndrăgostit."
Băiatul își înghiți nodul din gât.
- Și ce crezi despre asta? o întrebă el, curios.
- E cel mai frumos lucru pe care mi l-a spus cineva vreodată, răspunse ea, lăsând o lacrimă să-i curgă pe obraz.
Ray voia al naibii de mult să-i șteargă orice lacrimă, să o strângă la piept și să o sărute.
- Ai nevoie de o îmbrățișare? o întrebă el dintr-o dată, iar fata îl privi atentă.
- Mai mult decât orice.
Băiatul își deschise brațele, iar ea își sprijini fruntea pe umărul lui, strângându-l cu forță. Știa că avea nevoie de îmbrățișarea aceea.
CITEȘTI
Fata de la metrou
Romance”cum te cheamă?” - citi ea de pe bilețelul de la el. ”numele meu e mai puţin important, atât timp cât tu nici nu te arăţi” - îi scrise ea înapoi și puse bilețelul lângă automat.
