Fata de la metrou

Ray călătorește cu metroul

     Ray stătu o vreme îndelungată să se gândească înainte de a-i răspunde fetei la bileţel. Capătul pixului era ros, iar el încă încerca să găsească o formulare bună pe care să o aştearnă pe acea bucată de hârtie. După încă vreo câteva momente, se decise să nu mai ezite:

     "nu ştiu de când stau şi mă tot gândesc cum să-ţi răspund. Ştiu ce anume m-a făcut să vin aici mereu, dar nu ştiu de ce îmi este atât de greu să explic asta. E destul de complicat să exprim în cuvinte. Nu ştiu dacă prima oară am fost atras de vocea ta, iar mai apoi de chitară sau invers. În orice caz, m-ai atras la tine prin muzică. Apoi cred că m-am îndrăgostit de culoarea aceea a părului tău. E incredibilă, ştiai? Şi nu aş vrea niciodată să văd o altă culoare în părul tău. Mai apoi, m-au atras răspunsurile tale la bileţelele trimise de mine. M-a mai atras modul în care zâmbeşti, modul în care te comporţi în preajma altora, energia ta pozitivă, optimismul tău, vocea ta mieroasă...sunt o mulţime de lucruri care mă atrag, şi cu siguranţă m-ar atrage şi numele tău dacă l-aş cunoaşte. Zilnic vin aici pentru că-mi place să te privesc şi iubesc să te ascult. Cred că asta răspunde în mare parte la întrebarea ta. Acum cred că e rândul meu să aflu ceva nou despre tine. Îţi plac locurile mai sumbre sau mai aglomerate ori există un alt motiv pentru care vii aici? - acelaşi Ray" .

     Băiatul lăsă biletul în obișnuitul loc, bucurându-se că reușise să scrie chiar dacă se făcuse întuneric. Își dădu seamă că nu vrea să meargă acasă. Avusese o zi liberă, fără antrenamene, fără lecții de chitară, fără vreo obligație. Londra era învăluită de o ceață densă, în ciuda faptului că era un anotimp călduros. Curând avea să se întoarcă la școală, în ultimul său an. Ray aruncă o privire către metroul din fața lui, observând câțiva oameni ieșind. Fiind puține persoane, se gândi că ar putea face o mică plimbare până la următoarea stație, doar de dragul de a călători puțin cu metroul.

     Se urcă așadar și se așeză pe un scaun oarecare. Privirea îi fugi apoi prin interior, blocându-se pe o anumită persoană. Jay. Ce căuta Jay acolo, la ora aceea, într-un metrou aproape gol? Lângă el se afla încă un băiat, iar cei doi comunicau în șoaptă, fapt pentru care Ray nu putu să audă nimic. În acel moment, o fată care se afla până atunci pe un alt scaun se apropie de ei, lăsându-se în brațele lui Jay și sărutându-l scurt pe obraz. Asta îi făcu inima lui Ray să tresalte de fericire. Așadar, nu era interesat de roșcată. Dar oare ea știa asta? Oare ar fi trebuit să-i spună? Poate că nu era nimic între ei la urma urmei și își făcuse griji degeaba.

     Coborî la prima stație, având un zâmbet imens pe față. Jay o luă de mână pe fata cu care era, părăsind mai apoi locul. Băiatul hotărî să se așeze pe o bancă, simțind curentul și răcoarea care îi făceau trupul să se cutremure. Dar se simțea bine. Avea mintea liberă și putea să se gândească la orice, putea să mediteze, putea să aștepte acolo în liniște. Nu știa ce aștepta, dar se simțea nerăbător.

     Zâmbi din nou și se întinse cu spatele pe bancă.