Fata de la metrou

Vechiul Jay

     Ray era de-a dreptul îngrijorat. Se afla de jumătate de oră în camera lui, cu bileţelele în mână. Nu ştia de ce, dar avea un presentiment foarte ciudat. Îi scrisese ultima oară cu doar o zi în urmă, iar astăzi primise răspunsul. Şi nu ştia de ce, dar nu se simţea prea bine.

     "bună, fată-fără-nume, aici Ray. Îţi scriu ca de obicei că şi azi te-am privit, şi azi ţi-am admirat părul lung, cărămiziu. Şi azi erai frumoasă. Şi azi ai fost ca un înger. Şi azi ai cântat dumnezeiesc. Şi azi te-am privit răscolit. Şi azi eram la fel de îndrăgostit. Am văzut un băiat care a venit la tine. Ca o coincidenţă, îl chema Jay. Nu ştiu de ce, dar mi-am făcut griji. Şi m-am simţit iritat de faptul că i-ai zâmbit atât de dulce, că te-a ţinut de mână. Poate că nu am motive să mă simt aşa, dar asta m-a făcut să realizez cât de nebun am devenit după tine. Să vin aici, la staţia de metrou, şi să te privesc mereu e ca o doză de heroină pentru mine. Tânjesc să fiu aici. Nu te supăra pe mine că spun asta. - Ray".        

     Băiatul zâmbi. Adesea se întreba ce simţea şi ce gândea fata despre el atunci când îi citea rândurile, declaraţiile lui cam patetice. Dar zâmbetul îi pieri de pe buze atunci când întoarse hârtia şi reciti răspunsul fetei:

     "bună, Ray. Sunt convinsă că ai fost aici şi nu pot decât să îţi primesc complimentele şi să mă simt din nou flatată de toate aceste remarci, care pentru mine sunt greu de crezut. M-am întrebat dacă îl vei vedea pe Jay şi cum vei reacţiona. Ei bine, Jay este un foarte bun prieten. A fost plecat pentru mulţi ani în America. Nu am crezut că îl voi revedea. Dar s-a întors în Londra de curând. Când eram mici, obişnuiam să spunem că ne vom căsători. Părinţii noştri râdeau mult pe tema asta, dar noi o luam foarte în serios. Eram copii, dar ne iubeam mult. Ne iubeam ca nişte copii. Când a plecat, am fost atât de supărată, încât am stat închisă în camera mea pentru o săptămână întreagă. Am plâns încontinuu, iar ai mei deveniseră îngrijoraţi.

     S-a întors în ţară cu două zile înainte de a-l vedea tu. Mi-e prieten bun încă şi...Ray, chiar m-am bucurat să-l revăd. Nu vreau să-ţi faci griji acum, ştii că îmi placi. Dar...nu ştiu cum vor continua lucrurile între noi. În orice caz, eu încă îţi aştept bileţelele."

      Ray nu ştia cum să primească aceste cuvinte. În bileţelele trecute, fata vorbea cu mult mai multă încredere, mult mai sentimental. Îi spusese într-o zi că "începea să se îndrăgostească de el". Acum scrisese doar că "îl plăcea". Părea confuză, iar asta doar pentru că acest Jay se întorsese acasă. Nu ştia ce avea să facă, dar ştia că trebuia să ia atitudine. Ştia că nu puteau rămâne la stadiul acela, la convorbiri pe hârtie şi la prefăcătorie. Dar se obişnuise aşa de mult cu asta, încât îi era şi mai greu să meargă la ea. În plus, îl cunoştea deja ca şi P.J. Ar fi fost profund dezamăgită să-i afle identitatea, ştia asta. Şi mai ştia că dintre el şi Jay, ea l-ar fi ales pe Jay. Îi era prieten vechi, părea mult mai cuceritor, iar ea fusese îndrăgostită şi înainte de el. Dar nu putea sta aşa, fără să lupte.

     - Eşti bine? auzi vocea lui Kevin, care intră în cameră şi se aşeză pe un fotoliu.

      - Da. Aşa cred.

      - Ai aflat care-i treaba cu Jay? se interesă el.

     - Da, am aflat.

     Şi îi arătă bileţelul, pe care Kevin îl citi surprins. Apoi, ridicând privirea, rosti:

     - Nu poţi sta aşa, Ray, o s-o pierzi.

     Băiatul aprobă, privind în gol.

  bun, vreau să-ţi mulţumesc enorm enorm enorm pentru coperta asta genială. a fost o surpriză plăcută, chiar nu mă aşteptam să faci asta pentru mine, aşa că îţi dedic ţie acest capitol.:)